Alfa Romeo celebrează 100 de ani cu o sculptură şi 50 de modele istorice

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 30.06.2010
Alfa Romeo va expune la Goodowood o sculptură impunătoare în cinstea celor 100 de ani împliniţi pe 24 iunie. Alături de aceasta se vor afla 50 de modele de colecţie ale italienilor.

Esential

50 de modele istorice Alfa Romeo vor fi expuse la Goodwood.

După ce anul trecut Audi a sărbătorit 100 de ani de existenţă cu mare fast la Goodwood, anul acesta este rândul unui alt mare constructor să-ţi celebreze centenarul, în acelaşi loc. Este vorba despre Alfa Romeo, care asemeni Audi, a pregătit o desfăşurare de forţe impresionante şi o statuie impunătoare.

Amplasată în faţa casei Goodwood, sculptura va îngloba două modele italiene foarte rare, urmând practic exemplul Audi, care a expus în 2009 un R8 V10 şi unul din primele exemplare Auto Union. Subsidiarul Fiat va suspenda pe impunătoarea operă de artă unul din cele două exemplare P2 existente în lume, responsabil pentru câştigarea primului campionat mondial de grand prix, desfăşurat în 1925, competiţie care a funcţionat ca predecesor al actualului Campionat de Formula 1.

Maşina expusă valorează între 18 şi 25 de milioane de euro şi va avea alături un model Alfa Romeo aproape la fel de exclusivist: 8C Competizione. Cei 100 de ani de existenţă, împliniţi pe 24 iunie, vor fi sărbătoriţi de italieni mâine la Goodwood cu un număr impresionant de modele istorice, 50 în total, toate provenind de la Muzeul Istoric din Arese.

Nu va lipsi nici cel mai nou model al italienilor, Giulietta.

via | autocar

Comentarii (4)

  • Multi ani inainte pt Alfa!

    Super sculptura! :)
    6 0
  • bogdan
    La multi ani!
    puteau veni si ei cu ceva original... http://izismile.com/2009/07/10/incredible_audi_sculpture_marks_the_centenary_of_the_car_brand_10_pics.html
    3 3
  • bogdan
    pardon... http://bowiestie.files.wordpress.com/2009/10/audi-sculpture-by-gerry-judah-11.jpg
    3 3
  • hai la multi ani si la cat mai multe cumparaturi frumoase din partea vw!
    4 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru