Constructorul francez susţine că ştie care este problema, iar postul de televiziune Canal Plus, care deţine drepturile TV ale Formulei 1 pe teritoriul Franţei, susţine că defecţiunea este cauzată de o deficienţă în designul pistoanelor. Renault nu a confirmat informaţiile, însă directorul executiv Cyril Abiteboul a admis că problema va fi remediata într-o lună şi jumătate.
"Nu avem nicio soluţie pentru următoarele şase săptămâni. Nu poţi schimba peste noapte tehnologia motorului după o cursă proastă. Avem un plan pentru utilizarea jetoanelor în acest an, aşa că nu vrem să grăbim decizii care s-ar putea să nu fie cele mai bune pe termen lung", a declarat francezul.
Practic, Renault va veni cu o soluţie la această problemă abia la Marele Premiu al Canadei din 7 iunie, însă până atunci va mai concura în alte trei curse, în Bahrain, Spania şi Monaco.
Între timp, Red Bull Racing şi-a revizuit atitudinea faţă de Renault, iar şeful Christian Horner şi-a exprimat speranţa că defecţiunile vor fi remediate în timp util."Aşa cum a demonstrat şi Ferrari, poţi reveni când ai obiective clare şi o direcţie. Dacă ne uitam la fapte, nu este un moment grozav pentru noi, dar Renault este o companie grozavă cu oameni capabili şi cu o lungă istorie plină de succes în F1. În acest moment ceva nu funcţionează, dar ajutam Renault să înţeleagă care sunt problemele, aceasta este prioritatea", a explicat britanicul.
Via GMM
A fost nevoie de un german serios, care stie ce vrea ca ferari sa aibe aripi.
Ferrari au fost cei care au gasit portita prin care sa se poata aduce modificari la motoare insa atunci cand s-a adoptat rezolutia ei deja stiau ce vor sa modifice ca sa fie mai aproape de Merc.
Ca e asa o dovedesc si clasarile Sauber din acest an.
Acum au un avantaj. Dar trebuie sa poata sa si dezvolte in continuare.
Anii trecuti aici au avut o mare problema. De multe ori dezvoltarile au mers in directia gresita.
Inginerii au multe merite dar 51% di ce se face se face la cererea pilotului. Datorita acestui lucru a ajuns schumi mare. Apropo, sti ce modificare s-a facut la cererea sa ,care la facut sa fie mare?