Datele oficiale publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa arată că Dacia a fost constructorul care a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de înmatriculări de mașini noi în luna martie.
Astfel, constructorul cu sediul central la Mioveni a înmatriculat 59.475 unități în cursul lunii martie, în creștere puternică cu 21.6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Singurii constructori care au mai înregistrat creșteri consistente au fost Lancia (+15.3%) și Mitsubishi (+17%), însă pe fondul unor volume mai mici.
În acest context, la nivelul primelor trei luni ale anului, Dacia a ajuns la 145.582 de unități, în creștere cu 12.6% comparativ cu perioada similară din 2018. De altfel, Dacia ocupă locul trei la nivel european și în topul mărcilor cu cea mai mare creștere a înmatriculărilor la nivelul primelor trei luni, fiind depășită doar de Lancia (+35%) și Mitsubishi (16.8%).
Dacia a reușit astfel să-și consolideze puternic prezența pe piața europeană, în contextul în care ACEA a raportat o scădere cu 3.6% a înmatriculărilor la nivelul Europei pentru luna martie, de la 1.83 la 1.77 de milioane de unități.
De asemenea, pe primele trei luni ale anului, scăderea a fost de 3.2%, de la 4.28 la 4.14 milioane de unități.Practic, cei mai mulți constructori auto din Europa au raportat înmatriculări în scădere, iar printre puținii care au reușit să încheie primul trimestru pe plus s-au numărat, pe lângă cei trei menționați mai sus, și Seat, Citroen, Kia, Jeep, Mini, Smart și Volvo.
În urma acestor performanțe, Dacia ocupă locul 13 în clasamentul mărcilor cu cele mai multe înmatriculări în Europa în primele trei luni ale anului. Pe prima poziție rămâne în continuare Volkswagen, urmat de Renault și Peugeot, în timp ce Ford și Opel sunt pe locurile 4 și 5.
Clasamentul scoate în evidență că toți constructorii din top 10 au înregistrat înmatriculări în scădere, cele mai modeste rezultate fiind înregistrate de Ford, cu o scădere de peste 10%, și Fiat, care a înregistrat un declin de 14%.
Loc | Constructor | Înmatriculări ian-mar 2019 |
Înmatriculări ian-mar 2018 |
Creștere |
1 | Volkswagen | 458.500 | 464.358 | -1.3% |
2 | Renault | 272.199 | 287.258 | -5.2% |
3 | Peugeot | 263.491 | 269.752 | -2.3% |
4 | Ford | 262.502 | 292.505 | -10.3% |
5 | Opel | 239.717 | 249.903 | -4.1% |
6 | Mercedes | 214.307 | 228.358 | -6.2% |
7 | BMW | 204.400 | 213.518 | -4.3% |
8 | Audi | 198.956 | 212.283 | -6.3% |
9 | Skoda | 194.344 | 196.658 | -1.2% |
10 | Toyota | 188.540 | 197.491 | -4.5% |
11 | Fiat | 178.900 | 208.079 | -14% |
12 | Citroen | 175.790 | 166.242 | 5.7% |
13 | Dacia | 145.582 | 129.261 | 12.6% |
14 | Hyundai | 140.911 | 145.109 | -2.9% |
15 | Kia | 132.174 | 131.434 | 0.6% |
Toate datele din acest articol sunt valabile pentru cele 28 de state din Uniunea Europeană și țările care fac parte din organizația EFTA (Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstien).
Via ACEA
PS: Mai dormim muuuult?!!