Când examenul psihologic trebuie repetat: un șofer american a lovit frontal un copac în timp ce vâna Pokemoni cu telefonul pe șosea

de Mircea Meşter
Joi, 14.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Deși Premiile Darwin nu se acordă în mod oficial, unii șoferi s-ar califica fără probleme la o nominalizare. Pokemon Go, un joc prin care "prinzi" monștri cu ajutorul telefonului mobil, este utilizat din ce în ce mai des de șoferi care cauzează astfel accidente.

Pokemon Go, jocul de mobil care a luat prin surprindere întreaga lume și a ridicat valoarea de piață a companiei japoneze Nintendo cu 15 miliarde de dolari într-o singură săptămână, face victime colaterale printre șoferi.

Descărcat de peste 15 milioane de ori în primele 7 zile de la lansare, jocul dezvoltat de The Pokemon Company, afiliată Nintendo, presupune "vânarea" unor personaje virtuale suprapuse peste imaginile filmate în timp real cu telefonul, iar poziționarea "monștrilor" Pokemon este aleatorie pe o hartă la nivel mondial. Ei bine, după ce în SUA au fost deja sesizate cazuri de încălcare a proprietății, șoferii intră și ei în joc.

Profitând de faptul că ajungi mai repede cu mașina de la un Pokemon la altul, șoferii urcă la volan cu jocul pornit și uită normele elementare de siguranță în trafic. Iar de aici la accidente nu e decât un pas. Pas realizat senin de un șofer de 28 de ani din Auburn (New York) care a lovit frontal un copac în timp ce încerca să prindă un personaj Pokemon aflat pe marginea străzii.

Iar ca lucrurile să fie perfecte, presa americană anunță că bărbatul nici măcar nu conducea mașina lui în momentul accidentului, ci pe cea a fratelui său.

Nu este singurul caz cunoscut, un jucător de Pokemon Go închiriind în această săptămână celebrul Ring Taxi, cu ajutorul căruia faci tururi pe legendara buclă de 21 de kilometri de la Nurburgring, doar pentru a putea să prindă Pokemonii ascunși pe traseu.

Jocul nu este disponibil deocamdată decât pe anumite piețe (SUA, Australia și Noua Zeelandă), dar jucătorii au găsit deja metode pentru instalarea aplicației pe mobile indiferent de țară. Aplicația este considerată deja unul dintre cele mai mari succese de la lansarea telefoanelor mobile inteligente, viteza cu care jocul s-a împrăștiat la nivel mondial obligând autoritățile din SUA să avertizeze șoferii care circulă pe șosele cu privire la pericolele la care se expun atunci când pornesc jocul în timp ce se află la volan.

via BGR

Comentarii (7)

  • incredibil! cum sa ai 18+ ani si sa alergi dupa pokemoni?
    mie imi e putin jena ca am idee ce e ala. :/
    idiocracy!
    35 7
  • https://www.youtube.com/watch?v=1E6WxKNPtw8
    3 1
  • dar premiile darwin se acorda!

    http://www.darwinawards.com
    6 0
  • cineva
    Ce bou !!!
    4 0
  • manutd
    dupa facebook,candy crash si alte idiotenii,lumea din ziua de azi,demonstreaza inca o data cat de idioata este!cat ma bucur ca nu fac parte din prostime...nu ma joc idiotenii si nu socializez pe reteaua prostimii!prietenii m,ei sunt reali,ma ajuta si la 2 noaptea daca e nevoie si daca vreau sa vb cu ei,ii pot privi in ochi!da,ai dreptate,nu am nici zeci de mii de prieteni ca tine!
    3 0
  • oameni umblau inainte dupa cai verzi acum dupa pokemon ce evolutie
    1 0
  • E plină lumea de idioți! Nu pot să înțeleg ce găsesc unii la aceste jocuri?! Chiar nu ai de făcut altceva mai bun cu PC-ul sau cu smartphone-ul? Ne mutăm complet într-o lume virtuală? Hai să ne încapsulăm cu toții mințile în niște borcane, zău așa!
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru