Noul concept ar putea să dea naştere unei noi generaţii Ford Ka încă din 2014, însă lansarea oficială a modelului nu a fost încă dezvăluită. Unele voci spun că versiunea de serie a viitorului Ford Ka va fi expusă în 2014, iar vânzările vor începe în maximum 48 de luni de la acea prezentare.
Ca idee, Ford a prezentat şi noul Mustang în cadrul acestui eveniment, iar noul Mustang va fi disponibil comercial abia din 2015 pe piaţa din Europa, deci există posibilitatea ca exemplarul din imaginile alăturate, prezentat astăzi cu titulatura de concept, să debuteze la o dată ulterioară lansării lui Mustang, sportiva americană fiind expusă în versiunea de serie la evenimentul din Barcelona.Conceptul lui Ford Ka prezintă chiar şi sistemul de infotainment SYNC al producătorului american, care va ajunge doar pe versiunile de top ale modelului de serie. Spre deosebire de actualul Ka, noul model nu va mai avea o platformă comună cu Fiat 500, ci va avea o platformă proprie, bazată pe cea a generaţiei precedente a lui Fiesta, în vederea obţinerii unei reduceri de costuri, a unui preţ accesibil şi pentru a păstra modelul în banca de organe a companiei americane, lucru extrem de important în materie de economii de scară şi logistică atunci când vorbim de un model de volum pe care producătorul din Michigan vrea să-l vândă pe tot mapamondul în aceeaşi formă.
La prezentarea din Brazilia, Ford a menţionat că noul Ka a fost dezvoltat in-house de divizia sa din ţara respectivă, iar exemplarul prezentat în Barcelona prezintă acelaşi design.
Limbajul estetic este similar cu cel prezentat de Fiesta facelift şi de noile modele ale celor de la Ford, semn că studioul de design din Brazilia a urmărit din start indicaţiile globale ale mărcii din Michigan. Ford estimează că segmentul modelelor mai mici decât cele de clasă mică, supranumit şi segmentul A, va atinge o piaţă de 6.2 milioane de unităţi pe an până în 2017, de unde şi dezvelirea acestui model. Creşterea anticipată de americani faţă de rezultatele din 2012 este de 35%, ceea ce ar depăşi creşterea medie estimată a industriei auto la nivel global.Via Ford
Ce straniu...Hyundai devine tot mai interesant ca arhitectura, in timp ce Ford da semne ca se ramoleste...Prima serie de Ka era cutremurator de urata, dar cea preconizata pentru anul urmator cocheteaza cu plictisul sugrumant, propunand un interior comparabil cu cel al vechiului Logan!!! Low-cost...Maestre Henry Ford, leaga-te la ochi, nu privi spre pamant!
Acum 10 ani stiam ca masina cu, cat este intr-o clasa mai mica, cu atat este mai ieftina si fix asa era. Asta pana in 2012, an in care au lansat VW UP! cu portiere cu tabla vopsita si material aproape inexistent si un motor de 60cp care costa peste 10.000euro si lista poate continua si cu alte modele din aceasta clasa. Un pret corect pt aceasta clasa ar fi de 10.000maxim cu toate dotarile, iar un pret de pornire de la 5000euro.
ford ka peste 48 de luni;
ford mondeo dezvaluit in 2012 disponibil in 2014;
ford mustang dezvaluit in 2013 disponibil in 2015;
Nu inteleg strategia de a invechi moral si tehnologic un produs fara a fi disponibil pe piata.