Americanii înăspresc testele de siguranţă din acest an

De Sebastian Toma
Publicat Marti, 05.10.2010
Spre deosebire de europenii de la EuroNCAP, americanii de la NHTSA vor înăspri dramatic testele de siguranţă prin mărirea vitezei şi sensibilizarea manechinelor de test pentru promovarea vehiculelor cu adevărat sigure.

Puşi în faţa unei avalanşe de modele care obţin cinci stele la testele de siguranţă, americanii de la NHTSA au decis să facă teste mult mai exigente pentru următoarele modele pe care le vor încerca. Noilor modele le va fi mult mai greu, dacă nu chiar imposibil, să obţină cinci stele, în timp ce modelele care obţineau patru stele în trecut s-ar putea să nu mai obţină decât două. Ce-i drept, cei de la NHTSA nu au schimbat metodologia de testare din 1979 până în prezent, iar rezultatul a fost că 99% din modelele testate au obţinut cinci stele.

Pe viitor, noile modele vor fi testate la o viteză mai mare în toate situaţiile de test. Creşterea vitezei de impact este un rezultat direct al îmbunătăţirii vehiculelor şi la faptul că şoferii au început să conducă mult mai repede în comparaţie cu anii trecuţi. Cei de la EuroNCAP nu au operat încă o asemenea măsură, testând modelele în continuare la 64 km/h pentru impactul frontal. Scopul acestor teste mai exigente este obligarea producătorilor de automobile să realizeze vehicule mai sigure.

Pentru a asigura siguranţa pasagerilor, manechinele de teste vor fi mult mai sensibile. Astfel, senzorii manechinelor de test vor ceda la forţe mult mai mici, care vor simula răni care nu cauzează nici măcar probleme pe termen scurt persoanelor accidentate.

Pasagerul din dreapta va primi trăsături feminine pentru a observa efectul acestor schimbări asupra stării de sănătate a manechinului în cazul unei fiinţe mai delicate. Primele modele care vor fi testate sub noua metodologie sunt Jeep Grand Cherokee, BMW Seria 5 F10, Ford Taurus şi Honda Pilot.

Via | DetroitNews 

Comentarii (4)

  • viteza
    pai normal ca maresc si ei viteza

    "Cei de la EuroNCAP nu au operat încă o asemenea măsură, testând modelele în continuare la 64 km/h pentru impactul frontal."

    de aici cineva ar putea intelege ca europenii au o viteza de test mai mica decat grasanii de peste ocean

    FALS: hamburgheristii testeaza impactul frontal la 56 km/h, de aia toate barcile lor si sufrageriile ambulante iau 5 stele
    8 0
  • Tembelus Rex
    O propunere.....
    Am o propunere pentru americani......nu mai cheltuiti banii aiurea cu manechinele....ci folositi OAMENI adevarati.....condamnatii la moarte, recidivistii periculosi....criminalii in serie, pedofili etc....oricum sunt din belsug.....ar fi mult mai concludente testele decat cu niste "dummy"-uri (manechine de teste). Schimbati legislatia de asa natura incat sa puteti folosi OAMENI.....ar face si respectivele scursuri sociale un scop nobil pentru cei ramasi in viata.....si lasati-ma cu drepturile omului .....cu uitati unde se ajunge cand se flutura drepturile omului in Romania in dreapta si in stanga....OAMENII MAI AU SI RESPONSABILITATI SI INDATORIRI NU NUMAI DREPTURI....

    Demult vroiam sa scriu chestia asta dar nu am timp....
    6 2
  • kumite
    O propunere.... Relly?
    am o propunere pentru romansi.....nu mai cheltuiti bani aiurea cu "dummy"-uri.....ci folositi oameni adevarati ...pedofili,alcoolici,manelisti,taranoi,crai de dorobanti.

    Responsabilitati si indatoriri?

    Unde?
    In romanica?
    Since when?
    In anul 1990 erau 22 de milioane de milogi.
    Acum mai sunt cam 18 milioane care mai stau cu mana intinsa.
    Cei 4 milioane au realizat ca trebuie sa puna osul la bataie ,daca vor ceva de la viata asta imputita.

    Doar o vorba sa-ti mai spun:testele idiotilor de peste ocean sunt mai tari decat toate testele din europa.aici intra si testul anti prrostie.
    .

    Ganditi-va la o chestie;ce au facut ei in 200 de ani si ce am facut noi in 2000 de ani.Noi am facut si am dat tepe de 2000 de ani incoace!
    1 2
  • kumite
    greseala...
    O propunere......"Really"?
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru