Live from Detroit. BMW M2 este mașina care-ți ridică părul pe mâini la standul germanilor

de Mircea Meşter
Luni, 11.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nici măcar nu trebuie să mergi cu ea pentru a înțelege ce poate. Cu 370 CP și 4.3 secunde pentru 0-100 km/h, BMW M2 e o apariție specială încă dinainte să pornească motorul.

BMW M3 și noul BMW M4 sunt niște mașini fabuloase. Știm asta, reprezintă reperul premium al modelelor de segment mediu. Au ajuns la un nivel de putere și performanțe care nu lasă loc de intepretări, iar modul în care pun pe șosea cei 431 de cai putere dezvoltați de motorul de 3.0 litri de sub capotă face ca aceste mașini să rămână foarte sus pe lista de dorințe ale oricărui fan al mașinilor.

Și totuși, există o problemă: dimensiunile. M3 și M4 au fost luate de valul industriei și au crescut serios în dimensiuni în ultimii ani, iar asta a făcut ca cele două modele să devină mai degrabă mașini sportive de familie. Evident că vânzările au crescut proporțional, pentru că până la urmă o mașină polivalentă se va adresa unui număr mai mare de clienți. Ce facem însă cu fanii mașinilor sport pure, care nu dau doi bani pe un portbagaj în care intră bagajele familiei sau pe spațiul dedicat pasagerilor pe bancheta din spate?

Astăzi avem și răspunsul la această întrebare: BMW M2.

Un coupe compact, cu dimensiuni perfecte pentru a ataca șoselele de munte ale lumii și cu linii care respiră sportivitate prin toți porii. Spun "astăzi" pentru că Detroit este primul salon auto la care M2 este prezentat oficial în fața publicului, însă trebuie menționat faptul că mașina se află deja în oferta BMW implicit în România, unde poate fi comandată la un preț care pornește de la 63.000 de euro.

Nu e puțin, pentru că până la urmă vorbim de o compactă. Dar dacă ne amintim de faptul că sub capotă avem un motor turbo cu șase cilindri care dezvoltă 370 de cai putere și 500 Nm, lucrurile încep să capete culoare. Și mai interesant este faptul că mașina vine în versiunea standard cu transmisie manuală (am vorbit despre faptul că e dedicată celor care vor sportivitate pură, nu?), iar accelerația 0-100 km/h are loc în 4.3 secunde.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru