În absenţa ploii, cursa a fost practic decisă chiar în primul tur, întrucât Sebastian Vettel a plecat bine de pe a doua poziţie a grilei de start şi l-a depăşit pe liderul Lewis Hamilton la capătul liniei drepte Kemmel. Pilotul echipei Red Bull Racing şi-a construit rapid un avans liniştitor pe care l-a consolidat după fiecare dintre cele două opriri la boxe, trecând astfel primul linia de sosire.
Previziunile lui Fernando Alonso cu privire la şansele sale la victorie nu s-au adeverit, însă pilotul Scuderiei Ferrari a terminat pe locul doi datorită unei evoluţii exemplare la start. Plecat doar de pe locul nouă, spaniolul a ajuns pe cinci la finalul primului tur, iar în turul patru a ajuns pe locul trei după ce i-a depăşit pe Jenson Button şi Nico Rosberg.
Ulterior, Alonso a redus semnificativ diferenţa faţă de Hamilton în urma primului schimb de pneuri şi a trecut fără probleme de pilotul Mercedes în virajul La Source, limitând astfel daunele din clasamentul general.
HAMILTON SE MULŢUMEŞTE CU UN LOC TREI
Hamilton a fost nevoit să se mulţumească astfel doar cu locul trei, la puţin peste două secunde în faţa coechipierului său Nico Rosberg. Mark Webber a ieşit din nou în evidenţă printr-un start ratat, în urma căruia a coborât de pe trei pe şase, terminând în cele din urmă pe cinci în faţa unui Jenson Button care a încercat fără succes o strategie cu o singură oprire la boxe.În ciuda unui debut modest de cursă în care a coborât până pe locul 12, Felipe Massa a salvat un loc şapte pentru Ferrari, în faţa unui Romain Grosjean care a efectuat o singură oprire la boxe.
Adrian Sutil a obţinut două puncte pentru Force India, în timp ce ultimul punct pus în joc i-a revenit lui Daniel Ricciardo, în ciuda faptului că pilotul Toro Rosso a fost eliminat în prima parte a calificărilor.CAPĂT DE LINIE PENTRU RECORDUL LUI RAIKKONEN
Kimi Raikkonen a întrerupt seria impresionantă de 27 de clasări consecutive în puncte în urma unor defecţiuni tehnice ale monopostului Lotus. Finlandezul a avut un start modest de cursă, coborând de pe locul opt pe locul 10, însă ulterior a întreţinut spectacolul după ce l-a depăşit pe Grosjean şi s-a implicat în dueluri cu Sergio Perez şi Esteban Gutierrez.Totuşi, la scurt timp după jumătatea cursei, Raikkonen a rămas fără frâne în timpul unui duel cu Felipe Massa şi a retras monopostul în garajul Lotus, micşorându-şi astfel semnificativ şi şansele la titlul mondial.
PENALIZĂRI INUTILE DIN PARTEA COMISARILOR
Comisarii de cursă au ieşit din nou în evidenţă într-un mod negativ, după ce au dictat nu mai puţin de trei penalizări exagerate. Mai întâi, Sergio Perez a primit un drive through sub pretextul că l-a împins în afara circuitului pe Romain Grosjean, deşi francezul a fost cel care a forţat, iar pilotul McLaren a terminat doar pe locul 11. Ulterior, Pastor Maldonado a primit o penalizare de tip stop and go pentru producerea unui incident în urma căruia Paul di Resta, revelaţia calificărilor, a fost nevoit să abandoneze.
Incidentul a fost generat de un duel spectaculos între Esteban Gutierrez şi Maldonado, iar venezueleanul a fost lovit inclusiv de Adrian Sutil. Nu în ultimul rând, Gutierrez a fost apoi penalizat cu un drive through pentru că a depăşit limitele pistei şi a obţinut astfel un avantaj strategic.
