Kia a prezentat astăzi primele imagini și informații oficiale legate de noua generație a compactei Ceed. Modelul sud-coreean lansat în premieră în 2006 ajunge astfel la a treia generație și promite îmbunătățiri majore la nivel tehnologic și tehnic odată cu apariția pe piață a noii versiuni. Ceed, unul dintre cele mai vândute modele Kia în Europa alături de SUV-ul compact Sportage, încearcă să devină astfel unul dintre vârfurile unui segment considerat de importanță strategică majoră la nivel european.
Kia Ceed 2018: date esențiale
● Noua generație Ceed renunță la grafia anterioarelor două. Până acum, modelul Kia se numea oficial Cee'd, cu apostrof.
● Kia Ceed a fost primul produs Kia desenat, dezvoltat și construit în Europa, iar cea de-a treia generașie a modelului compact continuă să fie un model 100% european. Acesta va fi construit la fabrica Kia din Zilina, Slovacia (alături de Sportage și de monovolumul Venga), iar designul și parte de inginerie au fost dezvoltate la centrul pe care Kia îl are deschis la Frankfurt.
● Kia a vândut până astăzi 1.28 milioane de unități ale primelor două generații Ceed, în proporții egale: 640.000 fiecare.
● Ceed a adunat 16% din vânzările totale Kia în Europa în 2017.
● Modelul este construit pe noua platformă K2 a celor de la Kia. Va intra în vânzare în rimăvara acestui an după debutul oficial de la Geneva.
● Design exterior: Kia Ceed păstrează legături evidente cu generația anterioară și cu restul gamei de modele de epocă recentă Kia. lumini de zi LED în forma celor patru pătrate care devin una dintre ștampilele estetice ale gamei Kia. Designerii modelului numesc acest artificiu "cuburi de gheață". Desenat sub coordonarea lui Peter Schreyer și Gregory Giullaume, Ceed oferă standard
● Dimensiuni: Ceed este mai lat cu 2 centimetri, iar înălțimea coboară cu 2.3 centimetri. Ampatamentul rămâne exact același: 2650 de milimetri.
● Vor exista 12 nuanțe exterioare și jante de 15, 16 sau 17 inch.
● Interior: Kia anunță că designerii și specialiștii de interior au avut în vedere asamblarea unui habitaclu care oferă materiale de calitate net superioară generației anterioare. Ergonomia a crescut și ea, fiind adaptată la cea oferită de linia recentă de modele Kia.
● Conform mărcii asiatice, schimbările majore la nivel de spațiu interior sunt portbagajul mai mare (395 de litri în loc de 380 până acum), mai mult spațiu în lateral pentru pasagerii din spate, mai mult spațiu vertical pentru cei din față și o poziție mai joasă la volan.
● Ceed oferă un sistem de suspensii independente construit pentru a face față cerințelor clienților europeni. Schimbările de setare includ modificări la nivelul amortizoarelor și a direcției.
● Motorizări benzină: 1.4 aspirat (MPI) de 100 CP, 1.0 Turbo (T-GDI) de 120 CP și noul 1.4 Turbo (T-GDI) de 140 CP. Ultimul înlocuiește anteriorul 1.6 GDI aspirat și generează o putere maximă cu 4% mai mare decât acesta.
● Motorizări diesel: debutează un motor nou de 1.6 litri care poate fi comandat în versiuni de 115 sau 136 CP.
● Transmisii: echiparea de bază a tuturor motoarelor vine cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Turbo și motoarele diesel pot fi comandate cu o cutie automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj. Noul 1.4
● Tehnologie: Kia susține că noul Ceed va fi "cel mai high-tech model din clasa sa în momentul debutului comercializării".
● Display-ul central poate fi comandat în trei dimensiuni: 5.0, 7.0 sau 8.0 inch.
● Selectorul Drive Mode Select le permite șoferilor să ruleze în modurile Normal sau Sport.
● Alte tehnologii de confort disponibile la bordul lui Ceed: Sistem auto JBL Premium Sound, integrare Bluetooth pentru telefoane, acces fără cheie, faruri automate, parbriz încălzit (premieră în gama Kia), zonă de încărcare wireless pentru smartphone, scaune ventilate și încălzite pe față, scaune încălzite pe spate.
● Siguranță: plaja de sisteme active include, în premieră pentru Kia, un sistem de rulare semi-automată care duce Kia la nivelul 2 din 5 pe scara de automatizare auto. Denumirea sa oficială este Lane Following Assist și operează între 0 și 130 km/h.
● Tehnologii de siguranță: Cruise Control cu Stop&Go, Avertizare pentru unghiul mort, Avertizare pentru traficul perpendicular la ieșirea din parcare în marșarier, Asistent de parcare, frânare automată cu detectarea pietonilor.
1.4 aspirat.
imi place volanul si schimbatorul cutiei auto, dar nu imi place ca in mod manual retrogradarease face spre spate.
motorul aspirat e de 1.4 ca la I30, si gama momentana e satisfacatoare pt un hatch.
sant curios cum va arata varianta GT si daca va avea si motorul de 2.0 de pe i30 N
Alții susțin că și* tăticul* Hyundai, și fie-sa Kia se află într-o fază de stagnare a designului după racolarea ex-audi-neamțului Peter Schreyer, care a vrut să imprime ambelor mărci o sobrietate teutonă.
