Toyota C-HR Concept reprezintă surpriza mărcii nipone pentru Salonul Auto de la Paris. C-HR este un SUV hibrid care are o caroserie cu trei uşi şi prezintă un nou limbaj de design pe care marca niponă l-ar putea aborda. Acesta este mai îndrăzneţ decât cel folosit în prezent şi sugerează noi posibilităţi pentru SUV-urile mărcii japoneze. Reprezentanţii mărcii Toyota promit şi o experienţă deosebită de condus pentru cei care încearcă modelul C-HR, menit să prefigureze viitorul frate mai mic al lui RAV4.
Maşini de poveste: 20 de ani de Toyota RAV4, pionierul crossoverelor
Unele voci susţin că acest concept va da naştere unei versiuni "Cross" a lui Auris, hatchback-ul compact al mărcii nipone. Din moment ce gama Auris are deja o versiune hibridă, integrarea acesteia pe o caroserie de SUV nu ar fi o problemă pentru cei de la Toyota în materie de costuri de dezvoltare, aşa că o versiune de serie a lui C-HR Concept ar fi fezabilă pe şosele în termen de 3-5 ani, dacă nu chiar mai devreme.
Cei de la Toyota ar putea să ofere noul lor SUV atât în versiuni cu cinci uşi, cât şi în versiuni cu trei uşi.Toyota C-HR Concept, prototipul din care se va naşte un frate mai mic al lui RAV4
Toyota face un SUV mai mic decat RAV4
Modelul de producţie inspirat de C-HR Concept ar putea să fie înlocuitorul lui Urban Cruiser. Acesta din urmă nu a fost primit pe piaţă la fel de bine precum se aşteptau japonezii de la Toyota, aşa că un model complet nou care să-l înlocuiască ar fi posibil în încercarea de a obţine o cotă din segmentul în creştere al SUV-urilor.IHS Automotive: "SUV-urile mici vor deveni cea mai populară clasă de automobile în Europa"
Via Toyota
Comentarii (0)