Parisul are farmecul lui aparte, dat de o agitaţie plăcută. Oraşul Luminii pare să transmită acea frenezie oricărui vizitator, îndrăgostit de şirul de muzee interminabile, de croazierele pe Sena sau de panorama oferită de Turnul Eiffel. Toamna însă, parisul se transformă. Ploios mohorât, friguros, nu renunţă însă la frenezia sa specifică.
La sfârşitul lui septembrie, din doi în doi ani, ea atinge punctul culminant. Este acea perioadă din an în care toată suflarea lumii auto mondiale se strânge în metropola aglomerată pentru a respira aerul noutăţilor, al premierelor din industrie. Jurnalişti, expozanţi, vizitatori sau doar gură-cască sunt atraşi ca un magnet în direcţia Porte de Versailles, locul în care se consumă emoţia lansării unor maşini noi.
Ca jurnalişti auto nu avem voie să ratăm evenimentul, pe care îl tratăm cu o rubrică dedicată şi cu o acoperire în detaliu a celor mai importante premiere.
LISTA PREMIERELOR DE LA PARIS 2014
Şi anul acesta vom fi prezenţi acolo, însă ne-am gândit că putem împărtăşi bucuria prezenţei şi altfel. Cu un ghid pentru cei care vor să calce pragul Salonului Auto de la Paris în calitate de simplu vizitatori. Am întocmit astfel un mic îndrumar cu sfaturi pentru cei pasionaţi de lumea auto, dornici să ia pulsul evenimentului parizian, deschis în perioada 4-19 octombrie.
Cum ajungi la Paris?
Cel mai uşor ajungi cu avionul, bineînţeles. Zborul durează aproximativ trei ore şi poate fi făcut direct, cu mai multe linii aeriene care operează pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti. Ascultând spiritul naţionalist, alegem o cursă Tarom care ne poate aduce în oraşul Luminilor în data de 4 octombrie, chiar atunci când salonul îşi deschide porţile pentru publicul larg.
Fiind vorba de weekend, Tarom percepe doar 135 de euro pentru zborul dus. Fiindcă lucrurile s-ar putea să se aglomereze puţin în primele zile, ar fi de evitate zilele de 4 şi 5 octombrie, când este şi weekend. Ar fi mai bine să vă concentraţi pe ce are Parisul de arătat, lăsând salonul auto pentru ziua de luni, 6 octombrie.
Deşi o singură zi ar putea fi suficientă pentru a digera tot ce se întâmplă acolo şi pentru a putea zăbovi mai multe minute la fiecare stand în parte, vă recomandăm ca vizita să se facă pe durata a două zile. Chiar şi aşa vă mai rămâne ceva timp de shopping şi plimbări până la zborul de întoarcere, programat în data de 9 octombrie. Am ales această zi pentru că preţul biletului Paris Bucureşti este mai ieftin, adică 145 de euro.
Aşadar, costul de transport cu avionul este de 280 de euro, la care mai putem adăuga aproximativ 10 euro pentru biletul de tren care te duce de la aeroportul Charles de Gaulle în zona 4 a reţelei de transport, cea în care se şi află Salonul Auto şi unde e bine să îţi alegi hotelul. Tot din aeroport se pot alege şi o serie de autobuze care te aduc în aceeaşi zonă 4,preţurile fiind cuprinse însă între 10 şi 21 de euro.
Unde stai la Paris?
Cât mai aproape de eveniment, bineînţeles.
Pentru a putea fi în proximitatea Salonului Auto, e nevoie să căutaţi un hotel în zona de sud a oraşului, mai exact în apropiere de Porte de Versailles, acolo unde se desfăşoară totul. Preţurile sunt ceva mai mici aici, însă e nevoie de o rezervare timpurie pentru a găsi loc în această perioadă.Pe ultima sută de metri, cu o rezervare făcută săptămâna aceasta, opţiunile nu sunt numeroase. Există câteva hoteluri de două stele ale căror preţuri pornesc de la 60 de euro cu condiţii de cazare decente. Pentru un raport calitate-preţ mai bun, valoarea unei camere ajunge undeve între 80 şi 100 de euro pe noapte. După un calcul scurt, cazarea pe cinci nopţi ar putea să vă coste între 300 şi 500 de euro pentru o cameră.
Transportul în Paris
Dacă vă decideţi să alegeţi altă zonă a Parisului, mai apropiată de centru şi de celelalte atracţii turistice ale capitalei franceze, atunci e bine de ştiu că cea mai facilă cale de acces la Salon rămâne metroul. Sunt două staţii pe care trebuie să le reţineţi: porte de Versailles pe magistrala 12 şi Ballarde pe magistrala 8. Dacă prima vă aduce chiar în faţa porţilor, a doua vă mai lasă câteva minute de mers pe jos.
Cei care vor prefera tramvaiul vor coborî la staţia Porte de versailles, fie că vin de pe linia 2 sau 3. Dacă vorbim despre autobus, numerele pe care trebuie să le urmăriţi sunt 39 şi 80.
