Echipa a surclasat Ferrari şi ocupă locul trei în clasamentul constructorilor, însă are de recuperat 67 de puncte în faţa celor de la Red Bull Racing. Ambiţia britanicilor de a urca pe locul doi i-a determinat să dezvolte un update special care va fi utilizat exclusiv în Marele Premiu al Ungariei, unul care în mod obişnuit nu se potriveşte caracteristicilor monopostului Williams.
"Am identificat de ce tip de îmbunătăţire avem nevoie pentru a rămâne competitivi şi la Budapesta şi până acum ne-am atins toate obiectivele pentru dezvoltarea monopostului. Va îmbunătăţi monopostul, va fi ceva specific pentru Budapesta şi cred că vom putea avea un ritm decent", a explicat Rob Smedley, directorul de performanţă al Williams.
Speranţele celor de la Williams se îndreaptă şi spre cursele de la Monza şi Spa-Francorchamps, acolo unde echipa are avantajul unor performanţe mai bune pe lungile linii drepte comparativ cu Red Bull. Prin urmare, Smedley consideră că Williams este capabilă să urce pe locul doi în clasamentul constructorilor până la finalul acestui sezon."Acesta ar trebui să fie obiectivul. Având în vedere cât de rapid este monopost în prezent şi dezvoltările impresionante care vor urna, de ce nu, având în vedere că mergem la Spa şi Monza, două circuite care sigur se potrivesc monopostului? Nu trebuie să ne oprim. Ambiţia echipei este că la un moment dat să câştige titlul, iar asta înseamnă că trebuie să învingi echipe precum Ferrari, Red Bull sau Mercedes", a adăugat el.
Via Autosport
Comentarii (4)