Alfa Romeo lucrează la o nouă platformă, numită Giorgio

de Sebastian Toma
Marti, 28.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alfa Romeo va reveni la platformele cu tracţiune spate, iar prima din această serie se numeşte Giorgio, titrează cei de la Automotive News.

Esential 1964 este anul în care Alfa Romeo a vândut la fel de puţine maşini ca în 2013, în urma unei scăderi de 28% faţă de nivelul anului 2012.
Alfa Romeo pregăteşte o nouă gamă de modele, concentrată în jurul segmentului D. Acestea vor fi construite pe o platformă tehnică nouă, numită Giorgio, spun cei de la Automotive News. Noua platformă tehnică va fi folosită şi de mărcile concernului Chrysler, pentru a realiza economii de scară pentru marca italiană. Astfel, Giorgio va ajunge şi sub caroseriile Dodge şi Chrysler. Primele informaţii detaliate vor fi publicate abia în luna mai a anului curent, când Fiat-Chrysler vor prezenta rezultatele financiare ale anului care s-a încheiat în urmă cu aproape o lună.

Anul 2013 nu a fost unul de bun augur pentru marca italiană, Alfa Romeo înregistrând o scădere a vânzărilor de 28% faţă de 2012. Cu 64.415 unităţi vândute anul trecut, Alfa Romeo a atins cel mai slab nivel din 1964 până în prezent, alături de cea mai mare scădere din industria auto pe piaţa din Europa. Alături de rezultatele financiare ale Fiat-Chrysler în 2013, conducerea grupului va prezenta şi planul de renaştere al Alfa Romeo, care ar trebui să ajute semnificativ Grupul Fiat să se întoarcă la profit în Europa până la finele anului 2016.

Numele Giorgio nu are legături puternice în istoria Alfa Romeo, spre deosebire de cazul altor denumiri utilizate de italieni.

Vorbim despre al patrulea plan de renaştere al Alfa Romeo din ultimii 10 ani, orchestrat de Sergio Marchionne, liderul concernului italian.

Noua platformă, spun cei de la Automotive News, va fi capabilă să echipeze atât modele cu tracţiune spate, cât şi modele cu tracţiune integrală şi este pretabilă şi pentru crossovere. Ne putem aştepta la mai multe coupe-uri şi berline de segment D şi segment E din partea Alfa Romeo, toate construite pe această platformă, alături de trei crossovere, pe lângă viitorul 4C Spider, realizat împreună cu japonezii de la Mazda.

Urmareste Automarket
Platforma tehnică Giorgio este dezvoltată în Italia de o echipă condusă de Philippe Krief, un specialist de la Maserati, care răspunde, la rândul său, în faţa lui Harald Wester, chief technical officer Fiat-Chrysler şi CEO Alfa Romeo şi Maserati. Noua arhitectură va fi esenţială pentru viitorul Alfa Romeo şi va fi responsabilă de modele care vor lupta în segmentele unde Mercedes-Benz şi BMW fac legea.

Via AutomotiveNews (înreg.)

Comentarii (14)

  • Roveru
    Astept cu nerabdare un urmas al modelului 159. Nu ma luati pe mine cu ciudatenii gen MiTo ToMe... ori giulietta. 159, Brera sunt Alfe adevarate din lumea ,,moderna" si ultimul model coupe care l-au scos acuma ce are niste performante incredibile.
    17 4
  • "Ne putem aştepta la mai multe coupe-uri şi berline de segment D şi segment E din partea Alfa Romeo, toate construite pe această platformă, alături de trei crossovere, pe lângă viitorul 4C Spider, realizat împreună cu japonezii de la Mazda."

