Cu excepţia Renault şi Ford, România nu a reuşit să atragă marii constructori auto pentru construirea unor fabrici, însă este recunoscută pe plan mondial pentru calitatea programatorilor.
În acest context, Porsche Engineering Group, furnizorul de servicii de inginerie din cadrul grupului Porsche, a anunţat deschiderea unui centru de inginerie software la Cluj-Napoca. Aici vor fi angajaţi 25 de ingineri software care vor lucra la dezvoltarea unor produse digitale pentru industria auto.
"Prin intermediul noului sediu din Cluj, activitatea de dezvoltare este concentrată în continuare în mod consecvent asupra autovehiculului viitorului. Clujul va contribui la susţinerea procesului de digitalizare a autovehiculului de către compania noastră", spune Malte Radmann, directorul executiv al Porsche Engineering.
Porsche susţine că a ales Clujul pentru noul centru de servicii tocmai datorită faptului că aici poate găsi cu uşurinţă forţa de munca bine pregătită în acest domeniu."Forţa de muncă de la sediul din România va creşte la 25 de angajaţi până la sfârşitul anului.
Pentru asta, avem nevoie de ingineri software de prima clasă precum cei pe care îi putem găsi la Cluj", spune Dirk Lappe, directorul tehnic al Porsche Engineering.Clujul devine astfel al cincilea sediu al Porsche Engineering, după cele deja existente în Bietigheim-Bissingen (Germania), Praga (Cehia), Shanghai (China) şi Nardo (Italia).
Via Porsche
ca deobicei....am infrant !
Si la Timisoara cand a venit Siemens Automotive, tot asa a venit, angajand de ordinul zecilor. Acum au peste 3000. Nici o firma nu o sa vina sa angajeze de la inceput cu sutele, miile. Trebuie sa-si formeze un nucleu, un business, etc. E vorba de strategie. Odata ce merge treaba, cooperarea cu centrul, managerii sunt formati, se mai angajeaza. Nimeni nu investeste masiv fara sa vada initial piata, sa aiba oameni de baza care sa duca greul si sa continue dezvoltarea.
Dar stiu... voi sunteti doctori in toate... stiti cum e cu investitiile, cu profitablilitatea, cu e cu piata muncii, managerii nostri se potrivesc din prima dupa modelul de la nemti... totul e ca uns...
Jale, ce sa mai o lungim... oricum nu intelegeti voi tare multe...
asa e cum zici tu...n-am inteles nimic. Apropos, am dreptul la opinie chiar daca nu iti convine chiar daca e pe langa chiar daca e la misto