FEATURE: Mercedes, constructorul cu cele mai mari emisii din Europa

De Mircea Meșter
Publicat Marti, 29.03.2011
Mercedes se află departe de BMW şi Audi când vine vorba de media emisiilor de CO2 a modelelor gamei. Dacia e pe locul al cincilea de la coadă în timp ce campionii ecologiei sunt cei de la Fiat.

Mercedes este constructorul de autoturisme cu cele mai mari emisii de CO2/km din Europa. Într-un studiu realizat de organizaţia europeană JATO Dynamics şi publicat în această săptămână, marca din Stuttgart ocupă ultimul loc între mărcile prezente în Europa la acest capitol, media emisiilor de CO2/km pentru modelele constructorului german fiind de 172.2 de grame CO2/km. 

Celelalte două mărci germane premium se află la egalitate, cu emisii mai coborâte decât cele ale Mercedes. Vorbim de 152.9 grame CO2/km, valori atinse fie datorită tehnologiilor noi (în cazul BMW), fie datorită lansării unui model mic de oraş (în cazul Audi cu noul A1). Pe penultimul loc în acest clasament se află Volvo, suedezii reuşind însă cea mai mare scădere a mediei emisiilor în raport cu anul 2009 (-13.8 grame CO2/km, până la 157.4 grame).

Dacia se află pe locul al cincilea de la coadă la capitolul emisii de dioxid de carbon, cu 147.6 grame CO2/km. Marca românească a reuşit să-ţi îmbunătăţească media de emisii cu 3.7 grame faţă de anul trecut, dar depăşeşte doar mărcile premium ale Europei, cunoscute pentru faptul că oferă modele sportive cu emisii ridicate.

TOP 5 - Mărcile cu cele mai mari emisii

 

MARCA EMISII 2009 (g CO2/km) EMISII 2010 (g CO2/km) Diferenţă
Mercedes-Benz 176.4 172.2 -4.2
Volvo 171.2 157.4 -13.8
Audi 160.9 152.9 -8.0
BMW 157.2 152.9 -4.4
Dacia 151.3 147.6 -3.7


La capătul opus al clasamentului se află Fiat
, care devine pentru al cincilea an consecutiv cel mai ecologic brand prezent pe piaţa europeană. Media emisiilor modelelor constructorului italian este de 123.1 grame CO2/km, mult sub nivelul de 130 de grame pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor auto începând cu anul 2013. Pe locul al doilea stă Toyota (128.2 grame CO2/km), cei doi producători fiind, de altfel, singurii care reuşesc să treacă încă din 2011 de o barieră pe care oficialii europeni o vor impune peste doi ani. Pe ultima poziţie a podiumului regăsim marca spaniolă Seat, care graţie unei scăderi importante a emisiilor (-9.6 grame faţă de 2009) a ajuns la o medie a gamei de doar 131.3 grame CO2/km

TOP 5 - Mărcile cu cele mai mici emisii
 

MARCA
EMISII 2009 (g CO2/km)
EMISII 2010 (g CO2/km)
Diferenţă
Fiat
127.8
123.1
-4.7
Toyota
130.1
128.2
-1.9
SEAT
140.9
131.3
-9.6
Peugeot
133.5
131.4
-2.1
Citroen
137.9
131.8
-6.1

 

via | JATO

 

Comentarii (26)

  • Emisii
    concluzia: dacia sta cel mai prost, tinand cont ca nu are motoare in gama mai mari de 1.6 si nici puterea acestora nu sare de 110 , nivelul emisiilor este totusi foarte ridicat
    37 4
  • iar din concluzia lui andrei poate reiesi cum ca MB sta "cel mai bine" avand in vedere ca nu prea vinde masini cu motoare sub 2litri (situatia fiind similara si la Audi si BMW)

    daca tot au facut statistici "la nivel de gama" de ce nu raporteaza statisticile astea la cilindreea "medie" a motoarelor vandute in gama constructorilor . . . probabil dacia ar fi pe la coada, acompaniata de "fruntasii" clasamentului verde de mai sus.
    23 3
  • dragos_thaci
    !!!
    Nu vad sa se spuna clar si la ce categorie de constructori e facut studiul. Daca e luat per-total, sa nu uitam ca si Mercedes si Volvo construiesc numeroase camioane,autocare, utilitare, care au motoare foarte mari si probabil asa se explica pozitia lor !
    19 5
  • mircea
    @dragos_thaci
    E vorba exclusiv de autoturisme.
    11 6
  • dragos_thaci
    !!!
    Aha,am inteles !
    6 2
  • Mircea, o chestie simpla de facut este un raport intre emisiile brandului si greutatea medie a masinilor brandului ( ultimul tabel din acel pdf ).