Discutabile oricum toate opiniile, clare fiind după mine doar progresele la capitolul ținutei de drum - certificate de majoritatea specialiștilor.
Pe felia stilistică eu zic că se poate vb. chiar de un regres - și la Ceed, și la i30 (ușor de confundat între ele din profil - în fine, nu doar între ele, fiindcă așa cum prevedeam noua Ceed seamănă suspect de mult și cu noul A-Klasse... ori viceversa)
Prefer deci de departe silueta *cuneiformă* a fostei generații, chiar dacă percepția calității e superioară la noua.
Și calitatea propriu-zisă a fabricației probabil - v. asamblarea f. precisă a panourilor caroseriei, dar și a plasticăraiei interioare (din cîte se poate vedea pe poze deocamdată.)
În rest, atuul de bază rămîne garanția de 7 ani, dar nu știu dacă asta va fi suficient ca să provoace tremuriciuri :-) concurenței, că prețurile coreencelor nu mai sînt ce-au fost.
Ce ma înspăimânta, am numărat 58 de butoane înafara celor care se rotesc, fără ecran si ce sa găsește pe lângă volan (semnalizare, ștergătoare,...)
Anumite dotari care vor fi 'extra' nu le puteai avea nici pe limuzine de 100k euro acum 5-7 ani...
Mie insa nu-mi place design-ul exterior. Partea frontala si spatele sunt ok, insa lateralul imi da impresia ca vad un Niro cu garda la sol scazuta si cu gemuletul triunghiular intrat mult la apa. Pe Niro arata bine, pe noul Ceed mi se pare ciudat.
Interiorul este insa un mare salt in bine fata de vechea generatie. Aici am iar un mic semn de intrebare insa. Se lauda ca e cea mai tehnologizata compacta cand va aparea, insa instrumentarul principal e inca analog, cu "ace", intr-o clasa in care deja avem instrumentar digital pe variantele de top inca de anul trecut in cazul unui producator, care intamplator vinde in doi ani mai mult decat Ceed intr-o generatie, si in curand vom avea asa ceva si pe un altul apartinand aceluiasi grup. Nu mai zic la anul cand vor aparea ca ciupercile dupa ploaie si prin alte curti.
Daca vin cu preturile agresive pe care le-au avut pana acum, si mai ales cu dotarile suplimentare care la ei nu costa o avere ca in cazul brandurilor europene, Ceed e un model demn de luat in considerare, mai ales in Romania, unde putine persoane fizice isi iau o masina noua (10-15.000/an) si mult mai putine dau ~20.000 pe una.
Pozitia joasa la volan ajuta la coborarea centrului de greutate, adica la o stabilitate imbunatatita.
Per total e o masina reusita, felicitari Kia pentru progresele facute in ultimii ani.
Cu mica predicție-n plus că prețurile Ceed nu sînt și nici nu vor fi de 20-25K, ci vor rămîne aprox. la nivelul actual - nu cel din listă, evident (adică 12-17.000 euro, cu un max. de 19.000 pt GT-ul încă neanunțat, dar sigur cu același motor 1.6 Turbo de 204 CP.)
Vorba poetului deci, *toate-s vechi și nouă-s toate* - inclusiv *noul* 1.4 T-GDI (140 CP) preluat de la fratele i30, doar că acum cu filtru de particule într-adevăr, deși unul mai puțin complex/scump/pretențios ca alea pt dieseluri..
Așa cum cere de altfel și noua normativă europeană pt absolut toate benzinarele cu injecție directă - pînă și piticul VW Up GTI (1.0 TSI 115 CP) e dotat cu unul.
Nu am înțeles ce vrei sa spui: Poziția joasa la volan ajuta la coborârea centrului de greutate, adică la o stabilitate îmbunătățita.
Ei spun Dimensiuni: Ceed este mai lat cu 2 centimetri, iar înălțimea coboară cu 2.3 centimetri
O mașina mai joasa cu 23 mm are un centru de greutate mai jos deci o stabilitate mai buna. Cei 20 mm in lățime nu știu unde sa-i pun, in ecartament?! atunci va fi si mai bine pentru stabilitate sau pur si simplu in design si poate înrăutății.
Modificarea poziției volanului si anume aproape jumătate din greutatea coloanei de direcție si greutatea volanului schimba un pic centru de greutate, dar nu fundamental, este nesesizabil de integralitatea sistemelor mașinii deoarece direcția electrica poate corecta acest lucru prin softul disponibil sistemului propriu (nu știu unde au motorul electric si anume pe caseta de direcție sau coloana)
Însă poziția cu niște cm în jos în cazul automobilelor afectează mult vizibilitatea și perspectiva asupra drumului și implicit evaluarea condițiilor de trafic.
Sunt convins că deși devin exagerat de agitați pe tema siguranței pasive, racerii de PC care conduc mașina cu scaunul la minim (și nu din motive ergonomice, acolo e justificat) nu se gândesc la urmările pe care le pot avea neobservarea (la timp) a oricărui pericol datorită poziției prea joase la volan.
Mult mai diluat aspectul, comparativ cu fosta generație. În rest, probabil că va fi o mașină corectă la banii ei, dar nicio șansă să deranjeze Golful în Europa, nici măcar actuala generație.