Cele două părţi au confirmat ulterior că au ajuns la un acord pentru rezolvarea problemei financiare, astfel că finlandezul ar fi trebuit să fie prezent la Austin şi Interlagos.
Surpriza a venit însă duminică, când Raikkonen şi-a anunţat hotărârea de a absentă la ultimele două curse pentru a efectua o operaţie la spate. Fostul campion mondial a suferit dureri puternice de spate în etapa de la Singapore şi planificase iniţial să se opereze după finalul sezonului. Totuşi, pentru a nu risca întârzierea pregătirilor pentru sezonul următor, când va reveni la Ferrari, el a decis să efectueze operaţia în această săptămână, astfel că participarea la ultimele două curse a devenit imposibilă.
"Într-o lume ideală ar fi fost frumos să termine sezonul cu Lotus în ultimele sale două curse. Totuşi, din cauza durerilor puternice de spate pe care le are Raikkonen, acest lucru nu este posibil", a declarat Steve Robertson, managerul lui Raikkonen, pentru publicaţia Autosport.Nu este exclus ca problemele financiare ale celor de la Lotus să fie influenţat decizia lui Raikkonen de a se opera mai devreme, mai ales că parteneriatul cu Quatum Motorsport nu a fost încă anunţat oficial.
VALSECCHI, FAVORIT LA LOCUL LĂSAT LIBER
Pentru moment, oficialii Lotus s-au mărginit să precizeze că vor decide în timp util numele înlocuitorului finlandezului pentru ultimele două curse. "Lotus poate confirma că Raikkonen va rata ultimele două curse din sezonul 2013 al Formulei 1 pentru a efectua şi a se recupera în urma unei operaţii la spate. Echipa va face un anunţ despre pilotul înlocuitor pentru etapele din Statele Unite şi Brazilia în timp util", a precizat echipa într-un comunicat de presă.
Favorit să-l înlocuiască pe Raikkonen este Davide Valsecchi, campionul GP2 din sezonul 2012, însă italianul în vârstă de 26 de ani nu are experienţă în Formula 1.
Acest lucru este important în contextul în care Lotus este în plină luptă pentru locul doi în clasamentul constructorilor cu Mercedes şi Ferrari.Via Autosport, Kimi Raikkonen, Lotus
daca nici el nici kimi nu sunt, chiar ca devine ridicola competitia, cu campion cunoscut de o luna ,, samd; mai bine ar lasa sa concureze numai rookies.
http://www.bbc.co.uk/sport/0/formula1/24813380
Am scris cand a semnat cu ferrari :sunt curios cun va gestiona sfarsitul de sezon? Daunezi am concluzionat: cu avocatii.
Sa fie fane atat de inteligent si sa fi jucat la pierdere de puncte lotus? Sa nu fie creierul lui si sa fie, hai sa ne laudam, un" romanas" pe acolo, sa fi jucat asa nteligent. Hai ca visez. Nu cred ca sau trezit aia pe la fer.... .