Rosberg: "O eroare de utilizare a sistemului ERS, decisivă în duelul cu Hamilton"

de Daniel Popescu
Luni, 03.11.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nico Rosberg a dezvăluit că modul în care a utilizat sistemul ERS în timpul duelului cu Lewis Hamilton din turul 24 al cursei de la Austin a fost decisiv în stabilirea învingătorului.

Esential 5 este numarul victoriilor consecutive obtinute de Lewis Hamilton incepand cu Marele Premiu al Italiei
24 de puncte este avansul lui Lewis Hamilton in fata lui Nico Rosberg cu doua etape inainte de final
Nico Rosberg a plecat din pole position şi a condus prima jumătate a Marelui Premiu al Statelor Unite, însă a fost depăşit de coechipierul său Lewis Hamilton în turul 24.

Depăşirea a fost una destul de facilă, însă Rosberg a dezvăluit la final că a activat sistemul ERS prin intermediul unui comutator, în loc să folosească butonul clasic.

"Am comis o greşeală pentru că am folosit comutatorul pentru a obţine mai multă putere de la ERS. Când am văzut că vine am decis să folosesc mai multă putere, dar nu am primit-o. Am crezut că folosesc comutatorul potrivit, dar a existat o întârziere. Dacă aş fi folost butonul, aş fi primit puterea imediat, dar cu comutatorul există o întârziere, aşa că nu am primit sporul de putere.

Am scăzut şi de aceea în ultimii metri m-a depăşit. A fost o greşeală", a explicat germanul.

La rândul său, Hamilton a admis la finalul cursei că depăşirea a fost destul de uşoară şi că se aştepta la o rezistenţă mai mare din partea coechipierului său.

"Aş spune că am fost destul de în spate, dar m-am simtkit foarte încrezător, venea un vânt puternic din faţă în virajul 12 şi am simţit că aştept momentul potrivit pentru a fi suficient de aproape pentru a ataca pe interior. Şi exact asta am făcut. Trebuie să decizi cât de multe riscuri îţi asumi. Rosberg nu s-a apărat cu adevărat acolo şi l-am prins pe nepregătite", a precizat britanicul.

În urma victoriei din Statele Unite, Hamilton şi-a sporit avansul din clasamentul general la 24 de puncte, însă titlul se va decide în mod cert în ultima cursă din Abu Dhabi.

Via Autosport, Adam Cooper

Comentarii (4)

  • paulie
    La nivelul asta detaliile fac diferenta. Hamilton a demonstrat de mai multe ori, pe circuit, in dueluri ca este mai bun ca Rosberg. Remarcabil cum Rosberg isi recunoaste greselile, cata sinceritate. Hamilton din contra. El este mai tupeist si pare mai increzut ”calitati” de campion mondial.
    25 6
  • daniel
    Prostii!
    Dupa primul schimb de pneuri Rosberg a avut un avans de peste 2 secunde. Pur si simplu pe pneuri medium Lewis a mers mult mai bine.
    Faza cu comutatorul e pentru fanii lui. Dupa ce l-a depasit Lewis nu a avut nici un raspuns, in cateva ture a raas la peste 2 secunde in spate.
    Cand a incercat un tur mia rapid si Lewis a raspuns imediat.
    Cel mai bun a castigat.
    Asta e adevarul, restul e vorbarie goala.
    26 6
  • ildottore
    la asemenea nivel sa dai vina pe eraore de pilotaj? esti cu capul frate :)) cine conduce masina ta tot ham? lasa ca o sa bei din sampania lu ham la sf asa de oftica. :))
    12 4
  • Deja pare cusut cu ata alba tot ce se intampla cu Rosberg de la Spa...

    Monza, dubla greseala in virajul 1, fix pana la momentul cand Hamilton a trecut de el, dupa aia a mers in acelasi ritm cu Hamilton.

    Suzuka, mers in ritm de defilare, nici macar o fortare. Il lasa cu usurinta pe Hamilton sa treaca.

    Soci, lider pentru cateva secunde, face cauciucurile patrate si face un mic "damage limitation" in restul cursei.

    Austin, nici nu se opune la depasire. Dupa aia sta 3/4 din cursa la maxim 2.6 sec in spatele lui Hamilton. In ultimele tururi scade de la 2.6 sec la 1 sec, prinde agitatie si renunta la batalie.

    Nu cumva pedeapsa lui Rosberg de la Spa, pe sestache, a fost sa renunte la lupta pentru titlu dar sa tina 1-2-ul pentru titlul la constructori, iar in presa sa declare ca face si drege? Prea il bate in calificari pe Hamilton si nu se descurca in cursa. De altfel, unde e ambitia de lupta de la Spa si din Bahrain? In cursa din urma l-a incercat pe Hamilton si pe stanga, si pe dreapta. Si pe deasupra, si pe dedesubt. Acum nici nu mai sta in plasa lui incat sa il atace.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru