Audi anunțase la începutul lunii mai că va prezenta SUV-ul electric e-tron în 30 august la Bruxelles, însă planurile respective au fost bulversate de arestarea CEO-ului Rupert Stadler.
În urma acestor evenimente, constructorul german a amânat lansarea, iar acum a anunțat că evenimentul oficial de prezentare va avea loc în 17 septembrie la San Francisco. Anterior, evenimentul respectiv era organizat pentru lansarea modelului pe piața americană.
Audi e-tron reprezintă primul pariu major al constructorului de la Ingolstadt în segmentul mașinilor electrice, iar informațiile dezvăluite anterior sunt promițătoare.
Modelul electric va avea o autonomie oficială de peste 400 de kilometriconform standardului WLTP și se va putea încărca de la stații cu o capacitate de până la 150 kW, iar în 30 de minute va avea suficientă energie pentru "următoarea etapă a unei călătorii de lungă durată" (cel mai probabil, în acest timp, bateriile vor ajunge la 80%).
În plus, SUV-ul electric va fi disponibil opțional cu camere video în loc de oglinzi laterale care vor putea fi setate pentru condus pe autostradă, în mediul urban sau pentru efectuarea parcărilor.
De asemenea, potrivit unor imagini cu interiorul dezvăluite recent, Audi va fi echipat cu 5 ecrane. Două dintre ecrane au diagonala de 7 inch, sunt poziționate în partea din dreapta-sus a portierelor din față și au rolul de a afișa imaginile surprinse de camerele video care înlocuiesc oglinzile laterale tradiționale. Celelalte trei ecrane din interior sunt pentru ceasurile de bord, sistemul de infotainment și sistemul de climatizare, ultimul fiind poziționat în partea inferioară a consolei centrale, așa cum se întâmplă și în cazul noilor Audi A8, A7 sau A6.
Modelul poate fi deja rezervat și pe piața din România, pentru care constructorul german a alocat 50 de unități. Clienții interesați trebuie să facă rezervarea pe site-ul oficial Audi România și să plătească o taxă de 1.000 de euro plus TVA (1.190 de euro) la cursul BNR din ziua plății.
Via Audi
Comentarii (0)