Bentley Continental GT3-R: Cel mai rapid Bentley din istorie va fi construit în doar 300 de exemplare

de Mircea Meșter
Marti, 17.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pregătiţi-vă conturile şi sunaţi la Bentley. Cel mai nou model dezvoltat de britanici promite performanţe excepţionale şi dotări unice. Se numeşte Continental GT3-R şi face 0-100 km/h în doar 3.8 secunde.

Date tehnice Bentley Continental GT3-R
  • Motor / cilindri V8 Twin-Turbo
  • Cilindree cmc 4000
  • Putere (CP) 572/6000 rpm
  • Cuplu (Nm) 700/1700 rpm
  • Vmax (km/h) 273
  • 0-100 km/h (s) 3.8
  • Tractiune Integrală
  • Cutie viteze Automată 8
  • Nr. usi 2
  • Nr. locuri 2
  • Lungime (mm) 4806
  • Latime (mm) 2227
  • Inaltime (mm) 1394
  • Greutate (kg) 2195
  • Ampatament (mm) 2746
  • Rezervor (litri) 90
  • Portbagaj (litri) 358
Pentru a celebra victoria versiunii de circuit a lui Continental GT în cursa Blancpain Endurance Series de la Sinverstone, prima victorie pe un circuit britanic pentru o maşină Bentley în ultimii 84 de ani, constructorul britanic le-a pregătit o surpriză fanilor mărcii.
Şi ce surpriză! Este vorba de o versiune specială de şosea a lui Continental GT care va fi construită în doar 300 de exemplare şi care va deveni începând de astăzi cel mai rapid Bentley din istorie.

Denumit oficial Continental GT3-R, noul model are sub capotă acelaşi motor V8 twin-turbo de 4.0 litri de pe versiunea V8 S, însă puterea urcă de la 521 la 572 de cai putere, în timp ce cuplul maxim ajunge la 700 Nm. Pentru că beneficiază şi de o reducere cu 100 de kilograme a masei proprii, noul Bentley Continental GT3-R reuşeşte să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3.8 secunde, coupe-ul cu două locuri intrând astfel în istoria mărcii din Crewe din postura de cel mai rapid Bentley produs vreodată. 

O vizită la Bentley: perfecţiunea mâinilor muncite

Celelalte elemente care constituie coloana vertebrală a noului model sunt sistemul de tracţiune integrală optimizat prin apariţia unui vector de cuplu în premieră pe un Bentley, cutia automată cu opt trepte semnată ZF care vine cu rapoarte mai scurte pentru un răspuns mai bun pe şosea, evacuarea din titan care cu această ocazie "slăbeşte" 7 kilograme şi primeşte un sunet baritonal mult mai accentuat şi un şasiu concentrat pe sportivitate şi ornat de jantele de 21 de inch încălţate de anvelope Pirelli. Nici sistemul de frânare nu a rămas nemodificat, discurile de 420 mm pe faţă şi de 356 mm pe spate fiind optimizate astfel încât să absoarbă 10 megajouli la o singură frânare, cantitate de energie care, după calculele Bentley, este suficientă pentru alimentarea unei case pentru şase ore.

Esential 300 de exemplare va avea ediţia specială limitată Continental GT3-R.
Deşi noul Continental GT3-R pare până acum mai degrabă o maşină de curse decât una utilizabilă în viaţa de zi cu zi, Bentley nu a abdicat de la propriile principii şi şi-a dotat noul performer cu un interior în care abundă fibra de carbon şi pielea fină şi Alcantara, "mirosul Bentley" atât de apreciat de cunoscători fiind prezent şi în acest model dedicat performanţei.
Chiar dacă marca britanică excelează în mod normal la capitolul modalităţi de personalizare, cele 300 de exemplare ale lui Continental GT3-R vor fi vopsite fără excepţie în nuanţa White Glacier, câteva tuşe verzi adiţionale confirmând apartenenţa fiecărei maşini la o ediţie cu adevărat specială a gran turismo-ului britanic.

via Bentley

Comentarii (7)

  • indraznind o paralela cu Renault RS si citandu-l pe sandel: "se va fabrica in numai 300 de bucati (...) de aici se vede si fiabilitatea masinilor" apoi citandu-i pe ceilalti fani si nemultumirea acestora: pai au scos bancheta spate???

    masina arata fuck'in awesome cu verdele skoda


    revenind la lucrurile cu adevarat importante: thumbs up pentru oamenii de la Bentley.
    9 4
  • world reject
    Cu 4 frane ti-ai asigurat 24 h energie la casa.....
    7 1
  • @vianu
    ala nu e verde skoda; e british racing green sau oricum aceea este sursa, nu skoda
    8 1
  • @@vianu

    de la mine se vede "verde skoda" :)... era doar o observatie rautacioasa. British racing green parca e ceva mai inchis.

    oricum nu mi se pare potrivit borsul de alb, verde si jenti negre pe o masina ce are o caroserie extrem de eleganta dar si sportiva.
    5 5
  • @vianu
    banuiam ca e cu intentie rautacioasa;
    nuanta intradevar nu e exact ca BRG, dar am zis ca de acolo vine verdele, de la British Racing Green.
    da, e un pic "bors", dar cred ca au ales acele banderole de vopsea fiindca asa arata si Bentley-ul care participa in campionatul Blancpain
    3 1
  • Mie mi se pare mai mult decat intamplatoare asemanarea unei parti a denumirii cu cea a mosntrului de la Nissan.
    2 5
  • badluks
    @misha...
    desi sunt fan GT-R (nissan)... numele GT-R a fost utilizat de mai multi constructori;
    GT3-R vine de la continental GT; GT3 fiindca au un bentley in cursele blancpain si british gt la categoria GT3 si R caracteristic multor constructori pentru a specifica ultimul grad de performanta
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru