Schumacher critică dur pneurile Pirelli: "Nu putem pilota la maxim"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 23.04.2012
Michael Schumacher a lansat un atac la adresa noilor pneuri Pirelli, afirmând că piloţii nu au posibilitatea de a concura la capacitate maximă pentru că trebuie să protejeze cauciucurile.

Pneurile furnizate de Pirelli au ţinut capul de afiş al începutului de sezon, întrucât noile specificaţii au temperaturi de operare mult mai limitate şi se degradează într-un ritm alert.

De aceea, piloţii trebuie să concureze cu mai multă grijă pentru a menţine pneurile la performanţă maximă cât mai mult timp, însă efectul negativ este ca cei mai mulţi piloţi nu mai au posibilitatea de a concura la capacitate maximă.

Acest element a fost evidenţiat în Bahrain şi de Michael Schumacher, care a lansat un atac fără precedent la adresa cauciucurilor furnizate de producătorul italian.

"A trebuit să pilotez la pas pentru a proteja pneurile şi a termina cursa cu seturile pe care le mai aveam. Ar trebui să ne întrebăm dacă aşa trebuie să stea lucrurile. Nu este satisfăcător şi nu aşa ar trebui să fie o cursă de Formula 1. Dacă 80% sau 90% dintre piloţi se plâng, poate că Pirelli ar trebui să se gândească la asta. Nu cred că este bine ca numai una sau două echipe să gestioneze corect pneurile, iar ceilalţi se chinuie atât de mult", a precizat septuplul campion mondial.

Declaraţiile germanului vin în contextul în care Mercedes a fost una dintre cele mai afectate echipe de degradarea pneurilor, însă nici Jenson Button, care anul trecut s-a evidenţiat prin modul în care gestiona cauciucurile, nu este mulţumit de situaţia din prezent.

"Anul trecut ştiam că pneurile se degradează rapid, dar le înţelegeam.

Anul acesta nu ştiu ce să fac cu pneurile, dar asta nu este o scuză, pentru că alţi oameni au făcut o treabă bună cu ele în acest weekend", a precizat britanicul.

Replica celor de la Pirelli nu s-a lăsat prea mult timp aşteptată. Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport, consideră că tocmai provocarea de a gestiona cauciucurilor a condus la echilibrul de forţe din prima parte a sezonului, când patru echipe şi-au adjudecat câte o victorie în primele patru curse.

"Competiţia nu a fost niciodată mai echilibrată şi parţial asta se datorează faptului că toată lumea are exact aceleaşi oportunităţi şi provocări cu pneurile. Depinde de ei să scoată tot ce este mai bun din ele. În Formula 1 a fost întotdeauna despre meritocraţie. Până la urmă, cei mai buni ingineri şi piloţi vor avea întotdeauna succes", a precizat el.

Via |  BBC Sport

Comentarii (18)

  • Simona
    e o porcarie conservarea cauciucurilor, Pirelli nu se vor ridica niciodata la nivelul celor de la Bridgestone,
    in cursa trebuie pilotat monopostul pentru a castiga nu pentru a conserva cauciucurile !!!
    54 5
  • Pneurile lui Bernie
    Pacat ca in cea mai galonata competitie cu motor problemele sa fie date de pneuri, iar strategia unei curse sa fie gandita in functie de conservarea pneurilor, si nu in functie de atuurile masinii, a pilotului sau a dinamicii cursei. Dar, cred ca pentru asta trebuie sa ii multumim lui Bernie.
    42 2
  • In conditiile in care la sfarsitul cursei exista pe circuit bucati de cauciuc de dimensiunea unei mingi de golf, Pirelli nu are dreptul sa mai comenteze nimic. Pur si simplu nu stiu sa faca anvelope rapide care sa nu se degradeze. Nu e normal sa sara pur si simplu bucati mari de cauciuc. mi se pare si putin perixulos.
    35 1
  • Cortirul
    Pirelli
    Formul 1 s-a dus. Asistam la o competitie Pirelli
    23 3
  • mobius
    aberatii ale regulamentului
    Sunt in totalitate de acord cu postarile anterioare. Asa cum motoarele trebuie sa reziste pentru a nu termina prematur o cursa, tot asa ar trebui sa reziste si pneurile o cursa intreaga, in regim normal de cursa. As mai avea o observatie in ceeace priveste obligativitatea de a folosi pe percursul unei curse intreaga specificatie de pneuri pusa la dispozitie. Un pilot care ar putea termina o cursa cu acelesi tip de pneuri, de exemplu, este obligat sa mai intre o data la boxe pentru a folosi si cealalta specificatie, pierzand in felul acesta un avantaj creat prin munca si inteligenta.
    20 0
  • THEO55
    :)
    Eiiii! Nu fiti ignoranti !?! Cauciucurile fac parte dintr-un tot si pilotul cel mai bun va cistiga . Sa nu uitam ca si despre aerodinamica s-a vorbit c-am in aceasi termeni . In situatia cind nu vom lua in calcul cauciucurile si aerodinamica ( adica conservarea si dezvoltarea) ne ramine doar dezvoltarea motorului . Cum aici sunt blocate dezvoltarile ...........
    Eu consider , dincolo de afinitati si fani , ca se face totul pentru spectacol si din acest punc de vedere cred ca toti , sau majoritatea dintre noi ne bucuram de acest lucru .
    6 18
  • @THEO55
    fac parte dintr-un tot, dar e o cursa de sprint, nu de anduranta. E culmea ca in cel mai rapid motorsport pilotii sa incerce sa nu mearga nici prea tare da nici prea incet. Intelegi asta? E o lupta in care vrem sa-l scoatem pe cel mai rapid DUPA ce au incercat toti sa fie cat de rapizi pot ei. Asa il declaram cel mai rapid pe cel mai econom de fapt....
    14 4
  • @THEO55
    Actualele pneuri nu rezista la doua ture rapide (me refer la calificari). nu stiu ce argument mai bun pot sa-ti aduc pentru a intelege ca sunt proaste, si ca nu e normal asa ceva. Inteleg ca s-a dorit cresterea numarului de intrari la boxe, dar nu mi se pare normal modul in care se degradeaza pneurile.
    12 2
  • THEO55
    noname00
    Are cine sa justifice sau sa critice materialele de concurs . Noi suntem doar sperctatori si ne dorim spectacol .
    5 6
  • ayrton4ever
    mda... tipic Schumacher.. si fanii lui orbi... Daca ar fi spus
    Daca ar fi spus Alonso asta toti ar fi sarit pe el ca e mare plangacios...romanasi dragi si obiectivi:

    Clasic Schumacher.... cand nu e el in stare....coechipierul ia victorii si-l surclaseaza clar de doi ani.... ce sa mai zica.... da vina pe ce poate mai ales ca Raikkonen dupa 2 ani de absenta zboara pe pista:)
    Ia uitati aic(si astea sunt cuvintele oamenilor implicati direct... nu doar fanatici vorbind aiurea...)i:

    "Pirelli motorsport director Paul Hembery responded to the criticism, saying Schumacher had not raised the issue during the three weeks of pre-season testing in February and March.

