Actuala generație Nissan Qashqai a ajuns la 500.000 de unități în doar 21 de luni de la debut

de Bogdan Mirică
Joi, 10.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan a reușit să producă 500.000 de unități ale actualei generații Qashqai în doar 21 de luni. Este primul model produs în Marea Britanie care ajunge atât de repede la aceste cifre record.

Știm cu toții că Nissan Qashqai este unul dintre cele mai populare crossovere din Europa, iar recordul de producție consemnat recent nu face decât să confirme asta.

Potrivit Nissan, uzina din Sunderland, Marea Britanie, a reușit să producă exemplarul cu numărul 500.000 al actualei generații Qashqai. Recordul este cu atât mai important cu cât nici o mașină produsă în Marea Britanie nu a reușit această performanță în doar 21 de luni de la debutul comercial. Prin urmare, actualul Qashqai este mașina care ajunge cel mai repede la pragul de 500.000 de unități.

Recordul a fost posibil pentru că, începând din ianuarie 2014, pe linia de asamblare a uzinei britanice a luat naștere un Qashqai la fiecare 62 de secunde. Performanța îl ajută pe Qashqai să depășească vechile recorduri stabilite în marea Britanie de Ford Cortina (34 de luni) și Austin Morris 1100/1300 (29 de luni).

Esential 21 de luni au fost necesare pentru ca Nissan Qashqai să atingă 500.000 de unități produse.
În Europa, din cele 500.000 de unități produse la Sunderland, 100.000 au ajuns în Regatul Unit, 68.044 au ajuns în Franța, 42.306 în Spania și 45.464 în Italia.
Mai exact, 31% din unitățile produse au mers pe Bătrânul Continent. Destul de bine, având în vedere că Nissan Qashqai se vinde pe 84 de piețe mondiale.

Până în prezent, Nissan a reușit să producă 2.5 milioane de unități Qashqai, o valoare care include și generația anterioară. Cifra are toate șansele să fie îmbunătățită, având în vedere că Nissan va deschide o nouă uzină pentru asamblarea lui Qashqai la Sant Petersburg, pentru a acoperi cererea locală.

Comentarii (4)

  • paiii....
    ...era de asteptat,nu?
    9 5
  • nissan si reno au inceput ,in sfirsit, sa faca masini faine...
    10 3
  • si cu fiabilitatea cum sta?
    3 11
  • Din experienta mea cu Nissan fiabilitatea este foarte ok. Am avut Toyota rav4 cumparata in 2008. Pana la 94k m-a costat intretinerea+piese schimb fix 8900 lei cu TVA. La Nissan Qashqai din 2012 motor 1.6 dci m-a costat fix 3500 lei cu TVA in 3 ani si 65k. Una peste alta nu pot spune decat Nissan nu e cu nimic mai prejos ca Toyota la fiabilitate. La rav 4 in primii 3 ani de la achizitie I-am schimbat pe garantie ce-i drept doua brate pe spate, un simering la cutie + un senzor la motor. La Nissan nimic deocamdata. Ma gandesc ca nu s-ar vinde asa de bine daca ar fi proaste. De reno nu stiu ce sa zic, dar prieteni care au nu prea se plang de ultimile modele
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru