BMW M4 Coupe la Nurburgring: 13 secunde în faţa vechiului M3 Coupe

de Sebastian Toma
Luni, 16.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nemţii de la Sport Auto au pus la încercare noul BMW M4 Coupe pe circuitul Nurburgring. În comparaţie cu predecesorul său, M3 Coupe, aceştia au remarcat o îmbunătăţire de 13 secunde.

BMW M4 Coupe, înlocuitorul lui M3 Coupe E92, a ajuns pe Nurburgring în mâinile unui pilot profesionist pentru un tur cronometrat indepedent. Dacă reprezentanţii BMW nu au publicat un timp oficial al modelului lor de performanţă, jurnaliştii de la revista Sport Auto au pus la treabă pilotul lor de serviciu pentru a încerca noul M4 Coupe la Nurburgring şi la Hockenheimring. În cazul Iadului Verde, M4 Coupe a fost cu 13 secunde mai rapid decât predecesorul său, totalizând 7 minute şi 52 de secunde. Timpul este în urma bătrânului M3 E46 CSL, care încă îl lasă în urmă cu două secunde şi a lui M3 GTS E92, care a reuşit 7:48 la Nurburgring.

TEST DRIVE BMW M4

Exemplarul M4 Coupe testat de pilotul Sport Auto era echipat cu transmisia M DCT şi cu sistemul de frânare opţional cu elemente ceramice. Al doilea test al modelului M4 Coupe a avut loc pe Hockenheimring, unde a reuşit să obţină un tur în 1:12.8, ceea ce înseamnă că a fost mai rapid cu 1.5 secunde decât predecesorul său.

În comparaţie cu M3 GTS, versiunea de performanţă a M3-ului precedent, M4 Coupe a fost cu doar trei zecimi de secundă mai lent, pe când bătrânul M3 CSL E46 a fost mai lent cu 0.7 secunde pe acest circuit, tot în mâinile pilotului de la Sport Auto.

Preţuri BMW M3 şi M4 Coupe în România: start de la 75.000 de euro

Înainte ca orice non-angajat BMW să atingă noul M4, nemţii au lucrat direct cu piloţii lor din DTM pentru dezvoltarea manevrabilităţii şi dinamismului înlocuitorului lui M3 Coupe. Citeşte AICI testul nostru cu BMW M4.

Urmareste Automarket
Rezultatul obţinut de modelul german este impresionant dacă remarcăm faptul că M3 GTS E92 era un model de 450 CP, cu interiorul redus la minim, pentru a obţine performanţe cât mai ridicate pe circuit. Unele voci spun că M4 Coupe ar fi capabil de timpi mai buni în mâinile altor piloţi, existând posibilitatea ca reprezentantul Sport Auto să nu apeleze la toate resursele propulsorului în momentele cheie în care ar fi putut să câştige timp pe circuit, după cum le permit producătorii piloţilor lor de teste, existând riscul ca vehiculul să fie avariat sau chiar distrus în cadrul încercării respective.

Povestea lui Andrei Bellu, românul care s-a confruntat cu ego-ul lui Schumacher şi l-a învăţat pe BMW M3 E30 să frâneze

Via BMWBlog | Bimmerpost | SportAuto.de

Comentarii (5)

  • andrey_1293
    7.52 secunde pentru M4 si 7.54 pt Megane RS? Chiar daca e modificat putin pentru circuit, Meganul se prezinta foarte bine, ori e M4 mai slabut. Totusi sunt 150+ cai diferenta intre cele 2 modele. Ori din spatele volanului de M4 vine problema. 2 secunde diferenta intre cele 2 pe un circuit de 20 km e foarte putin, in viata reala inseamna ca sunt foarte apropiate. M4 mai trebuie alergat si de alti piloti...
    12 5
  • nu prea poti compara un Megane modificat special pentru circuit, care are decat 2 locuri, care ofera 0 confort, roll cage , cu un M4 care poate fi folosit ca si "every day car". si in plus, sunt clase total diferite.
    vrei sa alergi pe circuit, alegi Megane`ul... vrei o limuzina de clasa medie sportiva, alegi M3/M4 !
    9 3
  • Nu e niciun Megane modificat de circuit. E un Megane disponibil la vanzare in 20 de tari. Si nu are roll cage. La confort sta cat se poate de rezonabil. Poate fi folosita ca every day care precum un M4 fara probleme. Faptul ca M4 e doar cu 2 secunde mai rapid desi are 150 de cai in plus si propulsie e doar un mare rusinica pentru BMW si un mare bravo pentru Renault Sport, mai ales pentru cei care au reglat sasiul. Si cand te gandesti ca RS-ul are punte spate semiindependenta, la care toți semidoctii vomită și nu si-ar lua așa ceva nici daca ar lua o compacta de familie, ca deh, independenta e mult mai buna. Penibil.
    2 13
  • Modificat era Leon Cupra, cu alte frine, semislick si cine stie ce altceva. MeganRS pare mult mai cinstit, cu suspensii Ohlins insa vizibil nimic altceva. Ca se pot arunca rapid 50cp dind drumu la "robinet" e clar, dar deja presupunem cam mult. Cert e ca BMW o lasa din ce in ce mai moale, an de an....
    2 7
  • @Dan

    Ai uitat sa specifici masa la gol pt fiecare, deci M4 cantareste la gol 1497 kg, Megane RS cu tot cu bancheta spate si alte cateva piese 1374 kg, din care se scad 60 de kg in urma usurarii modelului testat, rezulta 1314 kg, adica aproape 200 kg diferenta, apoi orice M fara limitare electronica depaseste lejer 300 km/ora, la acest test nu s-a folosit o versiune fara limitare, Nurburgring are o linie dreapta foarte lunga, s-ar mai fi pus cateva secunde fara probleme pt ca oricum o dai Megane RS nu depaseste 300 la ora.

    @Lake
    Nu stiu cat de cert este pt tine, dar fata de vechiul M3 coupe a scos un timp cu 13 secunde mai bun.
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru