POVEŞTILE MOTORSPORTULUI: Pikes Peak sau cursa spre nori

Au mai rămas doar trei ani până când cursa de la Pikes Peak va aniversa un secol de existenţă, însă a avut nevoie de prezenţa unuia dintre piloţii emblematici ai motorsportului mondial pentru a căpăta şi pe continentul european popularitatea pe care o merită.

Sebastien Loeb, căci despre el este vorba, a adus un aer proaspăt pentru competiţie şi, chiar dacă nu era atât de cunoscut publicului american, probabil că lucrurile s-au schimbat după ce a reuşit să spulbere precedentul record al cursei.

Ce este însă Pikes Peak? Cum a apărut pentru prima oară această cursă? Cine a mai câştigat aici? A venit momentul să aflaţi răspunsurile la toate aceste întrebări.

CUM A APĂRUT CURSA DE LA PIKES PEAK?

Pikes Peak este unul dintre cei mai cunoscuţi munţi din Statele Unite, fiind amplasat în centrul ţării, în apropierea oraşului Colorado Springs. Muntele îşi trage numele de la expediţia din 1806-1807 condusă de căpitanul Zebulon Pike din armata Statelor Unite cu scopul de a documenta zona de sud a teritoriului Louisiana.

Un secol mai târziu, Statele Unite erau deja "locul de joacă" al numeroşi oameni de afaceri, printre care şi Spencer Penrose. Cu banii obţinuţi din afaceri, antreprenorul obişnuia să facă numeroase investiţii caritabile în Colorado, fiind responsabil pentru construirea unor spitale şi grădini zoologice. În 1915, a investit 500.000 de dolari pentru a reabilita drumul de 31 de kilometri care leagă oraşul Cascade din Colorado de vârful Pikes Peak, iar rezultatul a fost Autostrada Pikes Peak.

Penrose avea însă o nemulţumire din cauza numărului relativ scăzut de turişti şi a decis să sporească numărul acestora prin organizarea unei curse. O cursă care a fost botezată în scopuri de marketing Cursa spre nori (The Race to the Clouds) datorită faptului că, atunci când eşti în vârf, aproape că atingi norii la propriu.

O cursă care în mod oficial este cunoscută drept Pikes Peak Internaţional Hill Climb (PPIHC) sau, pe scurt, Cursa de la Pikes Peak.

PROVOCĂRILE CURSEI DE LA PIKES PEAK

Pikes Peak nu este o simplă cursă de 19.9 kilometri cu 156 de viraje, întrucât principala provocare este creşterea graduală a altitudinii. Astfel, cursa începe de la o altitudine de 2862 de metri şi se încheie în vârful muntelui la altitudinea de 4300 de metri, rezultând o diferenţă de nivel de 1438 de metri corespunzătoare unui unghi mediu de urcare de 7 grade.

Rampa maximă este de 10.5 grade, în timp ce panta maximă este de 10 grade, ceea ce face ca traseul să fie unul dificil. Până în 2011, competiţia s-a desfăşurat pe un traseu mixt de asfalt şi macadam, însă începând de anul trecut întreaga suprafaţă este asfaltată.

Diferenţa de nivel de aproape 1500 de metri are efecte negative atât asupra abilitaţilor de pilotaj, cât şi asupra maşinilor. De exemplu, rarefierea treptată a aerului face ca reflexele piloţilor să fie mai lente, în timp ce motoarele pierd 1% din putere la fiecare ascensiune de 100 de metri, aproximativ 30% din putere, o experienţă cu care piloţii de raliuri se întâlnesc frecvent în Raliul Mexicului din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri.

ANII '30-'60: FAMILIA UNSER DOMINA PIKES PEAK

Prima ediţie a cursei de la Pikes Peak a avut loc în 1916, atunci când Rea Lentz a fost desemnat primul câştigător al competiţiei după ce a fost cronometrat cu 20 de minute, 55 de secunde şi 40 sutimi. Puţine detalii se cunosc despre ediţiile care au urmat, însă cert este că, începând din anii '30, competiţia a fost dominată de familia Unser.

Mai întâi, Louis Unser şi-a câştigat reputaţia de patriarh al cursei de la Pikes Peak prin cele nouă victorii obţinute, înainte de a-i preda ştafeta nepotului său Bobby Unser, care s-a făcut remarcat în anii de după Al Doilea Război Mondial. Creditat cu un singur start în Formula 1, americanul născut în 1934 s-a remarcat în carieră prin cele trei victorii obţinute în cursa de 500 de mile de la Indianapolis, dar şi prin opt victorii obţinute la Pikes Peak în perioada 1956-1966 şi un număr total record de 13 victorii.

"Cărţi întregi au fost scrise despre omul care a îmblânzit spiritul Pikes Peak.

