Tradiţionala etapă din Campionatul Naţional de Raliuri şi-a făcut debutul international anul trecut în Intercontinental Rally Challenge, iar în acest sezon a fost inclusă în calendarul Campionatului European de Raliuri.
Câţiva dintre piloţii de referinţă ai competiţiei vor fi prezenţi la Sibiu şi vor lupta pentru victorie în etapa care deschide a doua jumătate a sezonului, iar organizatorii promit spectacol printr-un traseu care şi-a păstrat în bună măsură structura de anul trecut.
În plus, cele două probe speciale care vor avea loc pe timp de noapte promit să facă deliciul publicului local, pe lângă superspeciala din oraş care va avea loc de două ori.
CE PILOŢI VIN LA RALIUL SIBIULUI?
În total, 39 de echipaje şi-au anunţat prezenţa la Raliul Sibiului şi vor concura în diversele clase ale Campionatului European de Raliuri, pe lângă piloţii înscrişi doar la etapa corespunzătoare Campionatului Naţional de Raliuri, care duc numărul total de echipaje la 69.
Fără îndoială, principalele atracţii ale etapei vor fi cehul Jan Kopecky şi francezii Bryan Bouffier şi Francois Delecour, ultimul un reprezentant deja tradiţional al României. Kopecky este liderul clasamentului general din ERC cu 146 de puncte în cele patru dintre cele şase runde în care a luat startul până acum, iar pilotul Skoda speră să obţină a patra victorie a sezonului la volanul modelului Skoda Fabia Super 2000.
"Ţinând cont de natura traseului, trebuie să gestionăm inteligent acest raliu şi cred că putem obţine un rezultat bun. Pentru noi este important să câştigăm aici şi vom face tot posibilul să obţinem maximum de puncte. Ne vom adapta strategia în funcţie ceea ce se întâmplă pe parcursul raliului şi mi-ar plăcea mult să câştig la Sibiu", a declarat el.
Principalul său rival în lupta pentru victorie va fi Bryan Bouffier, multiplu campion al Poloniei şi campion al Franţei, care ocupă locul trei în clasamentul general cu 99 de puncte.
Pentru francez, o victorie în România este esenţială pentru a rămâne în cursa pentru titlul mondial, iar acesta speră să-l învingă pe Kopecky cu un Peugeot 207 S2000."Sigur nu voi veni în vacanţa la Sibiu. Va fi o luptă interesantă şi voi face tot ce pot pentru a câştiga această etapă", a precizat el.
Mult mai relaxat este însă Delecour, ocupantul locului patru în clasament cu 49 de puncte, care îndeamnă fanii să se îndrepte spre Sibiu pentru a asista la un spectacol de gală.
"Cred că toată lumea ar trebui să vină. Acest raliu va surprinde pe multă lume. Atmosfera este absolut fantastică. Îmi aduce aminte de Ypres şi toţi cei cărora le place să meargă acolo nu ar trebui să rateze Raliul Sibiului", a declarat el referindu-se la etapa precedentă desfăşurată în Belgia.
Alte nume notabile prezente la Raliul Sibiului sunt Jean-Michel Raoux, campionul din IRC la două roţi motrice, şi Lin Yuan-Hu, campionul din Taiwan, care va concura pe o maşină Dacia Logan.
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - ETAPĂ DE RALIU CU CALIFICĂRI
Pentru prima oară în România, o etapă de raliu va beneficia de sesiune de calificări, conform regulamentului din ERC. Astfel, 13 piloţi, printre care Kopecky, Bouffier, Delecour, Edwin Keleti şi Vali Porcişteanu, vor participa la o sesiune cronometrată de calificări care va avea loc joi, 25 iulie, cu începere de la ora 10:00.
Sesiunea va avea loc pe circuitul de rallycross din cartierul Strand cu o lungime de 3.42 km, iar piloţii îşi vor alege poziţiile pe lista de start pentru probele speciale de vineri în ordinea clasamentului din calificări.
