După ce a fost prezentat oficial în premieră mondială în Statele Unite, piața sa de origine, noua generație Jeep Compass și-a făcut debutul astăzi și în Europa cu prilejul primei zile de presă din cadrul Salonului Auto de la Geneva. Cu această ocazie, divizia europeană Jeep a dezvăluit și gama de motorizări pe care SUV-ul compact al mărcii le va oferi pe Bătrânul Continent, o informație ținută până acum sub cheie.
Noul Jeep Compass: date esențiale
● Noul model împrumută liniile generale ale designului exterior de la fratele mai mare Grand Cherokee, cu care se înrudește evident la nivel estetic.
● Compss este oferit în Europa în patru variante exterioare: Sport. Longitude, Limited și Trailhawk. Limited este versiunea de vârf la nivel de dotări, echipamente, tehnologie și rafinament, în timp ce Trailhawk reprezintă alegerea celor care-și doresc capabilități off-road accentuate.
● La interior, clienții au de ales între display-uri cu diagonale de 5.0, 7.0 sau 8.4 inch.
Ultimele două opțiuni pot găzdui interfețele Apple CarPlay și Android Auto.● Motorizări: un motor pe benzină în două variante de putere și două diesel-uri, unul fiind disponibil, de asemenea, în două versiuni de putere.
● Prima opțiune pe benzină este versiunea 1.4 Turbo Multiair de 140 de cai putere. Cuplul maxim este de 230 Nm, iar motorul este disponibil exclusiv în variantă 4x2 cu transmisie manuală. Pentru benzină cu cutie automată trebuie să urcați puțin în gamă și să alegeți versiunea de 170 CP a aceluiași 1.4 Turbo Multiair. Aceasta oferă o transmisie cu nouă trepte și tracțiune integrală.
● Gama diesel începe cu 1.6 Multijet II, motor de 120 CP care oferă cutie manuală și 4x2. Varianta diesel medie este un 2.0 Multijet II care urcă la 140 CP și 350 Nm și care poate fi ales în variantă 4x4 atât în cu manuală, cât și cu automată cu 9 trepte. În sfîrșit, există un Multijet 2.0 de 170 CP care poate fi comandat exclusiv cu transmisie automată și configurație 4x4.
● Jeep Compass se laudă cu 70 de sisteme pasive și active de siguranță, implicit frânare automată de urgență, detecție a traficului perpendicular în marșarier și parcare asistată,
● Noul Compass va fi disponibil în showroom-urile mărcii începând cu această vară.
Conform informațiilor oficiale, prețul de pornire se va situa în jurul sumei de 25.000 de euro.
Nu în UE. Va fi disponibil în Rusia, Africa și Orientul Mijlociu.
Generatia veche incepea de la 27.000 euro. Preturile cam cresc la toti producatorii de la generatie la generatie, asa ca pariez pe 28-29.000 euro.
Un model care-mi place (ca de atlfel si Renegade, Rubicon si Grand Cherokee).