Peter Schreyer, şeful global de design al concernului Hyundai, a declarat că va opera două strategii diferite pentru mărcile Hyundai şi Kia. Schreyer speră să obţină o diferenţiere a mărcilor din portofoliu prin design, noile modele urmând să apară în termen de trei ani. Drept exemplu, Schreyer a vorbit despre gamele Golf şi A3, care împart aceeaşi platformă, dar sunt destinate clienţilor diferiţi. O diferenţiere similară este căutată şi în rândul gamelor Hyundai şi Kia.
Din punctul de vedere al designerului şef al grupului Hyundai, Kia are deja o direcţie "puternică", aşa că design-ul Hyundai va fi cel care va fi modificat. Schreyer vrea să evolueze limbajul fluidic sculpture al celor de la Hyundai, pentru că acesta se concentrează pe suprafaţa maşinii, nu pe proporţiile acestuia. Designerul vrea să selecteze trăsăturile bune ale acestui limbaj de design şi să construiască un sentiment de familie, toate modelele urmând să aibă un design identic pe toate pieţele pe care le vor comercializa şi să creeze o ierarhie clară în gamă.
Trăsăturile pe care Peter Schreyer vrea să le sublinieze sunt calitatea, stilul Hyundai şi forma grilei faţă. Dintre acestea, grila faţă va fi singura care va trece printr-o modificare semnificativă, aceasta urmând să primească o modificare care să-i confere un aspect unic şi uşor de identificat în industria auto. Kia, marca soră a lui Hyundai, se mândreşte deja cu o grilă faţă desenată de Schreyer, numită "Tiger nose", aceasta fiind aplicată tuturor modelelor din gamă.Via Autocar
Comentarii (1)