Pe lângă Raikkonen şi di Resta, un alt pilot care a abandonat a fost Charles Pic de la Marussia. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:50.756 în turul 40.
BELGIA - REZULTATE CURSA:
1. Vettel Red Bull-Renault 2.Alonso Ferrari 3. Hamilton Mercedes 4. Rosberg Mercedes 5. Webber Red Bull-Renault 6. Button McLaren-Mercedes 7. Massa Ferrari 8. Grosjean Lotus-Renault 9. Sutil Force India-Mercedes 10. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 11. Perez McLaren-Mercedes 12. Vergne Toro Rosso-Ferrari 13. Hulkenberg Sauber-Ferrari 14. Gutierrez Sauber-Ferrari 15. Bottas Williams-Renault 16. van der Garde Caterham-Renault 17. Maldonado Williams-Renault 18. Bianchi Marussia-Cosworth 19. Chilton Marussia-Cosworth Fastest lap: Not classified/retirements: Driver Team Di Resta Force India-Mercedes Raikkonen Lotus-Renault Pic Caterham-Renault World Championship standings, round 11: Drivers: Constructors: 1. Vettel 197 1. Red Bull-Renault 312 2. Alonso 151 2. Mercedes 235 3. Hamilton 139 3. Ferrari 218 4. Raikkonen 134 4. Lotus-Renault 187 5. Webber 115 5. McLaren-Mercedes 65 6. Rosberg 96 6. Force India-Mercedes 61 7. Massa 67 7. Toro Rosso-Ferrari 25 8. Grosjean 53 8. Sauber-Ferrari 7 9. Button 47 9. Williams-Renault 1 10. Di Resta 36 11. Sutil 25 12. Perez 18 13. Vergne 13 14. Ricciardo 12 15. Hulkenberg 7 16. Maldonado 1
Ham... ham... cine?!?
Penalizarea lui Perez mi se pare "moartea F1". Nu o inteleg si o consider dintr-un alt film
Doar i-am raspuns la baiatul de mai sus care a fost treaba cu acele huiduieli.
Poftim si un link stimate domn ca sa-ti belesti creierasul ala mic la el http://uk.eurosport.yahoo.com/news/belgian-grand-prix-greenpeace-holds-protest-belgian-gp-123928938.html
Campionatul e terminat , Mercedes au anuntat ca nu vor risca sa investeasca mai multe resurse in acest sezon , Ferrari vor sarbatorii locul 2 ca pe un trofeu ceva ce se intampla de 4 ani incoace , iar Lotus n-au nici masina , nici bugetul necesar pt. a lupta la titlu.
Cursa a fost plictisitoare fata de alti ani..probabil lipsa ploii avut un efect major care a contribuit la lipsa spectacolului.
Crezi ca RedBull o sa stea degeaba si o sa se uite la Ferrari cum castiga?Si ce spui tu ca Alfonzo e boss in cursele din Asia?! Ma faci sa rad =)) . El nu stie sa faca alt ceva in afara de a depasi in linie drepta ca atat ii permite talentul si masina(trecand peste depasirea de azi facuta in curba la care m`am mirat), si circuitele din Asia din cate stiu eu sunt mai mult tehnice :3
In rest,felicitari Vettel si Hamilton,de Kimi imi pare simcer rau,dar cred ca asta i`a pus capac si va schimba echipa(parere personala).
E dificil de inteles cum Red Bull are un asa mare avans. M-a surprins buna relatie dintre Alonso si Vettel. Spaniolul l-a salutat pe german. Lucru care nu prea s-a intamplat pana acum. Sau cel putin pana cand au aparut zvonurile legate de plecarea sa la Red Bull. Iar pe podium Alonso parea ca discuta cu acel inginer(sau ce o fi) de la Red Bull. Si pareau sa se inteleaga bine. Iarasi un lucru surprinzator. Poate a vrut sa transmita un mesaj...