    Datele prezentate in articolul vostru picteaza in mintea omului de rand imaginea cum ca fiat are cele mai "green" motoare iar Audi, BMW si Mercedes fac niste tractoare fumegatoare care omoara natura. Tocmai de aceea ar fi interesant de prezentat un raport intre emisii si greutatea masinii care scoate acele emisii - rezultatul nu cred ca ar fi surprinzator pentru nimeni, marcile "premium" ar pica pe primele pozitii ( pozitii pe care le merita poate prin prisma banilor cheltuiti pe R&D pentru a avea motorizari noi la fiecare lansare de model nou ... spre deosebire de niste grupuri "de volum" care inlocuiesc motoarele la 10-15ami. )
    17 3
  • ce e important
    important e cate emisii au masinile respective, nu cat pe tona, pe cm3, pe roata, etc.

    ideea e ca unele chiar sunt "niste tractoare fumegatoare care omoara natura", pt ca dc te duci cu "mertanul" la supermarket la 10 km, emiti 1700 g, dc mergi cu fiatul, 1200.

    Nu conteaza ca per kg de masina polueaza mai putin, per total, masina polueaza mai mult, ca doar nu mergi cu 5 kg de masina la plimbare, mergi cu toata masina, nu???

    Si nu e vb ca "verzi" au neaparat motoare mici; poate unii s-au preocupat sa puna filtre de particule, etc, pe cand pe altii ii doare undeva - vezi harta cu tarile verzi si rosii/visinii la poluare
    13 9
  • corectura
    * "verzii"
    2 4
  • Octavian
    avand in vedere ca primii 4 nici nu au prea multe modele sub 130cp e de asteptat. Volvo abia acum a inceput sa produca motoare sub 2000cc. Dacia nu are nici macar un motor care sa produca 130cp.
    11 2
  • Gabi, treaba nu sta chiar asa - personal as fi de acord ca UE sa impuna valori de emisii raportate la cilindree. Chestia asta cu 130g/km care intra in 2013 este un mic bullshit sincer - pentru ca impune emisii "la nivel de gama" ... iar aia fac 5 masini electrice cu "zero emisii" si gata iese frumos o medie de gama de n'ai treaba cu legislatia UE. Interesant ar fi ca UE sa spuna - ai voie sa vinzi masini cu emisii sub 80g/km/litru sau platesti 1000euro/gram/litru daca depasesti, ca taxa pentru fiecare masina vanduta ce nu respecta legea. Daca limitam emisiile efective ale motoarelor facem treaba .. daca limitam emisiile "la nivel de gama" nu facem decat sa permitem constructorilor sa "scape" cu masini electrice care le aduc media la nivelul cerut.

    Filtrul de particule ( diesel ) nu cred ca are vre-o influenta asupra emisiilor de codoi ;)
    12 2
  • Cristi
    Sunt perfect de acord cu unckle. Sunt unii care nu doresc doar sa se deplaseze dintr-un punct in altul. Cine-si cumpara masini mici si le cumpara pentru poluare?Totul revine la bani.Daca masinile spatioase,mari poluante ar fi fost ieftine, ar mai fi cumparat cineva una mica cat pt o persoana si un caine la pret triplu?Un C1 costa aproape o treime dintr-o yaris.care e sub jumate dintr-un seria5..de sunt mai raspandite C1urile in Franta si seria 5 in Germania? Extreme de genu sunt cauzate de nationalismul de a cumpara masina produsa la tine in tara, gandirea care-ti zice ca aia e mai buna, nu degeaba ai nostri o fac...
    Clientii isi explica unele decizii luate, scotand in fata avantaje green, defapt interesul ramane cilindree, marca, consum, confort, pret (ordonate in diferite variante, dupa gandire)
    10 3
  • Ideea e ca nimeni nu obliga mercedes si pe restu sa faca motoare asa de mari, chiar nu sunt necesare pentru deplasare A la B si asta in MAJORITATEA drumurilor din majoritatea tarilor, e pur snobism.

    Macar in cursele auto este necesar un astfel de motor dar chiar si in F1 se alearga cu 2400 cmc fara turbo, dar nu-i nimic mercedes si altii sunt de parere ca pentru strada ai nevoie si de 6000 cmc:).

    Si daca compari mercedes cu fiat la ACEEASI cilindree, tot fiat are emisii mai scazute.