Cât costă intrarea la Salonul Auto de la Paris?
Odată ajunşi la Salon, trebuie să mai scoateţi din buzunar 14 euro pentru biletul de acces. Copiii sub 10 ani au gratuitate, iar cei cu vârste cuprinse între 10 şi 25 de ani plătesc doar 8 euro.
Mai există şi alte două pachete pentru părinţi şi copii. Un părinte şi un copil de peste 10 ani vor plăti 22 de euro, iar un părinte cu doi copii de peste 10 ani vor scoate din buzunar 30 de euro. Grupurile de minim 15 persoane plătesc doar 12 euro pentru un adult.
Harta Salonului Auto de la Paris
De îndată ce aţi luat biletul ar fi de preferat să vă echipaţi corespunzător şi cu o hartă. Ea se găseşte şi online, pe site-ul evenimentului şi poate fi descărcată în format PDF de aici.
După cum veţi observa, Salonul este împărţit în mai multe pavilioane.
Deci trebuie să vă înarmaţi cu răbdare şi să vă placă mersul pe jos, pentru că între halele expozanţilor e oarecare distanţă. Constructorii care vor să aducă mai aproape de public noile modele vor pune la dispoziţie şi o serie de maşini de tip shuttle, care te vor duce la ce hală doreşti. E o modalitate ingenioasă de a urca în interiorul unui model nou, de a face cunoştinţă cu tehnologiile sale şi de a schimba o vorbă cu şoferii. Cum găsim brandul preferat? Alături de harta pavilioanelor avem şi o listă a expozanţilor şi locul în care se găseşte fiecare marcă în parte. La intrarea într-un pavilion ar fi bine să vă dozaţi curiozitatea pentru că o să ajungeţi total debusolaţi şi riscaţi să pierdeţi premiere importante. Alegeţi-vă un stand de la care să începeţi, preferabil dintr-un anume colţ al halei. Aveţi grijă să ajungeţi tot acolo.Recomandări în interiorul salonului
Dacă pe la standurile constructorilor mari, de volum, vă puteţi plimba printre maşini şi în unele chiar puteţi să vă obişnuiţi cu poziţia la volan, în cazul mărcilor exclusiviste, unde avem de obicei supercaruri de sute de mii de euro, accesul este restricţionat. Puteţi privi din spatele unui gard de sticlă, întocmai ca la zoo.
Pentru a sparge monotonia şi a mai întrerupe şirul interminabil de premiere, puteţi să vă relaxaţi la o cafea. Sunt mai multe cafenele în interiorul halelor. Dacă aveţi chef de acţiune, fiţi cu ochii în patru la standuri. Există zone interactive, unde puteţi încerca un joc video sau chiar un tobogan, cum se întâmpla anul trecut la standul Mini.
Nu rataţi nici ecranele interactive de la standul fiecărui producător. Ele sunt de fapt sistemele multimedia pe care le găsiţi de obicei în maşină. Vă puteţi juca sau experimenta fără probleme, dacă prin preajma voastră nu se află vizitatori asiatici. De obicei, aceştia sunt atât de fascinaţi de tehnologie încât uită să se mai dezlipească de tablete. La fel fac şi cu maşinile expuse, încercând zeci de poziţii ale aparatului foto.
CHELTUIELI VIZITĂ |
COSTURI |
Transport cu avionul Bucureşti-Paris şi retur |
280 de euro |
Cazare Paris |
60-100 de euro/zi/camera |
Taxă intrare Salon Auto |
14 euro adult |
8 euro copii |
nu cautati cazare acum in jurul salonului,totul e rezervat,chiar si hostelul de pe FELIX FAURE.cautati mai in nord,desi atentie prin acea zona...e plina de baieti cu"bune intentii" si mai bronzati...daca plecati ca tot romanul luati de ma monopix sau lidle chiar bagheta,feliate si apa sau sucuri...in interior preturile nu sunt prea mici.se sta pe mocheta sau afara si se mananca,chair si domnii cei mai la costum imbracati fac asta ,deci nu va fie rusine,ei sunt mai zgarciti ca noi.un pont foarte important-multi au invitatii de doua persoane si fac bani din asta-veti spune,cat?da,vand locul la jumate de pret ,deci puteti lua cu maxim 7 euro intrarea,eu anul trecut am dat 5.daca ajungeti pana pe 5.10. in LE BOURGET este SALON DE VEHICULE DE LOISIR-nu il ratati,cei carora va plac rulotele,motorhome-urile sau casele de vacanta pe roti.e ceva ce nu vedeti la noi,de la cele ieftine de 8000 euro pana la cele de 300000 de euro.acolo puteti vedea cum cu 25000 de euro poti sa iti cumperi o casa modesta cu strictul necesar in ea-adica tot,cu doar 25000 euro.mai greu e cu transportul.la Mondial nu ratati ocazia sa vorbiti cu cei de la DACIA,veti avea ocazia sa observati-cei avizati,ca stiti mai multe decat ei...eu i-am bagat in cofa.
vizionare placuta.daca gasesc parteneri plec si eu vinerea viitoare