DAKAR 2011: Al-Attyiah câștigă, Mani Gyenes face istorie pentru România
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mani Gyenes a reușit să facă istorie în ediția 2011 a Raliului Dakar, câștigând clasa Maraton, a motocicletelor care nu-și schimbă motorul pe parcursul competiției, și clasându-se la final pe locul al 17-lea în clasamentul general, cea mai bună poziție din istoria participărilor românești la cel mai dur rally-raid din lume.
Gyenes a urcat constant în clasament pe parcursul celor 9500 de kilometri ai competiției, 5000 dintre aceștia reprezentând probe speciale. Finalul l-a adus pe Gyenes în culmea fericirii la Buenos Aires, locul de unde a plecat caravana în chiar prima zi a anului, românul de la Vectra Racing fiind primul dintre piloții care s-au înscris la începutul raliului în categoria Maraton. Conform regulamentului Dakar, piloții au voie să schimbe până la trei motoare pe parcursul celor două săptămâni și jumătate de competiție, clasa Maraton fiind însă rezervată pentru cei care riscă și hotărăsc să parcurgă traseul cu un singur motor.
Celălalt român din competiție, Marcel Butuza, a terminat Raliul Dakar pe locul al 57-lea.
Categoria moto a fost câștigată de Marc Coma, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat la final marele rival al acestuia, Cyril Despres, câștigătorul de anul trecut al competiției.
MARELE CÂȘTIGĂTOR LA AUTO - O PREMIERĂ ABSOLUTĂ
Raliul Dakar a fost câștigat în 2011 de qatarianul Nasser Al-Attyiah, pilotul Volkswagen aflându-se la prima victorie în cea mai importantă competiție rally-raid din lume. Acesta a plecat în ultima etapă cu un avans considerabil, de 48 de minute în fața coechipierului Giniel de Villiers, și a reușit chiar să mărească diferența pe parcursul celor 150 de kilometri finali care au făcut legătură între Cordoba și Buenos Aires.
Marele învins al competiției din acest an este însă Carlos Sainz, câștigătorul de anul trecut pierzând pe rând locurile întâi și al doilea după ce a făcut câteva greșeli majore în ultima săptămână a competiției. Cu toate acestea, Saiz s-a clasat la final pe locul al treilea, completând astfel podiumul format în întregime din piloți ai echipei Volkswagen."Această victorie contează enorm pentru mine, pentru poporul meu, pentru țara mea. E o victorie imensă. E greu de explicat ce se întâmplă acum în capul meu, dar e un sentiment extrem de plăcut. Am arătat că suntem cea mai tare echipă din lume. Este cel mai important moment din întreaga mea carieră. Victoria în Dakar este un vis devenit realitate. După această victorie, toată lumea va ști unde se află Qatarul pe hartă", a spus Al-Attyiah la final, emoționat după victoria sa.
Pilotul din Qatar, care a împlinit anul trecut 40 de ani, a reușit să câștige Dakarul la a șasea sa participare în competiție și la al doilea său sezon cu Volkswagen.
CLASAMENT FINAL DAKAR 2011 - Categoria auto
1. Nasser Al-Attiyah Volkswagen 21h16m16s 2.Giniel de Villiers Volkswagen + 49m41s 3. Carlos Sainz Volkswagen + 1h20m38s 4. Stephane Peterhansel BMW + 1h43m48s 5. Krzysztof Holowczyc BMW + 4h11m21s 6. Mark Miller Volkswagen + 4h54m42s 7. Ricardo Leal dos Santos BMW + 6h50m07s 8. Christian Lavieille Nissan + 7h57m18s
9. Guilherme Spinelli Mitsubishi + 8h23m37s
10. Matthias Kahle SMG + 15h11m56s
Orice Dakar terminat e o realizare, dar sa termini fara sa schimbi motorul in top20 si sa fii cel mai rapid care face asta e extraordinar.
Felicitari si pt Sainz si Al-Attiyah care ne-au oferit un duel fantastic cu masinile impinse la maxim. Aici e si meritul constructorului care e oferit in material imbatabil. Dupa atatia ani de dominatie Pajero se pare ca Tuaregul domina desertul si vom avea de asteptat pana cand un "Beduin" ii va ameninta suprematia.
Si Many si Marcel, si cei doi mecanici si amici care au facut deplasarea merita o apreciere nationala din partea tuturor posturilor de TV , a jurnalistilor de specialitate,
intrucat , prin stradania si devotamentul lor au facut sa se vorbeasca de Romania pe acele meleaguri.
Iar pozitionarea in clasamente este de toata lauda . Am urmarit cu emotie in fiecare dimineata pe eurosport, sau pe net si ne bucuram ca sunt in cursa.
Bravo , baieti de toata isprava !! succes pe mai departe !!