La finalul săptămânii trecute vă anunțam că Mazda nu se grăbește să cânte prohodul motoarelor convenționale și încă mai crede în potențialul acestora de a-și reduce emisiile și consumul. O parte din această încredere se bazează pe noua generație de motoare Skyactiv, a doua la număr.
Aceasta se va numi Skyactiv-X și va presupune introducerea unei tehnologii inovative pentru motoarele pe benzină. Mai exact, niponii vor renunța la aprinderea prin clasicele bujii, în favoarea unei aprinderi prin compresie.
Potrivit comunicatului oficial, tehnologia denumită Spark Controlled Compression Ignition este o premieră mondială pentru un motor alimentat cu benzină. Noul sistem permite aprinderea prin aplicarea unei presiuni ridicate asupra amestecului de carburant și aer.
Inginerii Mazda au fost nevoiți să depășească două obstacole în dezvoltarea acestei tehnologii: „îmbunătățirea zonei în care aprinderea prin compresie este posibilă și atingerea unei tranziții insesizabile între aprinderea prin bujii și cea prin compresie”.
Mazda susține că noua generație de motoare Skyactiv-X va fi capabilă să ofere cu 10 până la 30% mai mult cuplu pentru propulsoarele pe benzină. Mai mult, eficiența va crește și ea cu 20 sau 30 de procente față de actualele motoare Skyactiv. Prin urmare, Mazda nu se grăbește să treacă la motoare turbo, așa cum au făcut recent o parte din conaționalii săi și crede în potențialul agregatelor aspirate.În același comunicat de presă, Mazda anunță strategia sa pe termen lung, botezată „Sustainable Zoom-Zoom 2030”, care speră să reducă emisiile de CO2 la nivel de companie cu 50% față de nivelul din 2010. Iar perfecționarea motoarelor cu ardere internă reprezintă un pas în această direcție.
Chiar dacă nu crede în electrificarea rapidă a modelelor actuale, Mazda a anunțat că va lansa un produs cu zero emisii în 2019. Acesta nu va avea o adresare globală, ci se va concentra pe piețele care pun mare accent pe vehiculele ecologice.
Mazda nu a ocolit nici subiectul mașinilor autonome, care ar trebui să fie disponibile în gama sa începând cu anul 2025.
De mult timp cochetez cu Mazda 6, mi-as fi luat una daca aveau benzinare turbo in oferta. Dar aspirate de 2000cmc nu ma interereseaza.
cuvantul "fiabilitate" iti spune ceva?
ps: nu-s fan,dar le inteleg strategia
care prevestea inovatia la 30.01.2014.
curiozitatea este ca tehnologia,asa cum e expusa de voi, contrazice tot ce se stie in prezent despre teoria arderii in motorul cu ardere interna.
o zi buna!
E una sa-l ai in debara, si e alta sa-l pregatesti pentru productia de serie.
E mai usor sa pui doua suflatoare in curu motorului si voila.
Mercedes = german shit
O Skoda Octavia 1.4 TSI face in 2 o Mazda 6 2.0l 165 Cp.
Cat despre fiabilitate, in ziua de azi sunt fiabile si motoarele turbo.
Motorul G165 de la mazda de care spui tu are cuplu intre 200-210 Nm pe o plaja de turatii intre 2700 si 6000. Nu e nevoie sa ajungi la 4000 de turatii ca sa ai cuplu. Graficele de cuplu sunt publice daca vrei sa le consulti. in fine, iti recomand cu incredere Skoda, Mazda clar ca nu e pentru tine.
PS. Nu stiu ce inseamna terific, dar il folosesc, pentru ca suna foarte fain.Very authentic!