Red Bull critică dublarea punctelor pentru ultima cursă a sezonului

de Daniel Popescu
Joi, 16.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Christian Horner avertizează că dublarea numărului de puncte pentru ultima cursă a sezonului va avea ca efect subevaluarea performanţelor din restul sezonului.

Esential 50 de puncte va primi castigatorul ultimei curse a sezonului in 2014
Piloţii vor primi un număr dublu de puncte pentru ultima cursa a sezonului începând din sezonul 2014, regulă adoptată de FIA împreună cu echipele din competiţie. Măsura a fost aspru criticată de fani şi de presa internaţională, iar acum a venit rândul celor de la Red Bull Racing să-şi exprime dezaprobarea pentru acest proiect.

Christian Horner, şeful Red Bull Racing, afirmă că dublarea punctelor este o armă cu două tăişuri care va avea ca efect o subevaluare a performanţelor din restul sezonului.

"Poate funcţiona în favoarea sau împotriva ta. Este corect să acordăm acest caracter dominant unei curse? Subevaluează ceea ce ai făcut în restul anului? Eu cred că da. Trebuie să ne gândim cu atenţie la asta", a declarat britanicul pentru publicaţia Bloomberg.

Teoretic, echipele au ocazia să elimine această regulă în cadrul unei şedinţe la care vor participa împreună cu FIA în 22 ianuarie.

Totuşi, este puţin probabil ca acest subiect să fie dezbătut, întrucât principalul punct pe ordinea de zi va fi implementarea reducerii costurilor pentru sezonul 2015.

Via ESPNF1

Comentarii (1)

  • lasa bre ca voi o sa beneficiati de pe urma lor. Lasa-le acolo ca-s bune pe viitor :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru