Salonul Auto de la Detroit este gazda unor noutăţi inclusiv în cazul celor de la Mercedes, întrucât constructorul german a pregătit un facelift pentru SUV-ul compact GLA şi pentru versiunea sa de performanţă, GLA 45 AMG.
Lansat în premieră mondială în 2013, cel mai mic SUV din gama Mercedes-Benz vine în variantă facelift cu modificări mai degrabă minore care vizează o uşoară schimbare la blocurile optice, o grilă şi o bară de protecţie frontală în linie cu frații mai mari GLE şi GLC şi un nou design pentru jante. Apare și o culoare nouă - Canyon Beige - și o serie de jante cu design nou care nu au mai făcut parte până acum din oferta dedicată lui GLA.
Schimbările care vor atrage atenţia se găsesc în special la interior, mai ales că Mercedes GLA facelift primeşte în standard un ecran cu diagonală de 8 inch şi o cameră video care filmează la 360 de grade. În plus, există şi o imagine virtuală de deasupra maşinii, realizată prin combinarea imaginilor furnizate de camerele din faţă, spate şi cele integrate în oglinzile laterale. Mercedes afirmă că acest tip de cameră marchează o premieră în segment, chiar dacă acest tip de tehnologie și-a făcut apariția în zona compactă acum patru ani pe Nissan Qashqai. De asemenea, GLA facelift vine acum şi cu suport pentru Android Auto.
Frânare de urgență în standard și faruri full-LED opționale
La nivel tehnologic, noul GLA facelift marchează apariția unor faruri full-LED care înlocuiesc ca opțiune superioară în gamă vechile faruri bi-Xenon.
Acestea consumă cu 60% mai puțină energie, dar oferă o vizibilitate superioară. Tot aici putem vorbi despre pachetul Active Brake Assist, care e oferit standard pe modelul german și care oferă frânare automată de urgență la viteze de oraș și de autostradă. Nici conortul pasagerilor și al șoferului nu a fost uitat. GLA oferă acum opțional un portbagaj care se deschide prin mișcarea piciorului în zona senzorilor montați sub bara posterioară.De la 109 la 381 CP
Aşa cum era de aşteptat, gama de motorizări nu este modificată radical. Aceasta are la bază versiunea diesel GLA 180d (109 CP), care oferă un consum mediu mixt care poate coborî la doar 3.9 litri/100 km, și se termină în vâf de performanțe cu GLA 45 AMG, o variantă care nu aduce schimbări față de versiunea pre-facelift: 381 de cai putere, 475 Nm dintr-un motor 2.0 Turbo și 0-100 km/h în 4.4 secunde.Față de gama de motorizări disponibilă până acum, Mercedes plusează odată cu facelift-ul cu o nouă versiune: GLA 220 4Matic.
Aceasta oferă 184 CP și se completează celelalte versiuni pe benzină existente în gamă, care vin cu 122, 156, respectiv 211 cai putere.Debutul european al facelift-urilor operate pe Mercedes GLA şi Mercedes GLA 45 AMG este programat pentru luna ianuarie, când noile modele intră în gama oferită oficial în Germania. Prețurile pentru România urmează să fie comunicate în urmtoarele zile.
Via Mercedes
Comentarii (2)