Teoretic, Red Bull Racing este în prezent echipa de uzină a constructorului francez, însă oficialii Renault susţin că acest lucru nu a fost niciodată pus în practică.
"Şi-au exprimat o dorinţă, dar dintr-un motiv sau altul nu au reuşit să treacă la fapte. Una este să susţii că Red Bull este echipa noastră şi echipa de uzină a Renault, dar este cu totul altceva să faci asta să se întâmple", a explicat Cyril Abiteboul, directorul executiv al Renault.
Abiteboul susţine că Red Bull Racing şi Renault ar fi trebuit să aibă un buget comun din care să fie realizate bugetele pentru motor şi echipă, după modelul practicat cu succes de Mercedes.
"Când eşti echipă de uzină precum Mercedes ai un buget.
La începutul anului prima decizie este câţi bani se alocă motorului şi câţi bani echipei, iar pentru asta te uiţi la regulament şi la performanţă între şasiu, motor şi pilot. Îţi faci planurile şi distribui banii şi buget disponibil între aceste trei elemente. Aceasta este calea de urmat", a mai precizat el.Via ESPN
Renault vrea sa iasa cumva cu basma curata, dar deocamdata se infunda si mai rau....