Esential
285 | de cai putere oferă motorul instalat pe conceptul Kia KV-7. |
Kia nu putea lipsi de la cel mai important salon american al începutul de an. Standul coreenilor, găzduit de Cobo Hall din Detroit, expune publicului un concept în stil american, botezat KV-7.
Anticipat deja de două teasere publicate de divizia americană a constructorului asiatic, Kia KV-7 se vrea a fi un crossover de talie medie sau chiar mare cu accente familiste, ce ar urma să fie prezentat în versiune de serie abia spre sfârşitul acestui deceniu. Cu o lungime de 4.87 metri, KV-7 garantează suficient spaţiu pentru un model destinat familiei sau prietenilor.
Pentru a individualiza cât mai bine creaţia expusă la Detroit şi pentru a da un aer original conceptului, echipa de design Kia, condusă de Tom Kearns, a trasat un profil interesant, dominat de portiere faţă tradiţionale şi portiere spate cu deschidere verticală, asemeni celor de pe Mercedes SLS AMG. Nu puteau lipsi jantele de mari dimensiuni, 20 de inch, luminile LED frontale şi posterioare şi nici blocurile optice futuriste.
Aceeaşi notă şi la interior, unde lemnul se regăseşte din abundenţă, iar podeaua plată favorizează instalarea unor scaune ce permit rotirea. Coreenii şi-au dorit astfel mai multă versatilitate pentru obţinerea unui spaţiu de socializare prietenos. Nota futuristă este dată şi de planşa de bord digitalizată, care dispune de un ecran LCD multifuncţional, responsabil pentru comanda unor funcţii cum sunt climatizarea, sistemul audio şi navigaţia. Ceilalţi pasageri au la dispoziţie o tabletă grafică cu ajutorul căreia pot naviga pe internet.
Conceptul futurist prezentat de Kia va ascunde sub capotă un propulsor turbo de 2.0 litri, cu patru cilindri, capabil să ofere o putere impresionantă, de 285 de cai.
via | carspyshots
Comentarii (4)