Hamilton degeaba se plange. Mercedes poate castiga doar pe circuite unde nu se poate depasi sau daca abandoneaza toti cei din fata lor... asa au castigat si doar asa o vor mai face.
Pacat de Di Resta. Penalizarea lui Perez mi s-a parut corecta. Nu scrie nicaieri ca daca un pilot are DRS trebuie sa te dai din calea lui. Perez l-a scos pe vibrator pe Grosjean care incerca sa-si apere pozitia. DRS te ajuta sa treci, nu-ti ofera alte avantaje. Daca nu treci, te calmezi si incerci data viitoare. Se stie ca Perez nu stie sa depaseasca. Nu inteleg de ce vi se pare ca a fost nedreptatit? In F1 nu conteaza doar depasirile, mai conteaza si cum te aperi. Iar pilotii au dreptul sa-si apere pozitia.
De freza lu Alfonzo ce zici? Nu arata ca si cum ar fi fost curentat la 2000?Parca era un cocosel :3
Ar fi fost cazul sa vina si Alfonzo sa`l felicite pe Vettel pentru ca pana acum Vettel il felicita de fiecare data pe marele vostru campion .
Si nu a fost huiduit numai Vettel,stai tu chill.Sunt multi oameni care il apreciaza...nu ne dorim ca Seb sa aibe fani ca cei Alonsieni :3
Iar Seb de asemenea tace si face,stiu e greu sa accepti cand cineva e mai bun ca tine si iti da peste nas.
Cu siguranta ca daca ar lua anu asta Fernando titlu' toti o sa sariti de fund in sus ca i`a dat umilinta lu Vettel si tot asa si uitati ca este 3 - 1 pentru Seb,sau la anu,daca v`a mai lua vre`un titlu.
Rog toti Alfonzistii sa`mi dea dislike ! ^^
Voi nu va numiti ferrari,daca erati Ferraristi sustineati toata echipa inclusiv Massa care sa nu uitam cata treaba i`a facut lu' domn' Aloso in Brazilia 2012 . :p
Si da,fiind primul deja nu prea mai ai ce depasiri sa faci :-??,doar nu vrei sa piarda Vettel locuri ca sa vezi tu cand depaseste.Cand esti bun esti bun :) :-??
Pe cand atunci cand ai Ferrari poti depasi in linie dreapta...ca doar e motorul puternic . Da,si din alea 4 depasiri ( fara cele de la start unde dinnou masina face tot ) 3 din 4 au fost in linie dreapta .
Kimi adevaratul om care a facut spectacol,cele mai multe depasiri.Perez?! o depasire si proasta ce sa spun,a luat penalizare pe drept,is`a cautat`o.
Pupici :*
Numarul de abandonuri a fost egal . SI Alonso si Vettel au abandonat de tot atatea ori. :3
Daca iti place Ferrari trebuie sa iti placa si pilotii.E ciudat cu voi,unora le place doar echipa,iar unora doar un singur pilot.Rar vezi un Ferrarist adevarat. Respect pentru cel care este cu avedevarat fan Ferrari. :)
Da,are un pachet superior,care e problema?Cineva trebuie sa domine si pentru a domina iti trebuie cea mai buna echipa,cea mai buna masina + 2 piloti adecvati.
A avut si Ferrari vremea lor dar e cazul sa se lipseasca.Le`a trecut timpul,treceti peste.:)
Adevarul e ca eu respect toti pilotii,pe unii mai mult,pe unii mai putin dar avand in vedere ca ei au depus mult efort sa ajunga aici e de admirat.daca m`as pune eu intr`un monopost,pai Doamne,toate gardurile ar fi ale mele.Invatati sa apreciati ceea ce e bun,si Alonso a fost,dar e timpul alora.
Nici nu ma mai obosesc sa raspund.
