Nissan va colabora cu agenţia spaţială americană în următorii cinci ani pentru a dezvolta împreună tehnologiile necesare pentru vehiculele autonome ale viitorului.
Esential
2020
este anul în care Nissan vrea să lanseze pe piaţă mai multe modele autonome capabile să se descurce fără probleme în orice situaţie pe care o pot întâlni pe şosea.
Nissan şi NASA au anunţat un parteneriat pe cinci ani pentru a testa şi dezvolta vehicule autonome şi metode de aplicare comercială a acestei tehnologii. Colaborarea dintre cele două entităţi implică cercetătorii de la centrul Nissan din Silicon Valley şi specialiştii NASA de la Centrul Ames, care se vor concentra pe dezvoltarea de sisteme de conducere autonomă, diferite soluţii de interfaţă pentru această categorile vehicule şi sisteme de analiză şi verificare software. Până la finalul anului în curs, cei doi parteneri vor derula probe cu o flotă de prototipuri echipate cu sisteme de conducere autonomă, vehiculele în cauză fiind modele
Nissan Leaf modificate.
În timp ce Nissan vrea să dezvolte maşini autonome pentru şosele, NASA lucrează la o interfaţă umană de control a vehiculelor autonome pe care să o utilizeze pentru vehiculele pe care le trimite în spaţiul cosmic. Nissan şi-a propus să lanseze modele autonome care să se descurce în orice situaţie pe care o pot întâlni pe şosea până în anul 2020, dar compania niponă vrea să lanseze încă din 2016 vehicule semi-autonome care să beneficieze de diferite tehnologii de asistenţă a şoferului capabile să preia controlul volanului în anumite situaţii.
NASA, agenţia spaţială americană responsabilă printre altele de aselenizarea pe lună din 1969, va beneficia de experitza Nissan în dezvoltarea de componente şi tehnologii necesare vehiculelor autonome.
Împreună, cele două companii vor împărţi costurile şi provocările dezvoltării de mijloace de transport care să folosească tenhologie de conducere autonomă şi vor experimenta cu diferite prototipuri şi sisteme robotizate.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Comentarii (0)