Ford C-Max şi Grand C-Max, cele două monovolume compacte ale diviziei europene a mărcii americane, au debutat la Salonul Auto de la Paris cu o nouă înfăţişare. Restilizarea aplicată în gama Focus şi dezvelită în prima parte a anului curent a inspirat schimbări şi în gama de monovolume de segment C de la Ford, aducând grila frontală care aduce a Aston Martin şi blocurile optice cu LED-uri integrate şi pentru C-Max şi Grand C-Max. Posteriorul are şi el un design schimbat, stopruile fiind mai mici acum, iar bara spate având o formă mai simplă. Portofoliul de culori asociat lui C-Max este mai generos, iar clienţii au la dispoziţie noi modele de jante din aliaj pentru comandă. Noile C-Max şi Grand C-Max facelift sunt aşteptate să fie disponibile comercial începând cu anul 2015.
Interior
Habitaclul este dominat de noul sistem de infotainment SYNC 2, de asemenea disponibil pe Focus facelift, care are un ecran cu diagonala de opt inch. Acesta înlocuieşte majoritatea butoanelor aflate pe vechea consolă multimedia a lui C-Max şi aduce un plus de ergonomie şi un aspect mai puţin aglomerat. Nivelul de calitate al materialelor oferite la bord a crescut, explică oficialii mărcii, iar lista de dotări disponibile este mai generoasă, incluzând chiar şi un volan încălzit. Antifonarea interiorului a fost îmbunătăţită, iar nivelul de vibraţii perceput de ocupanţi a fost şi el redus, diesel-urile din gamă fiind echipate cu un strat suplimentar de antifonare specială.
Noutăţi mecanice şi tehnologice
Fie că vorbim despre C-Max sau despre Grand C-Max, facelift-ul a adus noi sisteme de direcţie şi setări noi pentru suspensie. Ambele modele sunt optimizate pentru mai mult confort fără a-şi pierde caracterul dinamic specific versiunii ante-facelift, urmărind tendinţele lansate de Focus facelift. Tehnologia MyKey este disponibilă pentru ambele versiuni de caroserie din gamă, permiţând restricţii speciale pentru unii utilizatori la nivel de viteză maximă permisă şi volum al sistemului audio, în timp ce lista de dotări opţionale include sistem de faruri adaptive Bi-Xenon, asistenţă activă la parcare, sistemul Active City Stop, monitorizarea traficului la mersul în marşarier şi altele de acest gen.Motoare
Gamă motorizări Ford C-Max şi Grand C-Max facelift |
||
Carburant | Denumire comercială |
Putere (CP) |
DIESEL | 1.5 TDCI | 120 |
2.0 TDCI | 140 | |
2.0 TDCI | 163 | |
BENZINĂ | 1.0 EcoBoost | 100 |
1.0 EcoBoost | 115 | |
1.5 EcoBoost | 150 | |
1.5 EcoBoost | 180 |
Via Ford
deci lasa...
eu vad in schimb o gama succesiva de puteri in care motorul de 1L nu depaseste ca putere cel mai mic diesel.
1.0 EcoBoost cu 100 si 125 CP, iar diesel de 2.0 cu 150 si 180 CP.