În ultima perioadă, constructorii auto încep să se dezvolte în direcții inedite pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să renunțe la mașina personală din cauza timpului pierdut în trafic.
Volkswagen se alătură acestora prin prezentarea a două concepte de scutere electrice cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.
Primul dintre ele este Streetmate, care utilizează o baterie Li-Ion de 1.3 kWh cu autonomie de circa 34 de kilometri și oferă o viteză maximă de 45 km/h. Specificațiile tehnice sunt suficient de interesante pentru ca un astfel de scuter să poată fi utilizat pentru drumul zilnic la și de la birou.
În plus, bateria are nevoie de numai două ore și 15 minute pentru o încărcare completă la un încărcător de 500 W și este detașabilă, pentru a permite o gamă mai variată de opțiuni pentru încărcare.
De asemenea, scuterul integrează și un ecran cu diagonala de 5.3 inch care oferă informații cu privire la autonomia disponbila și gradul de încărcare al bateriei, iar pornirea scuterului se face prin intermediul unei aplicații de smartphone.
Mai puțin impresionant, dar mai aproape de o posibilă versiune de serie este scuterul electric Cityskater, care mizează pe un motor electric de 0.4 kW care oferă o viteză maximă de 19 km/h, în timp ce autonomia electrică este de circa 15 kilometri.
Practic, un astfel de scurter este util pentru a parcurge distanțe scurte, cum ar fi cele mai de la locul în care parchezi mașina la birou sau acasă.
Volkswagen afirmă că Cityskater este "gata de producție", însă nu menționează nimic despre lansarea unei versiuni de serie sau despre prețul cu care aceasta ar fi comercializata.
Via Volkswagen
Si ca parafrazez:" is foarte faine, no, is cele mai faine trotinete. Alti nu pot face asa ceva. Se vede ca VW ii miezu' "