    cam mare plapuma pentru ei...... sa vedem, amanunte in aprilie by sergio m :)
    9 1
  • Sa fie asa cum spun ei, vestea buna este ca revin la tractiunea spate, vestea mai putin buna ar fi ca tot nu se stie clar ce si cum, adica "sa ne asteptam la mai multe modele", dar un plan de relansare trebuie sa precizeze clar cate modele, apoi cand vor aparea aceste modele de vor contribui la intoarcerea la profit pt Fiat pana la sfarsitul lui 2016? Sa produca profit in 2 ani ar trebui lansate anul asta, ceea ce cu siguranta nu se va intampla, dar poate al patrulea plan va fi cu noroc.
    10 4
  • @ CLUBLANCIA.RO
    Tinand cont ca de la aprobarea unui model pana la lansare dureaza minim 3 ani , cel mai devreme noile modele Alfa Romeo cu tractiune spate vor aparea in 2017 . Pana atunci Alfa Romeo va elimina MiTo fara sa-l inlocuiasca cu alt model de clasa mica si probabil nici Giulietta nu va mai avea un urmas . Cum 4C este un model de serie mica si nici roadsterul construit pe baza lui MX-5 nu va fi un model de volum , vanzarile Alfa Romeo vor scadea in continuare pana in 2017, Alfa Romeo fiind in pericol sa fie depasita la vanzari chiar si de catre .... Maserati . Revenind la 4C si Auto Express considera ca Porsche Cayman este o masina mai buna decat 4C ( http://www.youtube.com/watch?v=rgO0ir7DPLc ) .
    3 4
  • hai sa fim seriosi, degeaba vin cu modele bune pe hartie, daca vor costa cat un bmw/merc/audi la dotari si motaore asemanatoare.
    doar un pasionat isi va cumpara o alfa, altfel nu vad nici macar pe vestici sa aleaga o marca a carei renume si fiabilitate e in scadere de cativa ani.
    degeava vor avea acel ceva...ca sa te bati cu greii nu e usor - vezi lexus/infiniti care abia abia musca si ei o bucatica fff greu.
    12 8
  • coupe-uri si berline de segment D si E????asta ar insemna competitori pt. A5,seria 4 respectiv A6,seria 5...
    :))))))cam greu pt. Alfa Romeo in zona asta........unde in ultimi 5-7 ani au cam stationat......
    12 3
  • Modele pt segment D si E, hmmm, ce-i drept nu toti producatorii se pricep la aceste clase, deci aici nu cred ca doar Alfa sta prost. Sa privim cu atentie Audi A6, care are o personalitate ''fada'' , iar la interior bantuie plasticele pe bord, tot in aceeasi oala intra si seria 5 de la BMW. Singurul care invinge cat de cat la calitatea materialelor este E class, care combina eleganta distinctiva cu rafinamentul interior si o sportivitate de invidiat, chiar daca ii este si lui greu sa ajunga modelul Jaguar XF din urma la multe capitole. Insa cine doreste sa fie pe primul loc, nu trebuie sa faca compromisuri, ci are nevoie de solutii. Succese.

    Sa auzim numai de bine !
    9 20
  • antonny
    presimt o bomba pe piata auto de la Sergio Marchionne ...
    6 3
  • schumi
    Sper sa putem admira o mostra din noua 'fatza' Alfa la salonul auto de la Geneva din acest an.

    PS. N-ar fi rau daca ar reactualiza si sigla. Acum ar fi momentul.
    4 2
  • E greu sa lupte si sa ,,fure '' clientii de BMW si Mercedes care stiu exact ce vor. E greu da nu imposibil pana la urma. De vandut vor vinde sigur...dar nu se stie cat de bine si daca isi vor recupera investitiile. Sa vedem cum vor arata si ce fisa tehnica va oferii si mai vb. Pana atunci le doresc succesc. Alfa e o marca buna si e pacat sa dispara....
    @Inexo-cuantic
    Cum reusesti sa ,,strangi'' atatea manute rosii ? Stai linistit ca eu m-am abtinut sa iti dau verde sau rosu. Nu am dat nimic :))
    13 1
  • @AM - am dat peste pagina facebook nissan romania care are 8,50 milioane fani:

    https://ro-ro.facebook.com/NissanRomania

    dar ei aveau anul trecut 75.500:

    http://www.wall-street.ro/slideshow/Auto/155823/top-10-cele-mai-vizibile-marci-auto-pe-facebook-in-romania/2/loc-9-facebook-nissan-romania-75-500-fani.html

    vedeti ca si-au reactivat pagina cei de la CITROEN ROMANIA.

    multumesc !
    2 1
  • Daca stirea asta se va dovedi adevarata, nu pot sa zic decat: avans+leasing.
    5 1
  • V-am mai spus, aveti rabdare ca incet, incer Fiat va avea grija si de Alfa Romeo.
    3 1
  • me too
    cre' ca singura marca kpabila sa le dea peste bot la BMW, VW si AUDI este Alfa, doar ca baietii astia din peninsula ar trebui sa-si mai schimbe putin viziunea despre fiabilitate, si asta din pacate nu se face peste noapte, italienii si-o cumpara din nationalism, iar pasionatii pentru ca stiu de ce...iar ceilalti trebuie castigati
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru