Rosberg admite că este esenţial să plece din pole position la Monza

de Daniel Popescu
Marti, 01.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nico Rosberg consideră că este esenţial să obţină pole position-ul pe circuitul de la Monza pentru a putea spera să reducă diferenţa de 28 de puncte care îl separă în clasament de Lewis Hamilton.

Esential 1 pole position a obtinut Nico Rosberg in sezonul 2015
10 pole position-uri a acumulat Lewis Hamilton in acest sezon
Nico Rosberg a obţinut trei victorii în primele 11 etape ale sezonului, însă are de recuperat 28 de puncte în faţa coechipierului său, Lewis Hamilton.

Una dintre principalele explicaţii pentru diferenţa de puncte dintre cei doi este reprezentată de prestaţiile din calificări: germanul a obţinut un singur pole position (Barcelona), în timp ce Hamilton a plecat de pe prima poziţie a grilei de start în fiecare dintre celelalte 10 curse.

În acest context, Rosberg admite că este obligat să obţină pole position-ul în Marele Premiu al Italiei pentru a putea spera la o victorie care să-l ajute să reducă decalajul.

"Cursa de la Spa a fost cu siguranţă dezamăgitoare. Startul meu nu a fost atât de bun, aşa că trebuie să lucrez la asta şi să găsesc acele zecimi în calificări pentru a reveni în top.

Ştiu că am un monopost cu care pot obţine pole-ul şi pot câştiga de fiecare dată, aşa că nimic mai puţin nu va fi suficient. Sunt sigur că Monza se va potrivi monopostului nostru şi este un circuit care îmi place. Anul trecut a fost o experienţă grozavă să stau pe podium, iar obiectivul este ca acum să fiu un un pas mai sus", a declarat el.

Hamilton are însă de partea sa avanjul moral al celor două victorii obţinute în ultimele trei curse şi este încrezător în şansele sale de a obţine un nou succes.

"Monza este un circuit grozav, pentru că este foarte rapid şi are unii dintre cei mai pasionaţi fani pe care îi veţi vedea în lume. Am multe amintiri bune de la cursele din Italia şi mi-ar plăcea să adaug încă una în acest weekend, aşa că acesta este obiectivul", a explicat dublul campion mondial.

Via Mercedes

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru