Dacia Duster Ice - maşina lui Alain Prost în Trofeul Andros 2010
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Grupul Renault a prezentat astăzi noul Dacia Duster ICE, model de competiţie cu care Alain Prost va alerga în sezonul 2010/2011 al Trofeului Andros. Trofeul Andros reprezintă o competiţie organizată pe gheaţă compusă din curse a câte 10 ture cu 10 competitori. Modelul de competiţie din 2010 este echipat cu acelaşi motor V6 de 2.987 centimetri cubi, dar oferă 350 CP şi 360 Nm. Unitatea este de provenienţă Renault-Nissan şi a fost modificată de inginerii Renault Sport Technologies. În comparaţie cu unitatea precedentă, aceasta oferă 20 Nm în plus la 3.000 rpm şi este optimizată pentru un cuplu motor sporit la turaţii joase.
Modelul de competiţie Dacia Duster Ice a primit un set de amortizoare noi, cu cursă mărită şi beneficiază de un sistem de suspensie special, cu braţe duble. Duster Ice beneficiază de o transmisie secvenţială SADEV cu şase trepte, direcţie pe toate roţile şi diferenţial central şi spate cu alunecare limitată. Masa vehiculului este de 950 kilograme, iar rezervorul de carburant are o capacitate de 25 de litri.
Jantele sunt realizate din magneziu, au un diametru de 16 inch şi o lăţime de 5.5 inch, în timp ce anvelopele utilizate sunt Continental Ice Racing Contact 3.Versiunea de competiţie a lui Dacia Duster beneficiază de discuri pe toate roţile. În cazul punţii faţă, discurile au un diametru de 260 de milimetri şi sunt ventilate, în timp ce discurile de pe puntea spate au un diametru de 265 de milimetri şi nu sunt ventilate. În comparaţie cu modelul precedent, oficialii Renault au remarcat îmbunătăţiri semnificative ale performanţelor, care ar trebui să îi ofere lui Alain Prost o şansă în plus la titlu în sezonul competiţional 2010/2011.
Prima cursă a acestui sezon are loc pe 4 şi pe 5 decembrie la Val Thorens. Cea de-a doua etapă are loc în Andorra, pe 10 şi pe 11 decembrie, iar cea de-a treia etapă competiţională a Trophee Andros în sezonul 2010/2011 are loc pe 17 şi pe 18 decembrie în L’Alpe d’Huez. Finala Trophee Andros 2010/2011 are loc în Clermont/Superbesse pe 29 ianuarie 2011, iar superfinala are loc pe Stade de France, pe 5 martie 2011.
PREZENTAREA TROFEULUI ANDROS
Via | Renault
Asta pentruca unii dintre noi au o "TABLA " cu nume nemtesc care nu aduce niciun avantaj romanilor. (ba mai mult comerciantii de harburi straine nu platesc nimic penrtru faptul ca aduc toate gunoaiele in Romania)
Dar de cate ori au ocazia neaga tot ceea ce este romanesc.
ASTA E !