    "I'm disappointed to hear those comments from someone of Michael's experience," he told Autosport. "Others were getting on with the job and getting their tyres to work. His comments during winter testing were that he was very happy with the tyres, and now he seems to have changed his tune.""
    1 15
  • andrey_1293
    Spectacol
    Daca este sa comparam spectacolul de acum cu cel de acum 3-4 vom vedea cam care este situatia. Spectacolul de anul acesta este unul sincer cu rar am vazut in ultimii ani iar asta este bine. Daca ne uitam cum se efectuau depasirile acum 4 ani nu ati mai vorbi despre pneuri. Rar vedeam atunci cateva depasiri, cand toata lumea mergea pe aceleasi pneuri care se degradau foarte greu. Nici situatia de anul acesta nu mi se pare normala, cu pneuri care nu rezista 2 tururi consecutive in ritm de calificari dar trebuie sa recunoastem ca este show pe pista.
    1 3
  • PIRELLI WORST EVER
    Formula 1 a ajuns cel mai urat sport unde este performanta unde este valoarea pilotului pilotul nu-si mai poate face trasele skillul nu si-l poate arata schumacher are perfecta dreptate pirelli sa dispara nu au ce cauta au neutralizat spectacolul pilotii au devenit niste conservatori de niste gume blestemate pista plina de resturi ce e asta unde e viteza si placearea spectacolului ?!!!! tin minte precis ca schumacher cand se faceau pit stop uri si cu realimentare pe final cand ramanea fara benzina tragea de masina si pneurile duceau foarte bine sa revina vechile pneuri ca altfel e jale numai putem vedea pilotii la adevarata lor valoare dc schumacger este foarte bun in primele ture si dupa aia pierde teren, situatie jalnica trebuie schimbat ceva si acel ceva sunt pneurile !!!
    8 3
  • Geschwindigkeit
    @mobius s.a.
    Si eu la randu-mi sunt de acord cu tine.De mai mult timp le spuneam celor ce posteaza pe acest site ca mi-as dori (in cazul in care nu se va schimba situatia in F1) o Formula lipsita de reguli ce impiedica dezvoltarea, o formula in care regulile sa se axeze numai si numai pe siguranta pilotului. Si pe motiv ca @THEO55 vb.despre "doar dezvoltarea motorului" vreau sa spun ca asta a cam ramas de facut in formula1 cu toate ca si aici e de discutat deoarece am curajul de a spune ca singurele echipe ce creaza si dezvolta un motor sunt Ferrari, Mercedes, Renault si...va rog sa completati lista cu ce-ar mai trebui! Restul echipelor folosesc "bucati" de la diversi adversari. Iar cei de la Pirelii imi lasa impresia ca au venit in F1 doar pentru a face bani obligand pilotii la a folosi ambele specificatii de pneuri asa cum ai precizat tu @mobius. Asa cum spunea si @logon legat de F1: "unde este performanta unde este valoarea pilotului,pilotul nu-si mai poate face trasele skillul nu si-l poate arata..."
    6 1
  • @andrey_1293
    Nu cred ca 2009 si 2010 au fost plictisitori. La fel si 2008, sau 2007. Poate acum sunt mai multe depasiri, dar nu ai luat in considerare DRS-ul, care a fost introdus o data cu pneurile Pirelli.
    Inteleg ca pneurile sa se degradeze, dar nu mi se pare normal sa nu poti face 3 ture rapide consecutive in calificari.
    7 0
  • ayrton4ever
    Noi suntem fani orbi,dar tu ce esti?Cred ca in aproape fiecare postare a ta apare o critica la adresa lui MSC.AI O PROBLEMA CLAR pt altfel nu-mi explic care e faza.Pot sa inteleg ca esti frustrat de trecutul lui,dar acum ce nu-ti mai convine(prezentul nu e tocmai placut)?Te oftici ca are fani ,ca acestia sunt alaturi de el si in momentele mai putin glorioase?Nu stiu ce scop ai ,dar sa stii:cu cat este atacat mai mult,cu atat va fi mai sustinut.si eu am antipatii,dar nu arunc cu noroi in ei.E ultima oara cand ma adresez tie si nici nu stiu de ce m-am deranjat sa o fac,nu cred ca ai capacitatea de a intelege.Poate ca noi(fanii)suntem orbi,dar trebuie sa realizezi ca si tu esti orbit de rautate.Te compatimesc!
    5 1
  • ayrton4ever
    @
    Pilotii sunt obligati sa foloseasca in cursa ambele tipuri de pneuri de cativa ani , inainte sa vina Pirelli in F1... daca nu ma insel
    1 4
  • @ayrton4ever
    Omule, cum spunea @valy "cu cat este atacat mai mult,cu atat va fi mai sustinut" la fel iti zic si eu. Tu si cu alti dusmani si adversari ai sai va pierdeti timpul si va consumati energia numai si numai atacandu-l. Citeste te rog ce-am scris acum cateva zile pe acest site si vei vedea cati mi-au dat dreptate: http://formula1.automarket.ro/stiri/brawn-revenirea-de-forma-a-lui-schumacher-un-bonus-pentru-f1-44228.html
    6 1
  • chuck norris
    pireli si michelin sunt cei mai tari
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru