Webber: "Am fost foarte aproape să semnez cu Ferrari"

de Daniel Popescu
Vineri, 01.11.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mark Webber a dezvăluit detalii inedite despre negocierile pe care le-a purtat cu Ferrari pe parcursul anului trecut.

Am fost atât de aproape sa semnez cu Ferrari încât a trebuit să-l sun pe Dietrich Mateschitz.

Mark Webber
Pilot Red Bull
Ferrari a mizat şi în sezonul 2013 pe servoiciile lui Felipe Massa, însă a admis la vremea respectivă că a negociat semnarea unui contract cu Mark Webber de la Red Bull Racing.

Australianul a confirmat la rândul său informaţiile cu ocazia Marelui Premiu din Abu Dhabi şi a oferit câteva detalii picante despre modul în care au decurs negocierile.

"Am fost atât de aproape încât a trebuit să-l sun pe Dietrich Mateschitz (n.r - şeful Red Bull Racing). Totuşi, nu am putut ajunge la o înţelegere cu Ferrari, altfel aş fi stat acum în monopostul lui Massa, dar şi în 2014. Mi-am stabilit singur un termen limită, iar în ziua de joi de dinaintea cursei din Canada de anul trecut am luat decizia de a sta încă un an cu Red Bull", a declarat el pentru publicaţia SpeedWeek.

Webber regretă faptul că nu a reuşit să câştige titlul mondial în 2010, când a luptat pentru trofeu până în ultima cursa, însă admite că nu se ridică la valoarea lui Sebastian Vettel şi că nu ar fi fost capabil să obţină mai multe titluri.

"Nu a fost să fie, dar a fost o carieră mândră şi onestă.

Mă văd la acelaşi nivel cu piloţii care au câştigat un singur titlu mondial, dar cu siguranţă nu sunt un potenţial multiplu campion mondial. Vettel este excepţional şi nu am nicio problemă să admit asta. Într-un fel mă simt ca Gerhard Berger cu Ayrton Senna. Şi Berger a fost un pilot grozav, dar asta nu a fost suficient pentru a câştiga un titlu", a mai precizat el pentru publicaţia Auto Motor und Sport.

Via Motorsport 

Comentarii (5)

  • Tot respectul pentru Webber!
    35 0
  • Tot respectul,este un mare pilot...
    32 0
  • sa mor, l-au spalat pe creier astia de la RedBull
    4 8
  • Pai trebuie sa fii mare pilot ca timp de 4 ani sa faci pe locotenentul cand ai cel mai rapid monopost de pe circuit :D In rest nimic exceptional... demn de un mare pilot.
    2 5
  • Astept sa-l vad in LM.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru