Tesla Model 3 are în prezent o producție destul de lentă raportat la numărul de clienți care au făcut rezervări, însă o altă problemă a fost legată de faptul că cei care își configurau mașinile nu aveau la dispoziție prea multe posibilități de personalizare.
Iată însă că CEO-ul Elon Musk a anunțat că Model 3 poate fi comandat acum în două versiuni noi, ambele cu preț mai ridicat, și a furnizat și date tehnice despre acestea.
Versiunea cu tracțiune integrală oferă aceeași autonomie oficială de 500 de kilometri, însă noutatea este reprezentată de timpul mai scurt de accelerație de la 0 la 96 km/h: 4.5 secunde în loc de 5.1 secunde. Clienții care doresc această versiune vor plăti 5.000 de dolari în plus comparativ cu versiunea standard.
De asemenea, Tesla a lansat pentru comenzi și versiunea de performanță, echipată la rândul ei cu tracțiune integrală, care oferă aceleași motoare, disponibile însă în versiuni mai puternice. Datorită acestor îmbunătățiri, această versiune ajunge la 96 km/h în numai 3.5 secunde. În plus, Tesla oferă această versiune cu un spoiler din fibră de carbon și jante Performance de 20 inch, plus nuanțe de negru și alb pentru interior.
Cel mai bine echipat Tesla Model 3 în versiune de performanță cu tracțiune integrală costa 78.000 de dolari, sumă în care nu este inclus și pachetul Autopilot.
Via Electrek, Motor Authority
in fine, 78000 de parai pentru un bord asa de anost ca mai bine il ascunzi cu o "Rapirea din Serai"
PS. de Mozart, evident.
Ah, stai, toti o sa aiba acelasi motor, indiferent ca e Dacia sau Bentley. Faceti loc in azile pentru depresivi !
In loc de azile se pot duce pe locurile lasate libere din sectiile de boli respiratorii.
@Seth: Tibi era ironic
O sa se masoare in update-uri la soft .....si la ce functii noi primesti de la o generatie la generatie :))))
#praf