În aşteptarea unui debut oficial, programat pentru ediţia de anul acesta a Salonului Auto de la Geneva, un set de fotografii neoficiale ale viitorului Bentley Continental Flying Spur au fost publicate astăzi. Un comunicat de presă este aşteptat mâine, însă până atunci, imaginile fac lumină în jurul celui mai nou model din seria Continental.
Supus unor revizuiri intense, Flying Spur preia designul fraţilor GT şi GTC, însă plusează cu un aspect posterior complet nou. Designul blocurilor optice faţă cu lumini de tip LED se aliniază filosofiei brandului, în vreme ce valul schimbării nu lasă neatinse nici măcar oglinzile laterale. Grila frontală a fost şi ea modificată, în vreme ce mânerele uşilor au fost poziţionate ceva mai jos.
Retuşuri importante şi în partea posterioară, unde modelul adoptă blocuri optice orizontale, prevăzute de asemenea cu LED-uri, ţevi de eşapament ovale şi o linie extrem de alungită a ultimului rând de montanţi. Acest ultim detaliu ajută la obţinerea unei siluete extrem de sportive şi cursive.
La interior, habitaclul beneficiază de noi materiale de lux, dar şi de tehnologie nouă, pusă în evidenţă de un ecran al sistemului multimedia.Cel mai probabil, gama de motorizări va fi preluată de la celelalte modele Continental, ceea ce înseamnă că vom vedea utilizarea V8-ului bi-turbo de 4.0 litri, capabil să dezvolte 507 cai putere. Cea mai puternică versiune se va folosi însă de serviciile unui W12 de 6.0 litri în două versiuni de putere, de 575 şi de 625 cai putere.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
via autowp
ps. Acum inteleg eu de ce oficialii Rolls Royce au spus ca Bentley nu este un concurent pt. ei....daca ar fi angajat un designer bun ar fi fost mai aproape de Rolls.
Designul si aprecierea lui e vba de gust personal. Profilul e frumos lucrat si arata f bine.
Fata insa e de la Continental copy-paste si spatele e de la SUV-ul criticat de toata lumea (cel putin stopurile seamana).
sunt de acord, dar mercedes e classe are aceleasi faruri de acum 7 ani?nu le are