Supercarul hibrid al celor de la BMW are patru locuri, o caroserie din fibră de carbon ranforsată cu plastic şi un tren de propulsie construit de la zero.
Centrul de greutate al modelului este amplasat la mai puţin de 46 de centrimetri distanţă de sol, iar distribuţia maselor între punţi este de 50:50. Nemţii au păstrat portierele cu deschidere "fluture", ca la conceptul care prefigura acest supercar şi au livrat un model futurist, cu un interior similar cu cel găsit pe alte modele din gama lor.Motorizarea are trei cilindri în linie, o premieră în gama BMW, iar unitatea livrează 231 CP, nivel remarcabil pentru un propulsor cu o cilindree de 1.5 litri. Sistemul hibrid este compus dintr-un motor electric de 131 CP şi de un acumulator care asigură o autonomie 100% electric de 35 de kilometri. Împreună, cele două motoare asigură o autonomie de 500 kilometri în modul confort şi un timp 0-100 km/h de 4.5 secunde, demn de titlul de "supercar".
Hendrik Wenders, managerul de produs al lui BMW i8, spune că ei ţintesc noul supercar hibrid pentru clienţii de sex masculin care se află în jurul vârstei de 35 de ani, au venituri mari şi sunt mereu la curent cu tehnologia. La fel ca în cazul lui i3, noul i8 va avea o strategie specială de vânzări şi va fi oferit în compania unor servicii nedisponibile clienţilor obişnuiţi de la BMW. Acestea servicii includ comercializarea online sau prin telefon, agentul de vânzări urmând să viziteze apoi clientul la domiciliu sau într-un loc ales de acesta pentru perfectarea trazacţiei.
Un alt serviciu luat în calcul pentru BMW i8 se numeşte "360 Degree Electric". În traducere, posesorul unui BMW i8 poate oricând să împrumute un BMW Seria 5 pentru un weekend în vederea deplasării pe distanţe mai lungi.Via BMW
Sunt de parere ca are un pret mult prea mare pentru ceea ce ofera.
@brembo eu cred, ca nu ti-ai facut revizia la cap, la acesti bani ai parte de tehnologie de ultima ora, este hibrid , Deci nu arunca ecologistii cu PET-uri in tine, consum putin, interiorul este calitativ si arata bestial... cel putin asa se prezinta deocamdata... + pe langa faptul ca n-are concurent Deocamdata ( vezi viitorul Acura NSX ) pare un super-car care impaca si varza si capra ( taxe mici - fiind hibrid , consum mic, autonomie mare - 500km, si un design f exclusivist )
felicitari BMW !!!, se vede ca s-a muncit la acest proiect din toate pct de vedere..., un singur lucru poate '' speria '' rezistenta '' acelui motor in 3 cilindri, dar probabil ( mai ales in ziua de azi si la genul asta de masini ) este o masina creata sa aibe o '' viata '' de 3-5 ani max.
Asa este inca nu are ''performante pe masura '' si nici ''resurse pe masura '' sa fie cel mai bun. De asta acest brand tot apeleaza la '' Tara Soarelui Rasare '' sper ca intelegi la ce ma refer. Numai bine si ai grija sa nu fi ' desconspirat ' . Salutarile mele domnule Dan Grecu ;)
http://www.autovit.ro/bmw-inny-C35073118.html