Sirotkin a pilotat pentru prima oară un monopost de F1

de Daniel Popescu
Luni, 30.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sergey Sirotkin a debutat la volanul unui monopost de Formula 1 şi urmează să testeze un monopost Ferrari din sezonul 2011.

Sergey Sirotkin a urcat pentru prima oară la volanul unui monopost de Formula 1, acesta fiind primul pas pentru ca rusul în vârstă de numai 18 ani să obţină superlicenţa care îi va permite să concureze în Marele Circ începând din sezonul 2014. Sirotkin a concurat în faţa conaţionalilor săi pe o porţiune de 700 de metri a circuitului de la Soci la volanul unui monopost Sauber şi a admis că experienţa a fost una specială.

"Aceştia au fost primii mei păşi într-un monopost de Formula 1, ceea ce a fost evident foarte special, chiar dacă numai pe o scurtă porţiune a circuitului de la Soco. Cu toate acestea, am fost capabil să am parte de o primă impresie şi asta a fost senzaţional. Mi-a plăcut să pilotez în fata atât de multor oameni, în special pentru ca cei mai mulţi erau compatrioţi. Rusia poate fi mândră de acest circuit", a declarat el.

Urmareste Automarket
Sirotkin urmează să fie unul dintre piloţii echipei Sauber pentru sezonul 2014 dacă va obţine la timp superlicenta, iar următorul test va avea loc la sfârşitul lunii octombrie.

Cu această ocazie, rusul va pilota cel mai probabil un monopost Ferrari din sezonul 2011, ca urmare a faptului ca Sauber nu are la dispoziţie un motor compatibil cu propria maşină din urmă cu doi ani.

Informaţia nu a fost confirmată oficial de Sauber, însă şefa Monisha Kaltenborn a admis că aceasta este una dintre soluţiile avute în vedere.

"Este posibil. Nu cred că va fi un monopost Sauber pentru că am simţit că era mai uşor dacă nu folosim un Sauber", a declarat ea. Sauber nu a decis încă unde va avea loc acest test, însă în mod cert evenimentul se va întâmpla pe un circuit din Italia.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru