Audi R10 TDI face istorie

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 19.06.2006
Modelul construit de Audi a dat examenul final si l-a promovat cu brio. Este primul model diesel care castiga la Le Mans, cu un avans de patru tururi.

Au invins! Audi a luat parte activ la rescrierea istoriei motorsportului, a 74-a editie a Cursei de 24 de ore de la Le Mans desemnandu-si castigatorul: un R10 TDI, propulsat de un V12 diesel cu injectie directa. In plus, pentru a completa peisajul, al doilea model al celor de la Audi s-a clasat pe locul al treilea.

Este a sasea victorie a unui Audi la le Mans (2000, 2001, 2002, 2004, 2005 si 2006), dupa 380 de tururi de pista, si prima victorie a unei masini care utilizeaza tehnologie diesel. Echipajul castigator a fost Capello/Kristensen/McNish, acelasi care a plecat din pole position la inceputul cursei.

Nu este insa singura noutate la cursa din 2006. Montagny si Loeb (Pescarolo Judd) s-au clasat pentru prima data pe podium, ocupand la final locul al doilea. Cei doi sunt, de altfel, singurii piloti din primele trei echipaje care nu au castigat pana acum la Le Mans. La celalalt capat, Pirro si Kristensen stiu foarte bine drumul spre prima pozitie, aflandu-se pentru a saptea oara in fruntea clasamentului final. Mai mult decat atat, Pirro a castigat de fiecare data din 1999 incoace.

La constructori, cele sase titluri castigate de Audi ii aduc pe germani pe al cincilea loc in clasamentul all-time al titlurilor in Clasicul francez, dupa Porsche (16), Ferrari (9), Jaguar (7) si Bentley (6).

Ramane de vazut daca anul viitor va insemna o rasturnare de situatie avand in vedere potentialul de care da dovada noul 908 al celor de la Peugeot. Duelul dintre cele doua masini se anunta, inca de pe acum, unul superb.

Iata clasamentul final la Cursa de 24 de ore de la Le Mans, editia 2006:

Poz  Nr  Clasa  Piloti  Echipa Nat  Model Tururi Diferenta 
1.  LM P1  Biela, Pirro, Werner  Audi Sport Team Joest  Ger Audi R10 V12 TDI  380   
2.  17  LM P1  Helary, Loeb, Montagny  Pescarolo Sport  Fra  Pescarolo C60H Judd  376  4 Tururi 
3.  LM P1  Capello, Kristensen, McNish  Audi Sport Team Joest  Ger  Audi R10 V12 TDI  367  13 Tururi 
4.  64  LM GT1  Gavin, Beretta, Magnussen  Corvette Racing  SUA  Corvette C6-R  355  25 Tururi 
5.  16  LM P1  Collard, Comas, Minassian  Pescarolo Sport  Fra  Pescarolo C60H Judd  352  28 Tururi 
6.  007  LM GT1  Enge, Turner, Piccini  Aston Martin Racing  MBr  Aston Martin DBR9  350  30 Tururi 
7.  72  LM GT1  Alphand, Policand, Gouaslard  Luc Alphand Adventures  Fra  Corvette C5-R  346  34 Tururi 
8.  25  LM P2  Erdos, Newton, Wallace  RML  MBr  Lola EX264 AER  343  37 Tururi 
9.  62  LM GT1  Brabham, Bouchut, Garcia  Russian Age Racing  Rus  Aston Martin DBR9  343  8.360 
10.  009  LM GT1  Sarrazin, Lamy, Ortelli  Aston Martin Racing  MBr  Aston Martin DBR9  342  38 Tururi 
11.  66  LM GT1  Borcheller, Mowlem, Fittipaldi  ACEMCO Motorsports  SUA  Saleen S7R  337  43 Tururi 
12.  63  LM GT1  Fellows, O'Connell, Papis  Corvette Racing  SUA  Corvette C6-R  327  53 Tururi 
13.  24  LM P2  Binnie, Timpany, Terada  Binnie Motorsports  SUA  Lola B05/40 Zytek  326  54 Tururi 
14.  27  LM P2  Macaluso, Gue, James  Miracle Motorsports  SUA  Courage C65 AER  324  56 Tururi 
15.  81  LM GT2  Dean, Tomlinson, Hughes  Team LNT  MBr Panoz Esperante  321  59 Tururi 
16.  83  LM GT2  Nielsen, Farnbacher, Ehret  Seikel Motorsports  Ger  Porsche 911 GT3-RSR  320  60 Tururi
17.  87  LM GT2  Kinch, Niarchos, Mullen  Scuderia Ecosse  MBr Ferrari 430 GT  311  69 Tururi
18.  80  LM GT2  Neiman, van Overbeek, Long  Flying Lizard Motorsports  SUA  Porsche 911 GT3-RSR  309  71 Tururi 
19.  33  LM P2  Field, Halliday, Dayton  Intersport Racing  SUA  Lola B05/40 AER  297  83 Tururi 
20.  22  LM P2  Barbosa, Moseley, Short  Rollcentre Racing  MBr  Radical SR9 Judd  294  86 Tururi 
21.  32  LM P2  Barazi, Vergers, Cunningham  Barazi Epsilon  Fra Courage C65 AER  294  2:59.313 
22.  93  LM GT2  Nishisawa, Yamaji, Collin  Team Taisan Advan  Jap Porsche 911 GT3-RSR  291  89 Tururi 
23.  53  LM GT1  Apicella, Yamanishi, Hinoi  JLOC ISAO Noritake  Jap  Lamgorghini Murcielago R-GT  283  97 Tururi 
24.  73  LM GT2  Ianneta, Lambert, Lefort  Ice Pol Racing Team  Bel  Porsche 911 GT3-RSR  282  98 Tururi 
25.  LM P1  Nielsen, Elgaard, Anderson  Zytek Engineering  MBr  Zytek 06S  269  111 Tururi 
26.  19  LM P1  Evans, Owen, Berridge  Chamberlain-Synergy Mtrsp  MBr Lola B05/40 AER  267  113 Tururi 
27.  20  LM P2  Rostan, MacAllister, Pullan  Pierre Bruneau  Fra  Pilbeam MP93 Judd  244  136 Tururi 

 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru