Dacia vrea să vândă 50.000 de maşini în 2013 în Germania

de Bogdan Mirică
Marti, 30.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacia are planuri mari pentru piaţa din Germania. Deşi vânzările sunt în scădere, brandul de la Mioveni vrea să livreze 50.000 de maşini anul viitor, cu 5000 mai multe decât anul acesta.

Deşi piaţa europeană se află în continuare în declin, Dacia priveşte cu optimism către ţara cu cea mai mare absorbţie de maşini noi de pe Bătrânul Continent: Germania. Într-un interviu acordat publicaţiei Business Week, Achim Schaible, şeful diviziei germane Renault şi Dacia, a declarat că aşteptările pentru anul în curs şi pentru anul viitor sunt pozitive.

”Ne aşteptăm la o creştere a vânzărilor până la pragul de 45.000 de unităţi pentru anul în curs. Pentru anul viitor ne dorim însă cel puţin 50.000 de maşini vândute”, a declarat Schaible, punctând totodată importanţa noilor modele în atingerea acestor ţinte de vânzări. Oficialul german se bazează pe o creştere de 12.5 procente, înregistrată de la începutul anului şi până în prezent.

Pe de altă parte însă, Renault pierde teren în Germania, cota sa de piaţă şi vânzările fiind în scădere. Acelaşi Schaible a explicat: ”Motivul pentru evoluţia dezamăgitoare a brandului Renault este războiul reducerilor pe care brandul francez nu îl poate duce cu concurenţa locală.”

Piaţa auto din Germania sunt în continuă scădere.

În luna septembrie în Germania s-au vândut doar 250.000 de maşini, în scădere cu 11% comparativ cu august. Raportându-ne la primele nouă luni ale acestui an, vânzările s-au depreciat cu 1.8 procente.

via autozeitung

Comentarii (1)

  • Radu-Mihai
    Sa dea Dumnezeu! Imi place trendul ascendent pe care l-a luat Dacia in ultimul timp prin diversificarea gamei de modele. Dupa parerea mea, din gama Dacia lipseste o masina mica, de oras.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru