Audi a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ediţia din acest an a celebrei curse de 24 de ore de la Le Mans a fost una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, iar numele învingătorului a fost incert până în ultimele minute.
La capătul a 24 de ore pline de suspans, Audi şi-a adjudecat a doua victorie consecutivă şi a şaptea în ultimele opt ediţii cu echipajul numărul 2, reprezentat de Andre Lotterer, Marcel Fassler şi Benoit Treluyer.
Rivalii de la Peugeot au terminat cursa pe locul doi la numai 13 secunde în spatele învingătorului cu ajutorul echipajului cu numărul 8, în timp ce echipajul cu numărul 9 şi-a adjudecat ultima treaptă a podiumului.
Victoria celor de la Audi este cu atât mai preţioasă cu cât echipajul cu numărul 2 a fost singurul care a ajuns la linia de sosire. Alan McNish a avut parte de un grav accident după numai 50 de minute de la startul cursei şi şi-a avariat semnificativ maşina cu numărul 3 după ce s-a izbit violent de barierele de protecţie în urma unui coliziuni cu un pilot întârziat. Pilotul a ieşit însă singur din maşină şi a scăpat nevătămat.
Câteva ore mai târziu, şi echipajul cu numărul 1 al germanilor a fost nevoit să abandoneze după ce Mike Rockenfeller a lovit de asemenea violent barierele de protecţie.
La clasa LMP2 s-a impus echipajul Zytek Nissan furnizat de Greaves Motorsport, în timp ce Corvette C6Z a triumfat la clasa GTEpro, tot un Corvette adjudecându-şi victoria şi în clasa GTEam.
Cursa de 24 de ore de la Le Mans - Clasament final:
1. #2 Audi Audi Sport Team Joest (LMP1) 2.#9 Peugeot Team Peugeot Total (LMP1) + 13.854 3. #8 Peugeot Peugeot Sport Total (LMP1) + 2 Laps 4. #7 Peugeot Peugeot Sport Total (LMP1) + 4 Laps 5. #10 Peugeot Team Oreca-Matmut (LMP1) + 16 Laps 6. #12 Lola Rebellion Racing (LMP1) + 17 Laps 7. #22 Lola Kronos Racing (LMP1) + 27 Laps 8. #41 Zytek Greaves Motorsport (LMP2) + 29 Laps 9. #26 Oreca Signatech Nissan (LMP2) + 35 Laps 10. #33 Lola Level 5 Motorsports (LMP2) + 36 Laps
Sunt fan Peugeot, dar trebuie sa recunosc ca cei de la Audi au fost peste francezi si au gandit aceasta cursa in stilul lor caracteristic, pragmatic si calculat, incepand cu motorul avantgardist si terminand cu opririle la standuri. Bravo lor!
Daca Audi abandona cu toate masinile as fi zis ca era blestemul celor de la Peugeot, care au patit asta anul trecut. :))
Pacat de masina nr 1 care se apropia veritginos de locul 2 si a fost distrusa din cauza unei masini de la amatori. Pacat si de Kristensen si Capello care au avut de suferit din cauza tampeniei facute de McNish.
P.S. Multumesc EUROSPORT.
fost un mini 1955!
Spune-mi mie ce ofera Corvette in plus fata de M3? Amandoua sunt masini cu motor fata, tractiune spate. De aici e treaba inginerilor de echipa sa dezvolte masina.
Si stai tu linistit ca din M3ul ala nu a mai ramas decat caroseria, in rest motor, sasiu, directie, frane, tot e schimbat. Acelasi lucru in WRC, la fel si in WTCC.
Iar campionatul despre care vorbesti e doar o cupa nerecunoscuta oficial. Alea sunt curse mai mult de incalzire, in anduranta cursa de la Le Mans conteaza. Abia de la anu va fi un campionat.
Iti inteleg frustrarea, de la victoria de la Le Mans din '99 sunteti ciuca batailor peste tot. In F1doar cine n-a vrut nu v-a batut. In Dakar Mitsubishi si VW nici nu se incurcau cu voi (si nu spune ca nu era echipa oficiala, pt ca Prodrive e echipa de casa). In WTCC ati castigat abia cand era Alfa Romeo pe picior de plecare, dupa care v-a luat Seat si Chevrolet la rand.
Deci lasa motorsportul si ramai la posturile in care ne spui noua ca toate bmweurile arata mai bine in realitate decat in poze ca ai zeci de comentarii de genul asta pe site.