Have a nice day. :*
Zi`le tuu . :*
Simcere scuze. :)
Cea mai mare temere a fanilor lui Alonso este ca se ridica unu care seamana tot mai mult cu schumacher (macar la succesul in f1) si le eclipseaza idolul. De aceea ar prefera sa castige si Hamilton decat Vettel. Daca Vettel scapa la 4 titluri Alonso o sa apara iar ca un campion de mana a doua cu toate ca a scapat de Schumacher. Cum era aia? "l-a oprit pe schumacher"?
vedeam ceva mai mult potential in Ham si MB, pacat de ruperea seriei de puncte pt Kimi, inca un motiv in plus sa paraseasca Lotus.
Alonso ... puteti sa-l huiduiti cat vreti, risc sa afirm (eu si presa de specialitate) ca la ora actuala este cel mai bun pilot de pe grila.
de pe 9 sa urci pe 2 este mai mult decat "masina" cum au spus unii ...
vedem ce va fi in Monza ... este pista care necesita forta de apasara cea mai mica, motoarele vor juca un rol semnificativ.
Vedem ce scoate Ferrari si MB ...
cat despre campionat ... Alonso, Kimi, Hamilton au nevoie de noroc si Vettel de ghinion ... altfel RBR ia al 4 - lea titlu la rand ...
sunt curios cand dau drumul la anunturile despre contracte ... unde va pilota Kimi in 2014???
on topic - cursa a fost interesanta in dueluri, dar comasarii vor ucide sportul asta. Un pic de ploaie ar fi animat mai mult lucrurile dar asta este :). Felicitari celor de pe podium.
Ganditi-va la o solutie prin care comentariile artagoase sa nu mai fie publicate. Nu au absolut nici o valoare tiganismele astea lipsite de substanta "ba favoritul este mai bun pentru ca este mai frumos, iar tu esti un prost pentru ca al tau este mai infumurat".
Daca lumea nu intelege ca trebuie sa depasim odata faza de brute necioplite, atunci poate ca este momentul sa luati batul in mana: banati accesul pe site pentru doua-trei saptamani pentru cei care isi dau arama pe fata p-aici. Sau aduceti doi-trei voluntari in ziua cursei care sa o faca pe politatii si sa stearga comentariile in neregula de pe site. Chiar nu vreti sa spalati si voi pe fata. Este momentul sa faceti inca un pas.
daca tot te repeti, hai sa-ti repet si eu: la start tot masina conteaza. Sau mai bine zis sistemul de start al masinii. Nu e prea mare lucru de facut, doar sa ai grija. De viteza se ocupa sistemul amintit. Eu nu il stiu pe Alonso cu starturi iesite din comun decat la Ferrari in ultimii ani.
parerea mea: e un mare shit acest voting. Nu e realist, se voteaza aiurea si multiplu.
Iti recomand o reluare, Grosjean si-a pastrat traiectoria si a fost impins de Perez pe vibratoare.
Sunt curios cum vine "lovitura" asta a lui Sutil cu roata spate in botul masinii lui Maldonado. Aceeasi ineptie o sustine si "marele" pilot Maldonado, care in zona aia mi s-a parut pe tot traseul. Era cat pe ce sa mature tot.
Mai tineti minte vremurile din anul 2000 ? Asteptam entuziasmat si cu sufletul la gura fiecare etapa a formulei 1. Sau cand juca Mika si Schumi. Acuma parca nu mai are farmec si nu ma mai intereseaza.
1. Vettel castiga o sec fata de Alonso pe tur fara emotii daca dorea
2. Vettel campion 2013
3. Red Bull-Renault campioana
Din pacate ceilalti cam fac figuratie
Alonso figurant? NU este un pilot foarte bun, dar Vettel+Red Bull anul acesta sunt mai buni. Din pacate pentru spectacol ceilalti alearga pe langa ei, cine stie poate gasesc ceva cei de la Ferrari sa-l ajute pe Alonso
ce diferente de atitudine la sosire: hami vessel chiar daca a perdut, vetelu rade doar atunci cand castiga iar alonso acrit rau de tot