Mulţi au încercat, puţini au reuşit. Istoricii vor vorbi despre recorurile sale, iar inginerii despre tenacitatea şi dorinţa de a câştiga. Rivalii şi fanii îşi vor aminti de eforturile sale în Cursa spre nori. Despre Louis Unser s-a spus întotdeauna că a fost Bătrânul Muntelui. Cred că Bobby Unser a fost patriarhul modern al familiei Unser" - Phil Layton, directorul cursei de la Pikes Peak.

O FEMEIE MARCHEAZĂ ASALTUL EUROPEAN

Aproape 70 de ani au trecut până când printre participanţii la cursa de la Pikes Peak s-au numărat şi primii europeni. Avea să fie începutul sfârşitului pentru dominaţia americană într-o cursă aproape necunoscută pe Bătrânul Continent.

Primii europeni înscrişi la Pikes Peak au fost norvegianul Martin Schanche, care a concurat cu un Ford Escort Mk3, şi Michele Mouton, o femeie-pilot din Franţa care îşi câştigase deja reputaţia prin cele patru victorii de etapa obţinute în Campionatul Mondial de Raliuri. La volanul unui Audi Sport quattro, a reuşit să câştige cursa de la Pikes Peak în 1984 şi 1985, a doua oară doborând recordul lui Unser după ce a fost cronometrată cu 11:25.390.

REVANŞA LUI UNSER

Audi a profitat la maxim de recordul bătut de Mouton şi, pentru ediţia din 1986, l-a abordat pe Bobby Unser cu scopul de a-i propune acestuia să-şi ia revanşa la volanul unui Audi Sport Quattro S1 E2. Deşi avea deja 52 de ani, americanul a acceptat propunerea şi a impresionat în cursă, pe care a câştigat-o după ce a bătut recordul stabilit de Muton cu peste 16 secunde. Noul record de la Pikes Peak era 11:09.220.

Se putea însă şi mai mult (de fapt, mai puţin) de atât? Evident, dar pentru a demonstra acest lucru era nevoie de un pilot cu calibru: Walter Rohl. Dublu campion mondial în WRC în 1980 şi 1982, germanul a preluat volanul aceluiaşi Audi Sport Quattro S1 E2 şi, în 1987, a stabilit un nou record la Pikes Peak: 10:47.850!

1988: ARI VATANEN ŞI PEUGEOT 405 TURBO 16

După şase ani de dominaţie Audi, cei de la Peugeot şi-au propus să întrerupă dominaţia germană şi s-au prezentat la ediţia din 1988. Francezii concuraseră şi cu un an în urmă, însă de data aceasta şi-au făcut temele cu atenţie şi au dotat Peugeot 405 T16 Pikes Peak cu direcţie integrală. Aceasta devenea astfel prima maşină cu direcţie integrală care concura la Pikes Peak şi marca o premieră absolută inclusiv în rândul maşinilor de raliuri.

Construită iniţial pentru Raliul Paris - Dakar, Peugeot 405 T16 Pikes Peak a primit inclusiv un şasiu complet nou realizat din fibră de kevlar, în timp ce motorul turbo a fost poziţionat foarte aproape de sol chiar înaintea punţii spate.

La volan s-a urcat Ari Vatanen, care câştigase titlul mondial în WRC în 1981, iar finlandezul a reuşit să doboare recordul din urmă cu un an după ce a fost cronometrat cu 10:47:77. Cum a reuşit? Iată câteva dintre secrete dezvăluite chiar de Vatanen: "Nu poţi pilota la maxim pe acest drum, întotdeauna trebuie să ai ceva de rezervă, o margine de eroare. Dacă ieşi în decor, atunci putem spune că spaţiul de eşapare este foarte moale, dar după aceea te aşteaptă o aterizare dureroasă" - Ari Vatanen.

Povestea victoriei sale impresionante a fost portretizată într-un film de scurt-metraj numit Climb Dance şi reasamblează atmosfera romantică a motorsportului din anii '80.

RĂZBOIUL LUI "MONSTER" TAJIMA CU ROD MILLER

Peugeot a mai obţinut o victorie la Pikes Peak şi în anul următor prin Robby Unser, însă urma o nouă epocă la Pikes Peak, cea a lui Nobuhiro Tajima, care avea să-şi câştige renumele de Monster Tajima. Aventura sa a început cu un Suzuki Swift cu care a câştigat ediţiile din 1992 şi 1993, însă după victoria neo-zeelandezului Rod Millen din 1994 a trecut pe un Suzuki Escudo cu care şi-a trecut în cont al treilea succes în 1995.

Japonezul nu a reuşit însă să repete succesul un an mai târziu, întrucât acelaşi Rod Miller s-a dovedit a fi mai rapid la volanul unui Toyota cu care avea să-şi treacă în cont alte patru victorii consecutive în perioada 1996-1999. Au urmat cinci ediţii cu doi câştigători din Suedia, inclusiv Per Eklund care a triumfat cu un Saab 9-3 în 2000 şi 2002, însă puţini anticipau ceea ce avea să urmeze.

ŞASE VICTORII CONSECUTIVE PENTRU "MONSTER" TAJIMA

Revenit în competiţie împreună cu partenerii săi de la Suzuki, Tajima avea să cucerească Pikes Peak de nu mai puţin de şase ori consecutiv cu nu mai puţin de patru modele Suzuki.

A început cu Suzuki Sport în 2006, cursa pe care a câştigat-o în 7:38.900 pe un traseu scurtat din cauza ploilor torenţiale şi a continuat cu Suzuki XL7 (2007) şi Suzuki Sport Co.

Ltd. XL7 (2008). După trei victorii consecutive, obişnuit practic cu victoriile, japonezul şi-a stabilit un alt obiectiv. "Este fantastic şi sunt foarte fericit. Vreau să încerc din nou pentru a învinge bariera psihologică dde 10 minute" - "Monster" Tajima.

Echipat cu noul Suzuki SX4, japonezul a trebuit să aştepte până în 2011 pentru a-şi vedea visul cu ochii după ce a fost cronometrat cu 9:51.278. El devenea astfel primul pilot care cobora sub 10 minute pe celebra urcare montană, ajutat de un Suzuki SX4cu motor twin-turbo V6 de 3.1 litri care a furnizat 910 CP.

ANUL LUI LOEB. SEBASTIEN LOEB

După o victorie obţinută de David Donner anul trecut, ediţia din acest an a fost marcată de participarea lui Sebastien Loeb. După nouă titluri mondiale în WRC şi în paralel cu o participare în GT Series şi într-o cursă din Porsche Supercup la Monaco, francezul nu putea avea decât un singur obiectiv la Pikes Peak. Nu, nu victoria, ci doborârea recordului.

În sprijinul său a venit un Peugeot 208 T16 Pikes Peak construcuit special pentru acest eveniment care a impresionat încă de la prezentarea oficială prin specificaţiile tehnice. Maşina este propulsată de un motor V6 de 3.2 litri care dezvoltă 875 de cai putere, în timp ce transmisia, frânele de carbon şi aerodinamica au fost împrumutate de la modelul Peugeot 908 din Le Mans Series.

În condiţiile în care maşina cântăreşte 875 de kilogtrame, raportul putere/greutate este un impresionant 1:1, în timp ce Loeb are nevoie de numai 1.8 secunde pentru a ajunge la 100 km/h. La fel de impresionant a fost şi parcursul lui Loeb din competiţie, întrucât francezul a fost cronometrat cu 8:13.878 şi a doborât recordul precedent cu aproximativ un minut şi jumătate.

"Ai forţa de apăsare aerodinamică a unei maşini de Le Mans cu o acceleraţie mai bună decât cea a unui monopost de Formula 1, iar scenariul este un pic asemănător cu cel din raliuri. Maşina iese din viraje ca o ghiulea, iar tracţiunea este incredibilă. Cu o investiţie atât de mare în acest program nu poţi face nicio greşeală. Este un traseu de 20 de kilometri în care îţi asumi riscuri. A existat o anumită presiune pe care am simţit-o înainte de start, asta este adevărat" - Sebastien Loeb.

REVOLUŢIA MAŞINILOR ELECTRICE

Maşinile electrice par ideale pentru traficul aglomerat din oraş, însă se potrivesc foarte bine şi unei competiţii de tip Pikes Peak. Nu neapărat pentru că sunt foarte puternice, ci datorită altitudinii. Întrucât nu au nevoie de aer, puterea maşinilor electrice rămâne constantă indiferent de altitudine, acesta reprezentând un avantaj comparativ cu maşinile tradiţionale cu motoare pe benzină.

Acest lucru este evidenţiat cel mai bine de ediţia Pikes Peak din acest an, la care au luat startul patru maşini electrice şi doi foşti câştigători: două Mitsubishi MiEV, un prototip EV P002 cu motor Toyota pilotat de Rod Millen şi un E-RUNNER privat cu care a concurat nimeni altul decât "Monster" Tajima. ce rezultate au obţinut electricele? Ei bine, E-RUNNER-ul lui Tajima a câştigat la clasa electricelor cu 9:46, un timp foarte apropiat de recordul de anul trecut.

Este, poate, un bun indiciu că, mai devreme sau mai târziu, o maşină electrică ar putea câştiga Pikes Peak şi, de ce nu, ar putea stabili un nou record mondial. Singurul regret este că şansele de a-l revedea pe Loeb la Pikes Peak 2014 sunt extrem de reduse.

"Sincer să fiu, nu am vorbit despre asta. Mi-a plăcut foarte mult, dar vom vedea ce se va întâmpla şi cine va încerca să ne bată recordul. Sentimentul este grozav, dar şi riscurile sunt mari" - Sebastien Loeb.

Chiar dacă nu va participa şi anul viitor, Loeb are meritul de a fi transformat Pikes Peak într-o competiţie cu adevărat globală, care până anul trecut nu era foarte populară în rândul europenilor. Interesul a crescut, iar perspectiva de a vedea o maşină electrică câştigând este foarte atractivă.