SUV-urile au înregistrat o creștere spectaculoasă a vânzărilor în Europa în ultima perioadă, iar printre cele mai populare se numără cele din segmentul B. Acest lucru determină producătorii să lanseze noi modele, iar Volkswagen este cel mai bun exemplu, în contextul în care proaspăt lansatul T-Roc va fi urmat în scurt timp de T-Cross.
Pentru moment, vânzările sunt însă dominate de modele consacrate, iar Renault Captur ocupă prima poziție în clasament în primele nouă luni ale anului. Modelul francez a avut peste 173.000 de clienți în acest an, în creștere cu 12% comparativ cu perioada similară din 2017.
Cu vânzări în stagnare, Peugeot 2008 ocupă poziția a doua, însă constructorul francez are motive de îngrijorare. Cea mai mare amenințare vine în prezent de la Dacia Duster, care ocupă locul 3 cu 139.386 unități, la numai 500 de unități în spatele lui 2008. Modelul de la Mioveni a raportat o creștere a vânzărilor de 30%.
Pe de altă parte, podiumul este atacat puternic și de Volkswagen T-Roc, care ocupă locul 4 cu 110.000 de unități și este urmat de Opel Mokka cu aproape 100.000 de unități după o scădere abruptă de 28%.
Celălalt SUV produs în România, Ford EcoSport, ocupă poziția a șasea cu aproape 85.000 de unități, ca urmare a unei creșteri cu 66%. De altfel, cu excepția lui Crossland X (locul 9), modelele cu cea mai mare creștere a vânzărilor în top 10 au fost Duster și Ecosport.
Ultima poziție în top 10 este ocupată de un alt model proaspăt lansat, și anume Seat Arona.Loc | Model |
Vanzari ian.-sep. 2018 |
Crestere |
1 | Renault Captur | 173.755 | 12% |
2 | Peugeot 2008 | 139.886 | 0 |
3 | Dacia Duster | 139.386 | 30% |
4 | Volkswagen T-Roc | 110.435 | nou |
5 | Opel Mokka | 99.573 | -28% |
6 | Ford Ecosport | 84.693 | 66% |
7 | Citroen C3 Aircross | 84.600 | nou |
8 | Fiat 500X | 77.365 | 10% |
9 | Opel Crossland X | 74.805 | 276% |
10 | Seat Arona | 69.752 | nou |
Via Jato
Eu abia acum realizez cat de prosti sunt strainii astia. Cum isi vand ei luxoasele masini, vechi de 30 de ani si milionul de km facuti, ca sa-si cumpere un Duster. Vai vai!
Uite ultimele 10 știri:
VIDEO: O vizită în interiorul noului BMW Seria 8 Cabrio
VIDEO: Test inedit cu versiunea "fără limite" a prototipului Porsche de la Le Mans
Inovație Audi: noul concept electric RSQ e-tron, prezentat exclusiv în filmul de animație Spies in Disguise
Al cincilea an consecutiv cu record: vânzările Volvo au crescut cu 14% la nivel global în primele 10 luni ale anului
Vettel: "Ferrari nu a avut un monopost dominat la nicio cursă din 2018"
Skoda folosește un simulator pentru a dezvolta tehnologii avansate pentru faruri
Prima schiță oficială cu versiunea de serie a lui McLaren Senna GTR: modelul destinat circuitului promite 825 CP
Dacia Duster, locul 3 în topul celor mai vândute SUV-uri subcompacte de volum din Europa. Ford Ecosport ocupă poziția a șasea
VIDEO: 5 minute alături de gama Porsche 911: nemții ne explică diferențele dintre cele 24 de versiuni disponibile
Audi RSQ e-tron: model electric virtual dezvoltat pentru filmul de animație Spies in Disguise
Câte crezi tu că sunt de interes practic pentru cititorul Automarket?
Îți garantez eu că 90% din cititorii Automarket n-au în momentul de față banii necesari și nici puterea financiară ca că-și ia un Duster nou.
Iar oamenii care-și permit BMW Seria 8 Cabrio, Porsche, Audi e-tron și chiar Volvo, nu o freacă pe site-ul ăsta.
Nu chiar toti care ,,o ard'' pe AM nu isi permit... iti garantez !
...Iar Ecosportul (4,09 m) e taman potrivit să-l concureze pe Duster.