Mercedes-AMG a publicat pe contul de pe rețeaua de socializare Facebook un teaser video de numai două secunde care scoate în evidență grila frontală a unui model necunoscut.
Clipul este însoțit de mesajul "O nouă grilă specifică modelelor AMG cu 15 bare verticale te așteaptă. Fii pe fază!", însă germanii nu oferă niciun fel de alte detalii. În plus, întrucât în imaginile din clip farurile sunt aprinse, forma caroseriei modelului este dificil de intuit.
Cu circa o săptămână în urmă, Mercedes a publicat lista premierelor pregătite pentru Salonul Auto de la Geneva de la începutul lunii martie, iar aceasta include noul CLA Shooting Brake, GLC facelift, Clasa V, dar și conceptul electric EQV.
Astfel, pe listă nu se află niciun model Mercedes-AMG, însă producătorul german pregătește deja o nouă generație pentru Mercedes-AMG A45. De altfel, Hot Hatch-ul este testat în prezent în Suedia, iar unul dintre prototipuri a fost evaluat de jurnaliștii publicației Autocar, care au oferit și o serie de informații tehnice. Astfel, motorul de 2.0 litri va fi oferit în două versiuni de putere, de 388 CP sau 422 CP.
De asemenea, știm că Mercedes-AMG A45 va fi prezentat în cursul acestui an, astfel că nu este exclusă o apariție supriza în luna martie la Salonul Auto de la Geneva.
Comentarii (0)