14 PROBE SPECIALE, DOUĂ PE TIMP DE NOAPTE
Raliul Sibiului va avea loc pe 14 probe speciale, dintre care opt dinstincte, iar traseul competiţional pe care îl vor parcurge piloţii este de 216 de kilometri, dintre care 80% pe macadam şi 20% pe asfalt.Traseul este în mare parte similar cu cel de anul trecut, însă organizatorii au crescut numărul de kilometri pe asfalt prin introducerea probei speciale Sadu care are loc exclusiv pe această suprafaţă, iar superspeciala de 3.5 kilometri se va desfăşura acum de două ori datorită popularităţii de care s-a bucurat în 2012. În plus, există două probe de noapte care vor avea potenţialul de a atrage numeroşi fani în zonă.
Primele şapte probe speciale se vor desfăşura vineri cu două treceri pe probele Dobarca şi Crinti, urmate de superspeciala şi cele două probe speciale de noapte: Păltiniş în urcare pe asfalt şi Santa pe macadam.
Sâmbătă vor avea loc celelalte şapte probe speciale, Sadu, Gâtu Berbecului şi Santa Max urmând să fie parcurse de două ori înainte de superspeciala programată pe terenul de rally cross din cartierul Ştrand.În total, piloţii vor parcurge 216.34 km în regim de competiţiei, dintre care 95.84 km în prima zi şi 120.5 km în a doua zi.
Iată programul complet al Raliului Sibiului 2013:
Proba | Nume proba | Distanta | Ziua | Start |
PS 1 | Dobarca 1 | 6.92 | vineri, 26 iulie | 14:01 |
PS 2 | Crint 1 | 27 | vineri, 26 iulie | 14:44 |
PS 3 | Dobarca 2 | 6.92 | vineri, 26 iulie | 17:52 |
PS 4 | Crint 2 | 27 | vineri, 26 iulie | 18:35 |
PS 5 | Superspeciala 1 | 3.5 | vineri, 26 iulie | 19:38 |
PS 6 | Paltinis 1 noapte | 9 | vineri, 26 iulie | 21:48 |
PS 7 | Santa 1 noapte | 15.5 | vineri, 26 iulie | 22:11 |
PS 8 | Sadu 1 | 8.5 | sambata, 27 iulie | 10:27 |
PS 9 | Gatu Berbecului 1 | 30 | sambata, 27 iulie | 10:50 |
PS 10 | Santa Max 1 | 20 | sambata, 27 iulie | 11:43 |
PS 11 | Sadu 2 | 8.5 | sambata, 27 iulie | 14:08 |
PS 12 | Gatu Berbecului 2 | 30 | sambata, 27 iulie | 14:31 |
PS 13 | Santa Max 2 | 20 | sambata, 27 iulie | 15:24 |
PS 14 | Superspeciala 2 | 3.5 | sambata, 27 iulie | 17:34 |
Descarcă şi harta completă a Raliului Sibiului 2013, în care găseşti traseul exact al fiecărei probe speciale în parte.
EVENIMENTE PENTRU FANI
Pe lângă raliul propriu-zis, fanii prezenţi la Sibiu vor avea parte şi de numeroase alte evenimente, cum ar fi o paradă în centrul oraşului şi o sesiune de autografe, care vor avea loc conform următorului program:
▶ parada maşinilor pe străzile din centrul oraşului - joi, 25 iulie, ora 20:30;
▶ start festiv - joi, 25 iulie, ora 20:30, Piaţa Mică din Sibiu;
▶ sesiune de autografe de la piloţi - vineri, 26 iulie, 10:30 - 11:00, Piaţa Mare din Sibiu;
▶ festivitatea de premiere - sâmbătă, 27 iulie, ora 19:00, Piaţa Mică din Sibiu.
TRANSMISIUNI TV
Drepturile TV pentru Campionatul European de Raliuri sunt deţinute de postul de televiziune Eurosport, care va transmite două rezumate de câte 30 de minute pentru fiecare dintre cele două zile de concurs ale Raliului Sibiului.
Rezumatul primei zile va putea fi urmărit pe Eurosport 1 vineri noapte cu începere de la ora 00:00, în timp ce rezultatul celei de-a două zile va fi transmis tot pe Eurosport 1 sâmbătă noapte cu începere de la ora 00:15.
Comentarii (2)