    Iar mercedes si restul constructorilor de automobile premium cu motoare mari care una bucata masina are un pret de cateva zeci de mii de euro NU au posibilitatea unei reduceri a emisiilor si consumului, de premium ce sunt :), se presupune o performanta mai buna si implicit motoare cu piese din materiale mai bune si lucrate cu o precizie de fabricatie mai mare, tehnologie mai buna din care sa rezulte un consum si noxe mai scazute, asta ar fi posibil in clasa premium ca doar pretul este usturator de piperat pt o astfel de masina.
    Dar asta NU se intampla la premium.:)

    Fiat are de cativa ani buni flota de motoare cu cea mai scazuta emisie de CO2. (comparativ cu aceeasi cilindree de la alti producatori).
    7 10
  • SUA
    astept emisile de co2/km din SUA
    2 0
  • @Paul - "Si daca compari mercedes cu fiat la ACEEASI cilindree, tot fiat are emisii mai scazute." - Perfect de acord cu tine, doar ca Mercedesul e una bucata limuzina si fiat-ul e una bucata hatch de max 1 tona. Si acum sa o luam invers, care e cea mai mare limuzina produsa de Fiat (Linea?!), ce masini sport are in oferta Fiat (500 Abarth SS?!), pai de unde sa scoata emisii mari daca ei au in oferta numai masini mici pe care isi permit sa puna motoare in 2 cilindri?
    "dar chiar si in F1 se alearga cu 2400 cmc fara turbo," - Ai idee ce emisii co2 au acele motoare de doar 2.4 l? Iti dau un hint, consumul e de 75 L / 100km.
    Rezumat: ai fost cam pe langa!
    8 0
  • Am facut comparatie cu F1 ca sa arat prostia fabricantilor de masini legale de strada ca nu sunt necesare motoare asa de mari pt masinile legale de strada si nu pentru a scoate in evidenta emisiile co2 din F1 ca nu are nici un rost.

    Si nici constructia unor masini excesiv de scumpe ca mercul nu este necesara si o tot putem lungi asa in dezbateri insa nu are rost.

    pt mine masinile de gen focus, auris, polo, mazda 3,2 sunt masini numa bune cam pt orice, sau un qashqai, chiar un fiat 500 pt urban si tot asa depinde de nevoi dar cred ca ai cam inteles ce vreu sa spun.

    restul le consider un exces.

    da chiar te rog compara 1.5 mercedes cu ceva asemantor fiat sau toyota sa vezi care sunt emisiile, ba vei gasi si mase ale masinilor aproape identice.

    motorul de fiat 500 in 2 cil este motorul anului in lume si pe buna dreptate are si de ce:), nu ca sunt eu fan fiat pur si simplu admir un asemenea progres:).

    pana si in clasa de lux mercu e batut de lexus bmw si altele si chiar la sport de ferrari si porsche bmw etc la emisii si la pret chiar dar nu intru in aceste clase care pt mine nu-s relevante.

    cred ca am spus adevarul, nu am fost pe langa,

    iti dau si eu un hint: cunosc destul de bine arhitectura si specficatiile unui motor de F1:), dar nu a fost o comparatie la emisia de co2 ci doar ca sa scot in evidenta cretinitatea producatorilor de masini premium cu motoare mult PREA mari si inutilitatea lor.

    cred ca de la 2 L in jos turbo azi iti satisfaci destul de bine nevoia de viteza cam cu orice autoturism azi si ai si destul cuplu, nu e nevoie de motoare de capacitati potrivite unui TIR.

    cred ca asta se cheama a vedea realitatea MAI BINE:) si adevaratele cerinte de propulsie necesare pt un autoturism.

    partea proasta e ca tu respiri ceea ce scoate mercedesul si alte masini pe esapament eu zic ca ar trebui tie si altora sa le pese.

    ma limitez la cat am spus desi e poluata rau lumea asta:)
    5 7
  • si mercedes pot construi masini usoare daca chiar vor sa stii dar vor superlux ce sa le faci, intodeauna poti sa alegi sa faci ceva mai eficient sau mai bun intr-o anumita privinta totul e sa vrei sa schimbi, daca mercedes face masini de tonaj mare ca asa fac ei si au ramas ingropati si lipiti in aceasta configuratie a masinilor de cand sunt ei nah :)) asta e he he
    1 3
  • Alex Seremet (BMW)
    Nu aţi specificat cum se calculează cifra medie a consumului mărcii. Nu se adună toate modelele din gamă şi se face media emisiilor, este o medie ponderată, în funcţie de numărul de unităţi livrate din fiecare automobil. Deci introducerea unui automobil electric în gamă mă ajută în măsura în care reuşesc să obţin volume de vânzări.

