BMW neagă o alianță extinsă cu Daimler: “Nu avem planuri să dezvoltăm un model compact cu o companie rivală”

de Paul Cosma
Marti, 16.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW nu are planuri să dezvolte un model compact alături de o companie rivală, potrivit lui Nicolas Peter, directorul financiar al constructorului bavarez. Declarația a fost făcută în contextul speculațiilor privind o extindere a alianței dintre BMW și Daimler.

La sfârșitul anului trecut, au apărut primele informații cu privire la un posibil parteneriat tehnic între BMW și Daimler, prin care cele două companii să dezvolte în comun diverse platforme și tehnologii autonome.

Presa germană a speculat că negocierile vizează dezvoltarea unei plaftorme pentru mașini electrice care să fie folosită atât de BMW, cât și de Daimler. În acest scenariu, costurile cu dezvoltarea ar scădea cu circa 7 miliarde de euro pentru fiecare producător, pe o perioadă de 7 ani.

Pe fondul acestor speculații, BMW a transmis, prin vocea directorului său financiar, că nu are planuri pentru dezvoltarea unui model compact alături de o companie rivală.

“Nu avem planuri să dezvoltăm o mașină compactă împreună cu un rival german,” a declarat Nicolas Peter, dezmințind zvonurile privind o extindere a alianței cu Daimler.

BMW și Daimler au deja o colaborare istorică, după ce anul trecut au pus la comun serviciile de încărcare electrice, info parcări, car sharing, car hailing și închirieri auto.

Via Reuters

Comentarii (1)

  • O veste bună, dacă nu se vor răzgândi în câțiva ani.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru