Audi A2 Concept - un design proaspăt şi idei noi pentru viitorul A2

De Mircea Meșter
Publicat Vineri, 02.09.2011
Salonul Auto de la Frankfurt va găzdui premiera mondială a conceptului care stă la baza viitorului Audi A2. Acesta prezintă o gamă de soluţii tehnologice existente în premieră în industria auto.

Iubit de unii pentru spaţiu şi soluţiile inteligente şi hulit de alţii pentru formele sale deloc spectaculoase, vechiul Audi A2 este istorie. Modelul german se pregăteşte de o nouă generaţie, iar Salonul Auto de la Frankfurt, care îşi deschide porţile în 13 septembrie, va fi gazda premierei mondiale a conceptului din care va deriva viitorul model de serie.

Evident, diferenţele dintre vechiul Audi A2 şi viitorul model nu stau doar în liniile estetice, ci şi în soluţiile tehnice şi tehnologice aflate sub caroseria mult mai atrăgătoare decât cea a modelului vechi. În primul rând, vorbim despre un concept care măsoară 3.8 metri, are o lăţime de 1.69 metri şi o înălţime de 1.49 metri care sub capotă vine cu un motor 100% electric despre care Audi nu vorbeşte însă multe în comunicatul oficial care însoţeşte primele schiţe oficiale aşe prototipului.

TEHNOLOGIE ŞI SOLUŢII DE TOP

Cele mai importante aspecte legat de noul concept A2 sunt cele care vizează soluţiile tehnologice de la bordul său. Astfel, Audi a introdus un plafon din sticlă care-şi schimbă nivelul de opacitate la apăsarea unui buton, iar stopurile au nivele diferite de luminozitate, acestea schimbându-se automat în funcţie de condiţiile de afară.

Peste toate vine însă noua generaţie a tehnologiei LED, care transformă blocurile optice frontale ale conceptului A2 într-un nou bastion de atac al celor de la Audi. Vorbim de aşa numita tehnologie "Matrix Beam", care promite ca fasciculele de lumină emise de LED-uri şi de micoreflectoarele ataşate acestora să lumineze fără ca şoferii care vin din sens opus să fie deranjaţi. Tot la capitolul "tehnologie neintruzivă" intră şi stopul de ceaţă, care se transformă într-o "baghetă" atunci când vizibilitatea este redusă, proiectând de asemenea un triunghi pe şosea ca semn de avertizare pentru cei din spate.

INTERIOR INTELIGENT

Soluţiile inovative continuă şi în interior. Consola centrală nu mai este aşezată pe podea, ci este ataşată de scaunul şoferului. Interiorul cercului volanului este "dotat" cu un meniu pigmentat cu comenzi de tip touch prin intermediul cărora şoferul are la dispoziţie majoritatea funcţiilor maşinii. În sfârşit, materialele utilizate de Audi reprezintă din nou experimente, inginerii germani dovedind ca poliesterul, poliuretanul şi neoprenul pot face casă bună cu un interior mega futurist.

via | Audi

Comentarii (1)

  • design
    Un design nou, sigur, asa cum e si la A4,A6,A7,A8
    6 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru