Ambele părţi au admis însă că păstrarea actualului contract care expiră în 2017 este dificilă prin prisma relaţiei dificile din acest sezon, când au existat numeroase acuzaţii de lipsă de profesionalism de o parte şi de alta. În plus, directorul tehnic Adrian Newey a afirmat că o retragere din Formula 1 este posibilă ca urmare a faptului că relaţia cu Renault este, de fapt, pe sfârşite.
"Este posibil să fim forţaţi să ieşim din Formula 1. Din păcate, relaţia noastră cu Renault este în bună măsură pe sfârşite. Au fost prea multe lucruri care semnalează ruperea mariajului, aşa că nu avem niciun motor. Este nevoie de îmbunătăţiri, dar nu există nicio direcţie clară cum să facem acest lucru.
Red Bull nu trebuie pusă în postura de a face figuraţie", a declarat el. Pe de altă parte, Newey susţine că celor de la Mercedes şi Ferrari le-a fost frică să furnizeze motoare pentru a nu fi învinse de Red Bull cu propriile arme."Mercedes şi Ferrari au refuzat să ne furnizeze motoare de frică. Au devenit îngrijoraţi că i-am învinge cu propriul lor motor", a adăugat el.
Via Reuters
Tot cu Renault veti ramane, veti semna contractul, iar de retras n-o sa va retrageti nici gand.
Dacă vreţi un motor performant, puneţi-vă neuronii la muncă, construiţi unul şi spargeţi gura târgului cu el, aroganţilor.
Cred ca totusi este pus si el din cand in cand sa dea declaratii pentru imaginea RedBull. Ca doar au o mare problema, motorul.
Oricare dintre noi, cei de pe aceasta pagina de internet, nu ar oferi motorul celor de la RedBull, daca ar fi in locul celor de la Ferrari sau Mercedes. De ce as face eu personal asta? De frica? Nu, deoarece Ferrari si Mercedes isi fac singuri motoarele si sasiul, deci cam greu sa ii depasesti.
Iar cu retragerea, mai usor, ca odata plecati, le va fi foarte greu sa revina; mai este si Bernie cu cele 500 mil dolari, sponsorii cu contracte pe 2016, etc. RBR este o echipa cu 11 ani de ....istorie. Ce ar trebui sa faca Williams sau McLaren de exemplu? Sa emigreze pe Luna, de nervi ca nu au castigat un titlu mondial de multi ani?
Cu Renault vor ramane, au facut treaba buna impreuna, cam suciti si dificili amandoi, dar se merita unii pe altii.
Bernie Ecclestone a confirmat acest lucru presei in Rusia
Ar trebui sa fie ca in Indycar, sa existe 2-3 producatori de motoare care sa le ofere contra cost tuturor echipelor interesate, iar echipele sa concureze in conditii de egalitate de sanse.
Rory Byrne si Ross Brawn au facut campion Ferrari de 7 ori
Aldo Costa si Paddy Lowe au facut campion MB de 2 ori (cu contributia lui Ross Brawn)
mai sunt ingineri buni in F1 ... nu-i doar Newey!
Totusi, Colin Chapman a venit cu cele mai interesante inovatii, cel putin pentru timpul lui. Cel putin pentru mine, in momentul actual Newey este langa Byrne si Brawn, acolo. Sa vedem ce scoate Allison acuma din joben. Lowe are deja doua titluri consecutive, dar in mare parte datorate motorului, asa ca reusita lui merge la dept. motoare.