    Apoi raportarea emisiilor la un alt element (cilindree, greutate) a fost o discuţie foarte aprigă în uniunea europeana. Costructorii francezi şi italieni au impus raportarea la greutate, în timp ce nemţii vroiau o raportare la ampatament.

    Un criteriu care poate măsura nivelul de tehnologie este şi raportarea emisiilor la putere şi performanţă.

    Cât despre tabel, din listă lipsesc producătorii de automobile supersport care cred că sunt undeva la nivelul de 200 g/km.
    3 0
  • e doar marketing si o metoda de a pune taxe peste taxe.
    Fiat ca si altii clar mint, nu e noutate. Sunt teste inclusiv ADAC care arata acest lucru.

    Apoi presupunem ca am:
    1. un BMW 335i - CO2 - 228g/Km si merg pe an 10 000Km
    2. Fiat Grande Punto 1,3D - CO2 - 119 g/Km si merg pe an 20 000km cu el

    Care dintre masini polueaza mai mult??????
    Folositi mintea macar sa stiti ce se intampla nu ca s-ar putea face ceva, dar macar sa fiti ''oi'' inteligente conduse de ciobani
    3 1
  • @Paul:
    Fiat 1.6diesel -- motor 1600cmc 120cp, emisii 125g/km
    78.125(g/km)/l
    Mercedes 2.0diesel -- motor 2000cmc 140cp, emisii 139g/km
    69.5(g/km)/l

    date luate de pe AM din sectiunea masini noi a Fiat Bravo si MB A lass
    2 1
  • pai atunci imi iau bmw ca sa ma limitez la jumatate din kilometrii care ii parcurg cu un fiat e buna solutia:)) si ca sa dau si de 2-3 ori mai mult pe el daca nu de 4 ori

    din cate vad tot fiat are cele mai reduse noxe, 2l cu 1.6 e o diferenta de 400 cmc, eu nu o sa mai comantez acest topic, ceea ce este evident este evident in diferentele de filozofie si gandire(proasta si numai de profit pentru marcile defavorizate de mine) dintre construtorii auto , nu mai fac nici remarci ca nu are rost dupa cum observ.

    admir toyota, fiat, mazda, honda.

    si pentru motive bune:)

    sa aveti o zi buna.
    1 1
  • Garett
    Eu sunt curios cine isi cumpara Mercedes si are dupa aceea mustrari de constiinta pentru ca polueaza! :D
    4 0
  • @paul
    pai da...ia BMW daca ai judeca putin mai mult ai reusi sa vezi si de ce. Ia vezi tu cat e durata de viata a unui BMW, Mercedes in general fata de fiat. Tu crezi ca diferenta aia de noxe e mai mare decat costul unei masini noi. Iti trebuie 2 fiaturi sa egalezi durata de viata a BMW-ului.
    Si da, fa km mai putini istetule, nu trebuie sa mergi 200-300m cu masina sa iti cumperi o apa minerala, mai las-o in garaj, parcare.
    Admira tu toyota cat vrei. Ramai cu admiratul
    2 1
  • @asd
    merg destul de mult pe jos, imi place sportul, eu am zis de diferenta de pret usturator ca si achizitie a unui bmw nou fata de un fiat nou, diferenta care nu cred ca o va recupera careva vreodata si care e considerabila, ba la bmw adaugi in cost cu carburantul consumat in plus, fa un pic de matematica

    e un top al celor mai fiabile masini prezentat mai nou de automarket


    mai clar de asa nu cred ca se poate,
    2 0
  • ha ha ha
    yaha
    Sa fim seriosi: cand spunem " MERCEDS ", deja vorbim de masini.Iar Fiat, se poate compara cu orice alta marca, in afara de MERCEDES.Sa va reamintesc "problemele" cu instalatia electrica, pe care le tot are Fiat? Sau durata de viata a unui Fiat?Nu cred ca este cazul...
    1 1
  • ha ha ha
    yaha
    Scuze, "MERCEDES".Cineva are asa ceva fabricat prin o mie noua sute saptezeci si ceva si inca functioneaza...si unchiul meu avea o petarda de Fiat la care repara 3 zile si mergea o zi cu ea...pina la urma a dat cu ea intr-o groapa...ha ha ha...
    1 0
  • poluare
    nu inteleg de ce se bate moneda doar pe emisiile de CO2 (care e cel mai putin nociv gaz rezultat din ardere) si nu se spune nimic de restul substantelor toxice din gazele de esapament... as fi curios de un clasament al emisiilor de monoxid de carbon, funingine etc .....
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru